Pe lângă legea morală, mai există niște realități pentru care fizicaliștii nu pot găsi explicații coerente. În continuare, voi aduce în discuție câteva aspecte care au legătură cu aceste realități care se află dincolo de materie.

          Oamenii au conștiință de sine, minte, puncte de vedere, dorințe, speranțe, subiectivitate, sentimente, introspecție (vocea eului interior), liber arbitru. Religiile teiste susțin că aceste lucruri țin de sufletul omului, care este o realitate spirituală dincolo de trupul material. Însă fizicaliștii afirmă că mintea și conștiința sunt funcții ale materiei care apar atunci când materia atinge un nivel mai complex de organizare. Experiența conștiinței este, din punctul lor de vedere, un fenomen fizic și nu unul supranatural. Creierul uman este cel care generează conștiința. Deși nu există nici măcar o descoperire științifică în acest sens, fizicaliștii sunt încrezători că știința va putea să ofere o explicație complet naturalistă pentru aceste realități.

          Pe lângă faptul că fizicaliștii nu dispun de vreo explicație coerentă pentru conștiință și pentru celelalte realități care țin de aceasta, există câteva implicații logice demne de luat în considerare, dacă fizicalismul ar fi adevărat. Este demn de menționat că atât cercetătorul Norman Geisler, [1] cât și filozoful J. P. Moreland [2] analizează unele dintre aceste implicații, în câteva dintre lucrările la care au contribuit. În primul rând, conștiința nu ar exista cu adevărat, căci tot ceea ce ar exista ar fi materie. Dacă totul ar fi fizic, noi am putea descrie orice lucru din perspectiva persoanei a treia (e. g. creierul lui Cătălin). Dar oamenii au perspective la persoana întâi și puncte de vedere diferite. În al doilea rând, nu ar exista liber arbitru. Întrucât materia este guvernată în totalitate de legile naturii, toate obiectele fizice se supun legilor naturale. Dacă oamenii ar fi doar niște obiecte materiale, atunci toate acțiunile lor ar fi determinate de moștenirea genetică și de alți factori care țin strict de materie. Deci noi nu am mai fi liberi să alegem nimic și toate acțiunile noastre ar fi predeterminate de structura noastră genetică și de mediul înconjurător. Prin urmare, oamenii nu ar mai fi răspunzători de comportamentul lor dacă nu ar avea libertatea de a alege. Fără liber arbitru, noi am fi doar niște computere foarte complicate, niște roboți care se comportă conform legilor naturii și corespunzător modului în care am fost setați sau programați dinainte. În al treilea rând, nu se poate obține ceva din nimic. Dacă Dumnezeu nu ar exista, istoria universului, până la apariția creaturilor vii, ar fi o istorie a materiei moarte și lipsite de conștiință. Tot ce ar exista ar fi o serie de elemente fizice care s-ar succeda conform legilor naturale. Însă dacă aplicăm un proces fizic unei entități fizice vom obține tot materie fizică. Dacă istoria universului ar fi doar o istorie a proceselor fizice aplicate materiei, tot ce am obține ar fi o mai mare complexitate a materiei fizice, dar nu ceva imaterial. Deci din materia fizică nu se pot crea gânduri, scopuri sau alte entități de acest fel. Apoi, dacă mintea ar fi apărut din materie, fără intervenția unei inteligențe superioare, nu am mai putea avea încredere că un produs al minții poate fi rațional sau adevărat. Materia fizică nu poate produce inteligență și nici nu poate genera gânduri pentru a fi analizate din punct de vedere rațional.

