Botezul copiilor mici nu are fundament biblic și este o consecință a înțelegerii greșite a doctrinei mântuirii. Această practică a apărut după mai mult de 150 de ani de creștinism, când unii oameni și-au pus problema destinului veșnic al celor care mor la vârste fragede. Ei au crezut că ritualul botezului îi încreștinează pe copii și îi curăță de păcatul strămoșesc, garantându-le raiul, în cazul în care aceștia mor în primii ani de viață.

          Copiii mici nu pot distinge între bine și rău. Ei au aceeași natură păcătoasă și aceeași predispoziție înspre păcat precum oricare alt om. Dar Biblia ne învață că fiecare copil care moare înainte de vârsta responsabilității merge în cer. Profetul Isaia ne arată că există o vârstă când copilul nu poate distinge între bine și rău, deci când acesta nu este responsabil moral (Isaia 7:16). Apoi, Isus Hristos Însuși a declarat că dorește ca toți copilașii să vină la El, deoarece Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei (Marcu 10:14). Mântuitorul nostru s-a mâniat pe ucenici, pentru că s-au opus ca acei copii să vină la El. Tot astfel, mă pot gândi că Mântuitorul este mânios pe cei care vor să-i dea afară pe copii din Împărăția Cerurilor. Acestea fiind spuse, ar fi de dorit ca biserica să nu se îngrijească de lucrurile care sunt în sarcina lui Dumnezeu. Dacă Mântuitorul îi primește în cer pe toți copiii care mor înainte de vârsta responsabilității (indiferent că este vorba de copiii canaaniților sau de cei ai musulmanilor), biserica trebuie să se supună și să se rezume lucrurile care intră în competența ei. Isus Hristos este Ușa prin care oamenii ajung în cer (Ioan 10:9). Nimeni, nici măcar biserica, nu își poate asuma acest rol.

          Botezul în apă nu încreștinează pe nimeni, indiferent de vârsta la care este practicat (nici măcar la maturitate, dar cu atât mai puțin în copilărie). Acest ritual nu iartă păcate și nici nu curățește sufletul cuiva. Duhul lui Dumnezeu îl naște din nou pe om (1 Corinteni 12:12-13; Tit 3:5). Nașterea din nou se realizează în baza pocăinței și a credinței omului, în urma confruntării cu Evanghelia lui Isus Hristos (1 Petru 1:23). Acest ritual omenesc al botezului nu poate înlocui lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt nu naște din nou un om, în baza pocăinței sau a credinței altcuiva (a părinților sau a nașilor). Nașterea din nou este personală. Pe de altă parte, mărturisirea cu gura este necesară pentru a ajunge la mântuire (Romani 10:9-10). Este adevărat că tâlharul de pe cruce nu a mai apucat să facă botezul în apă, dar a mărturisit cu gura credința lui în Isus Hristos. În final, le recomand tuturor celor născuți din nou să asculte de Isus Hristos și să Îl mărturisească în apa botezului (Matei 28:19-20). Voi dedica un alt articol separat pentru adevăratul botez în apă.

          Unele texte biblice sunt folosite de către adepții botezului copiilor mici pentru a-și argumenta doctrina. Nici când a botezat casa Lidiei (Faptele Apostolilor 16:15) și nici când a amintit de casa Ștefanei (1 Corinteni 1:16), apostolul Pavel nu a sugerat că ar fi fost botezați copii mici. Apoi, nu putem ști dacă Ștefana sau Lidia aveau copii mici. Nici nu există vreun indiciu că Pavel i-ar fi considerat candidați pentru botez pe cei care nu puteau înțelege Cuvântul lui Dumnezeu. Totodată, apostolii Pavel și Sila le-au vestit Evanghelia temnicerului din Filipi și tuturor celor din casa lui (Faptele Apostolilor 16:31-34). Toată familia temnicerului a fost întâi confruntată cu Cuvântul lui Dumnezeu. Abia apoi au fost botezați, după ce au crezut Evanghelia. Observăm astfel că ascultarea Cuvântului și credința sunt condiții prealabile pentru botezul în apă.

          Din cauza depărtării de Dumnezeu și de principiile Lui, unii oameni se lasă dominați de tot felul de frici. Pe acest fond, în națiunea noastră s-a perpetuat ideea că părinții le stabilesc copiilor religia și partenerul de căsătorie, pentru că ei știu ce este mai bine pentru copiii lor. Astfel, părinții au crezut că botezându-și copiii îi încreștinează și îi ajută să își păstreze credința strămoșească. Pentru că nu au cunoscut în adâncime dragostea lui Isus Hristos, unii dintre ei au crezut că Dumnezeu îi trimite în iad pe copiii care mor nebotezați. Și s-au gândit astfel să-L ajute pe Dumnezeu, botezându-și copiii. Totodată, secole de-a rândul, părinții au ales partenerii de viață ai copiilor, în funcție de tot felul de interese (financiare, sociale). Măcar din acest punct de vedere, națiunea română s-a reformat. Căsătoria dintre un bărbat și o femeie se bazează pe dragoste și nu pe un aranjament făcut de părinții lor. Similar, căsătoria cu Isus Hristos, prin botezul în apă, trebuie să aibă la bază relația de dragoste dintre credincios și Dumnezeu, care începe la Calvar, prin pocăință și credință. Dumnezeu să lumineze națiunea noastră! În dragoste nu există frică, ci dragostea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are de-a face cu pedeapsa. Cel ce se teme n-a fost făcut desăvârşit în dragoste (1 Ioan 4:18).