Studierea Bibliei a contribuit decisiv la dezvoltarea științei moderne. Eminentul cercetător Peter Harrison, care deține mai multe distincții oferite de universitățile din Queensland, Yale și Oxford, dezvoltă această idee. [1] Harisson afirmă că atunci când oamenii au început să citească Biblia în alt mod (revenind de la ideea că biserica oficială are autoritate, la faptul că Biblia are autoritate), ei s-au văzut obligați să renunțe la preconcepțiile tradiționale despre lume și viață. Oamenii de știință au început să studieze natura în același mod în care se studia Biblia. Dacă atunci când studiau Biblia teologii erau interesați să descopere ce vrea textul să spună, atunci când studiau natura oamenii de știință au urmărit să înțeleagă modul în care aceasta funcționează. Știința modernă s-a născut atunci când cercetătorii au început să observe natura într un mod inductiv și empiric. Isaac Newton, unul dintre cei mai mari oameni de știință ai planetei, a contribuit foarte mult la dezvoltarea științei moderne. El a investit mult timp în studiul Scripturii și a aplicat același mod de analiză și când a studiat mediul înconjurător, având rezultate incredibile.

          Profesorul Harrison a investigat, în lucrarea „The Fall of Man and the Foundations of Science”, [2] o altă problemă interesantă despre care nu se prea vorbește în zilele noastre. Când Adam a ales să nu asculte de Dumnezeu, i-au fost afectate atât natura umană (care a devenit predispusă înspre păcat), cât și capacitățile intelectuale (inteligența, cunoștințele). Problema păcatului a fost rezolvată de „al doilea Adam”, Isus Hristos, care a luat asupra lui vina păcatelor omenirii, dându-ne oportunitatea să trăim o viață sfântă. După ce a avut loc reforma protestantă, o parte din societatea acelei vremi a început să recunoască autoritatea Bibliei. Harisson explică faptul că, în vremea aceea, mulți oameni de știință au fost motivați de istoria căderii în păcat a omului, relatată în prima carte a Bibliei. Ei credeau că Adam avea o inteligență ieșită din comun și cunoștințe avansate în toate domeniile științei. Dar conștientizau că Adam și urmașii lui au pierdut aceste avantaje, după căderea în păcat și după ce au fost alungați din Grădina Eden. Scopul oamenilor de știință, începând cu Francisc Bacon și continuând cu ceilalți membri ai Royal Society of London, din secolul al șaptesprezecelea, a fost să recâștige cât mai mult din cunoștința ce a avut-o Adam înainte de căderea în păcat. Pe mulți dintre ei, creștinismul i-a motivat să aibă performanțe deosebite în plan intelectual. Lucrarea științifică a acestor oameni a făcut parte dintr-o lucrare mai mare de răscumpărare, realizată de Isus Hristos. Cel care i-a mântuit, pe mulți dintre ei, i-a și însoțit în acest demers de a crește în cunoștință. Carta Universității Harvard afirmă clar scopul fondării ei: „Fiecare student să fie clar educat și stimulat cu perseverență să reflecteze serios că principalul scop al vieții și al studiilor sale este să-L cunoască pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, care este viața eternă și astfel să-L pună pe Hristos la bază, ca singura temelie a oricărei cunoașteri și învățături sănătoase. Și numai vederea Domnului dă înțelepciune, așa că fiecare să se dedice cu seriozitate căutării Lui prin rugăciunea în taină a inimii”. Cu un astfel de discurs, nu este de mirare că s-au făcut atâtea descoperiri științifice, fără de care nu ar fi fost posibil avansul tehnologic din epoca contemporană.

          Europa și America au o moștenire iudeo-creștină. Țările în care reforma protestantă a fost foarte puternică sunt printre cele mai dezvoltate și în zilele noastre (e. g. Elveția, Anglia, Germania). Pe de altă parte, țările în care a predominat catolicismul (e. g. Franța, Italia, Spania) sunt mai puțin dezvoltate decât primele. Însă țările majoritar ortodoxe (e. g. Rusia, România, Bulgaria) sunt și mai puțin dezvoltate decât cele din categoriile anterioare. Iar țările musulmane, hinduse, budiste și comuniste sunt cele mai puțin dezvoltate (în aceste locuri, clasa de mijloc este aproape inexistentă). Cu cât înaintașii unor națiuni s-au poziționat mai aproape de Isus Hristos, cu atât generațiile următoare au fost mai binecuvântate. Chiar dacă în secolul nostru multe țări dezvoltate au tot mai mulți atei, moștenirea iudeo-creștină a țărilor continentului nostru nu poate fi contestată de nimeni.

          Prima democrație adevărată a fost instituită în SUA. Efectele ei se văd și astăzi, chiar dacă o parte din poporul american a trecut de la creștinism la ateism. Dar rădăcinile democratice ale SUA sunt creștine. Părinții Fondatori ai Declarației de Independență a SUA au făcut apel la legea morală și la drepturile date de Dumnezeu fiecărui om: „Afirmăm ca fiind adevăruri de la sine înțelese că toți oamenii sunt creați egali, că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea se numără Viața, Libertatea și Căutarea Fericirii. Că guvernele sunt instituite prin oameni pentru asigurarea acestor drepturi, derivându-și puterile legitime din consimțământul celor guvernați”. Așadar, Părinții Fondatori ai SUA au crezut că drepturile omului sunt date de Dumnezeu (deci nu sunt inventate de oameni) și că ele sunt universale și absolute. Ei au recunoscut că există o autoritate superioară pe care își fundamentează validitatea morală a Declarației lor de Independență. Dacă și-ar fi început Declarația cu cuvintele „Afirmăm ca fiind părerea noastră”, ei nu ar mai fi avut o justificare obiectivă pentru Declarația de Independență, ci doar o părere distinctă de cea a stăpânirii britanice. Deci iată că adevărata democrație nu este inventată de progresiștii atei, ci este o urmare a revelației creștine pe care au avut-o Părinții Fondatori ai SUA. Inclusiv cele mai prestigioase universități ale zilelor noastre au fost înființate de creștinii evanghelici, chiar dacă acum s-au liberalizat. Universitatea Harvard s-a îndepărtat de scopul ei, influențată fiind de gânditorul David Hume, ale cărui idei le-am combătut când am vorbit despre scepticism și despre miracole.

          Deși unii oameni admit că știința s-a dezvoltat mult odată cu reforma protestantă și că mulți dintre marii oameni de știință au crezut în existența lui Dumnezeu (istoric, nici nu ar avea cum să obiecteze), ei susțin că acum a venit vremea științei, care s-a descotorosit de superstițiile religioase. Margaret Thatcher, de trei ori prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii, le răspunde acestor persoane în felul următor: „Mă gândesc la multe discuții avute în tinerețe, când am fost cu toții de acord că dacă încercați să luați roadele creștinismului fără rădăcinile sale, fructele vor veșteji. Și nu vor mai reveni dacă nu hrăniți din nou rădăcinile.” [3]

Bibliografie:

[1] Peter Harrison, The Bible, protestantism and the rise of natural science, Cambridge University Press, 2001

[2] Peter Harrison, The Fall of Man and the Foundations of Science, Cambridge University Press, 2009

[3] în discursul „Christianity and Wealth”, ținut în anul 1988, în Scoția