          Mintea și conștiința omului sunt diferite de creierul acestuia. Doctorul în filozofie J. P. Moreland prezintă câteva argumente ce susțin această ipoteză, în unele dintre cărțile pe care le-a scris. [3] În primul rând, conștiința oamenilor nu poate face parte din categoria fenomenelor fizice. Unele gânduri ale noastre sunt false, iar altele sunt adevărate. Însă noi nu putem privi la stările creierului nostru susținând că o stare a creierului este adevărată, iar alta falsă. Prin urmare, gândurile noastre nu sunt identice cu stările creierului nostru. Acestea nu au dimensiune sau greutate, cum au componentele creierului fizic. Dar gândurile se pot corela cu anumite stări ale creierului, după cum și un mesaj are legătură cu hârtia pe care este scris. Totuși, mesajul nu are sens decât dacă este decodificat de minte (deși hârtia are dimensiune și greutate, precum componentele creierului fizic). În al doilea rând, conștiința este lăuntrică și personală. Ceilalți oameni pot ști ce se petrece în creierul nostru dacă îl studiază din punct de vedere științific. Dar ei nu pot afla ce este în mintea noastră dacă noi nu le împărtășim experiențele și trăirile noastre personale. Așadar, stările creierului pot fi cunoscute, în timp ce stările conștiinței sunt lăuntrice și personale.

          Realitatea conștiinței este dincolo de materie și ține de experiențe spirituale. Părintele neurochirurgiei moderne, Wilder Penfield, a pornit de la presupoziția că existența minții umane poate fi explicată de către creierul uman. Prin stimularea electrică a creierului unor pacienți epileptici, el a descoperit că aceștia puteau fi determinați să își miște brațele sau picioarele, să își întoarcă capul sau să vorbească. Dar, fără excepție, pacienții au susținut că nu ei au determinat acest comportament, ci neurochirurgul. Oricât de mult a cercetat cortexul cerebral, Penfield nu a descoperit locuri în care stimularea electrică să-l determine pe pacient să creadă sau să decidă un anumit lucru. Acest lucru demonstrează că funcțiile corespunzătoare deciziilor și credințelor se află în sinele conștient, în afara creierului. Prin răspunsurile lor, pacienții au demonstrat că ei se percep ca având o existență dincolo de trupul lor. În urma acestor investigații, Penfield a ajuns să creadă în existența sufletului. El și-a argumentat credința afirmând că nici cel mai performant mecanism cerebral nu poate îndeplini toate funcțiile minții. [4] Un alt neurochirurg de talie mondială, John C. Eccles, laureat al Premiului Nobel, a făcut, în cartea „The Self and Its Brain”, următoarea declarație: „Sunt silit să cred că există într-adevăr ceea ce am putea numi o origine supranaturală a minții mele unice și conștiente de sine, a sinelui ori a sufletului meu unic”. [5] Formarea percepțiilor umane este o altă problemă pe care fizicaliștii nu o pot explica. Anumite părți ale creierului stochează informații despre culoarea unui obiect, iar alte părți din creier conțin informații despre forma acelui obiect. Dar nu există o funcție a creierului care să combine aceste informații, pentru a forma percepțiile pe care le experimentăm în realitate. Sistemul vizual al creierului a fost complet mapat și nu există un loc responsabil pentru formarea percepțiilor unificate. [6]

          Creierul și mintea umană sunt entități distincte, puternic corelate între ele. Deși mintea nu este un produs al creierului, unele stări ale creierului pot genera anumite stări ale minții și conștiinței. De exemplu, dacă ne pierdem funcționalitatea creierului din cauza bolii Alzheimer sau suferim anumite leziuni ca urmare a unui accident, noi ne putem pierde și o parte din viața mentală conștientă. Creierul constituie mecanismul prin care mintea se exprimă, în același mod în care televizorul exprimă imaginile și sunetele transmise pe calea undelor. Deci dacă o leziune la nivelul creierului determină ca o persoană să-și piardă unele aspecte ale personalității, conștiinței sau minții sale, nu se demonstrează că mintea este doar un produs al creierului. Tot ce se demonstrează este că aparatul care corelează cele două entități (una materială și alta imaterială) este defect, după cum se poate întâmpla și în cazul unui televizor care nu mai redă sunete sau imagini. [7] Mai mult, s-a demonstrat că și reciproca afirmației inițiale este adevărată, adică anumite stări ale conștiinței pot genera modificări în stările creierului. În urma unor cercetări științifice, s-a descoperit că starea de anxietate a unor oameni poate afecta reacțiile chimice din creierul lor. Tot astfel, activitatea cerebrală a unor copii care beneficiază de dragostea și grija părinților este diferită de cea a altor copii care sunt privați de astfel de beneficii. Acestea fiind spuse, nu este neapărat adevărat că unele experiențe religioase (e. g. rugăciunea, meditația) sunt determinate de activitatea chimică a creierului. Din contră, este foarte posibil ca afirmația inversă să fie adevărată. [8]

          Problemele care apar la nivelul creierului fizic influențează modul în care o persoană gândește și relaționează. Tulburarea sau demența frontotemporală (DFT) este o boală neurodegenerativă progresivă care duce la deteriorarea lobilor frontali și temporali ai creierului, responsabili pentru comportament, personalitate și limbaj. Apar schimbări de comportament precum impulsivitate, pierderea empatiei, lipsa inhibițiilor sau neglijarea igienei personale. Bolnavii experimentează și tulburări de limbaj precum dificultatea de a vorbi, de a găsi cuvintele potrivite sau de a înțelege sensul acestora (afazie). Memoria recentă se păstrează adesea la început, spre deosebire de boala Alzheimer. În plus, credințele, ideologiile și judecățile morale ale celor afectați pot suferi modificări. Dacă mintea nu este un produs al creierului, cum explicăm asemenea fenomene? Când trebuie să luăm decizii, mintea noastră accesează convingerile din sufletul nostru (pe care ni le-am format de-a lungul timpului), pentru a ști cum să acționeze. Dar noi ne-am dezvoltat aceste credințe și convingeri interacționând cu lumea fizică (obiecte, persoane). Creierul nostru preia informații despre astfel de interacțiuni, contribuind la dezvoltarea noastră ca persoane (mai ales a sufletului nostru). Mintea noastră interacționează cu lumea fizică prin creier, de unde preia și unde stochează informațiile de care are nevoie. Ar fi deci de așteptat ca personalitatea noastră să fie afectată dacă creierul nu mai funcționează bine. De fapt, creierul este o reprezentare fizică a sufletului și a minții noastre. J. P. Moreland face o analogie cu un CD player care redă muzica de pe un CD. Dacă CD-ul este configurat într-un anumit mod, CD player-ul poate reda muzica respectivă. Dar dacă CD-ul este alterat, CD player-ul nu mai poate citi configurările de pe CD. În mod similar, mintea poate citi anumite configurări din creier, pentru a accesa aspecte ce țin de personalitatea noastră. Dacă creierul nostru nu mai funcționează normal, informațiile pe care le deține nu mai sunt accesibile sau sunt alterate. Astfel, întreaga noastră ființă poate fi afectată, deoarece mecanismul minte-creier nu mai funcționează corect.

          Mintea citește sau interpretează configurările neuronilor (structura de bază prin care o rețea neuronală procesează informațiile; un neuron artificial preia intrări, le calculează ponderea și generează un rezultat). Acești neuroni stochează informațiile pe care creierul le primește din lumea fizică. Apoi, mintea poate modifica astfel de configurări prin gânduri, decizii sau aspecte ce țin de legea morală și de conștiință. Toate informațiile sunt stocate în creierul fizic și pot fi accesate oricând e nevoie. Dacă însă creierul fizic nu mai funcționează bine, anumite configurări vor deveni inaccesibile sau alterate. Pe acest fond, mintea va citi sau va interpreta greșit anumite informații, favorizând apariția bolilor mintale. Într-adevăr, materia (creierul fizic) nu produce conștiința, dar o poate limita. [9]

          Există și alte dovezi care arată că forța mentală (prin focusare) are efecte asupra activității chimice a creierului. Într-adevăr, mintea poate reconfigura chimia creierului uman (poate influența, echilibra sau schimba nivelul și modul în care interacționează substanțele chimice - neurotransmițătorii și hormonii din creier; neuronii sunt celulele fizice care alcătuiesc sistemul nervos, în timp ce neurotransmițătorii sunt substanțele chimice pe care aceste celule le folosesc pentru a comunica între ele). De-a lungul vieții, structura și modul de funcționare a creierului nostru se vor adapta în urma interacțiunii cu mediul înconjurător și a experiențelor pe care le trăim. În anul 2006, doi neurologi au demonstrat că interacțiunea cu fețele altor oameni modifică activitatea neuronilor din creier care sunt asociați cu percepția feței. [10] Totodată, neurologul Jeffrey M. Schwartz a arătat că efortul mental poate reconfigura chimia creierului în cazul tulburării obsesiv-compulsive (TOC) - o boală mintală caracterizată printr-un ciclu de gânduri nedorite și tulburătoare, precum și de comportamente repetitive. După terapii neurologice care implică activități de focusare mentală, simptomele bolnavilor au dispărut - aceștia au fost capabili să-și modifice gândurile și să-și controleze comportamentele. [11] În plus, alți neurologi au demonstrat că terapiile cognitiv-comportamentale (care constau și în activități de focusare mentală) pot vindeca tulburările de anxietate, reparând conexiunile afectate din creier. [12] Așadar, anumite procese cognitive (exerciții de focusare a minții) pot schimba structura și funcționarea creierului. Deci mintea și conștiința nu derivă din creierul uman.

          Neuroplasticitatea este procesul prin care neuronii și conexiunile dintre ei se pot schimba, dar nu în sensul că vechii neuroni sunt înlocuiți în totalitate cu unii noi. Sinapsele (legăturile dintre neuroni) se întăresc sau slăbesc în funcție de ce învățăm și ce experimentăm. În anumite zone ale creierului, cum este hipocampul, se pot forma chiar și noi neuroni, deși capacitatea generală de regenerare este limitată. Creierul se poate remodela chiar și după traumatisme, pierderi de funcții sau noi deprinderi. [13]

          Dincolo de minte, fiecare om are un suflet care conține conștiința lui proprie. Sufletul este o entitate imaterială reală, din mai multe motive care sunt dezbătute și de către doctorul în filozofie J. P. Moreland, în câteva dintre lucrările sale. [14] În primul rând, noi suntem conștienți că suntem diferiți de trupul nostru, dar și de conștiința noastră. Noi suntem ființe care avem trup și conștiință. În calitate de persoane, noi nu suntem identici cu gândirea, conștiința, amintirile sau anumite trăsături ale noastre. Într-adevăr, există oameni care, în urma unor accidente, își pierd o parte din memorie. Dar ei rămân aceleași persoane, chiar dacă își creează un nou set de amintiri. Aceste observații rămân în picioare și când vorbim despre trupul unui om. Omul nu este identic cu trupul sau creierul lui. Chiar dacă își pierde anumite părți ale trupului sau ale creierului, persoana rămâne aceeași. Apoi, asemenea conștiinței, și sufletul unui om este „invizibil”. Dacă cineva nu își deschide sufletul, nu putem ști ce e în interiorul lui. În acest sens, toate persoanele sunt „invizibile”. Noi nu-i cunoaștem pe ceilalți studiindu-le trupul sau creierul, ci aflând ce gândesc ei, care sunt pasiunile lor. În plus, sufletul dă trupului viață. Atunci când este părăsit de suflet, trupul devine un cadavru care se descompune rapid. Aceasta este și ideea creștină despre suflet, care are susținere mai mare în știință decât ideile fizicaliștilor ce îl reduc pe om la trupul lui material.

          Unii oameni avansează ideea că roboții și calculatoarele ar putea dobândi conștiință, dacă ar atinge un anumit nivel de inteligență. Ray Kurzweil ridică întrebarea [15] dacă nu cumva roboții vor ajunge nu doar mai inteligenți decât oamenii, ci și în situația de a avea conștiință, devenind astfel imposibil de diferențiat de oameni. Totuși, așa cum susține și John C. Eccles, nu există nicio dovadă care să demonstreze că, atingând un anumit nivel de complexitate, calculatoarele ar putea dobândi conștiință de sine. În primul rând, atât roboții, cât și calculatoarele au o inteligență artificială, deci nu o inteligență propriu-zisă. Roboții nu au conștiință de sine, un punct de vedere propriu, sentimente sau păreri. Aceste entități tehnologice nu gândesc. Ele se pot comporta într-un anumit fel doar dacă sunt programate în prealabil. Comportamentul ființelor conștiente este determinat de conștiință. Însă comportamentul roboților și al calculatoarelor este cauzat de o serie de factori ce țin de tehnica umană. Conștiința presupune să fii viu, treaz și conștient. Deși calculatoarele pot imita inteligența și pot fi programate să afirme tot felul de lucruri, acestea nu vor fi cu adevărat conștiente, întrucât conștiința este o entitate imaterială care nu poate fi produsă prin inteligență artificială. Pe de altă parte, animalele nu au un suflet, cel puțin nu în același sens cu cel al omului. Deși animalele au instincte, eventual anumite puncte de vedere, o anumită inteligență, „sufletul” lor este mult mai simplist decât cel al omului. Sufletul omului este capabil de acțiuni morale libere, de a avea năzuințe, speranțe, idealuri și credințe. Animalele nu au aceste capacități. Părerea mea este că sufletele animalelor nu supraviețuiesc la moartea trupului. Cei care cred în reîncarnare trebuie să explice cum se poate reîncarna un suflet uman într-un animal, având în vedere diferențele imense între capacitățile sufletului omenesc și cele ale „sufletului animalic”. Probabil și din aceste rațiuni, atât creștinii cât și ateii consideră că nu este greșit să consume carnea animalelor. Desigur, unele cercetări științifice atestă că regimul vegetal este mai sănătos, dar aceasta nu înseamnă că este greșit să consumăm carnea animalelor.

Bibliografie:

[1] Norman L. Geisler, Frank Turek, Nu am destulă credință ca să fiu ateu, Cartea Creștină, Oradea, 2007, pp. 130-132

[2] Lee Strobel, Pledoarie pentru Creator, Cartea Creștină, Oradea, 2010, pp. 294-296

[3] Ibidem, pp. 297-299; Moreland, J. P. , God and the Argument of Mind, ediția 1987

[4] Wilder Penfield, The Mystery of the Mind, Princeton, Princeton Univ. Press, 1975, pp. 76-79

[5] Karl R. Popper și John C. Eccles, The Self and Its Brain, New York, Springer-Verlag, 1977, pp. 558-560

[6] The neural binding problem(s) - PubMed, accesat la 19.09. 2026

[7] Sarah Tippit, Scientist Says Mind Continues After Brain Dies, publicat în Reuters, 29 iunie 2001

[8] Kenneth L. Woodward, Faith Is More Than a Feeling, Newsweek, 2001

[9] William James, Human Immortality: Two Supposed Objections to the Doctrine, p. 67

[10] The fusiform face area:a cortical region specialized for the perception of faces - PMC, accesat la 19.09. 2026

[11] Neuroanatomical aspects of cognitive-behavioural therapy response in obsessive-compulsive disorder.An evolving perspective on brain and behaviour - PubMed, accesat la 19.09. 2026

[12] "Change the mind and you change the brain":effects of cognitive-behavioral therapy on the neural correlates of spider phobia - PubMed, accesat la 19.09. 2026

[13] Neuroplasticitatea:cum îți poți remodela creierul la orice vârstă - Optim Sano, accesat la 19.09. 2026

[14] Lee Strobel, Pledoarie pentru Creator, pp. 299-301, ediția 2010; Morelad J. P. , What is the Soul? , ediția 2002

[15] Ray Kurzweil, The Age of Spiritual Machines, Penguin Books, 2000