Pe lângă legea morală, mai există niște realități pentru care materialiștii nu pot găsi explicații coerente. În continuare, voi aduce în discuție șapte aspecte care au legătură cu aceste realități care se află dincolo de materie.
Oamenii au conștiință de sine, minte, puncte de vedere, dorințe, speranțe, subiectivitate, sentimente, introspecție (vocea eului interior), liber arbitru. Religiile teiste susțin că aceste lucruri țin de sufletul omului, care este o realitate spirituală dincolo de trupul material. Însă materialiștii afirmă că mintea și conștiința sunt funcții ale materiei care apar atunci când materia atinge un nivel mai complex de organizare. Experiența conștiinței este, din punctul lor de vedere, un fenomen fizic și nu unul supranatural. Creierul uman este cel care generează conștiința. Deși nu există nici măcar o descoperire științifică în acest sens, materialiștii sunt încrezători că știința va putea să ofere o explicație complet naturalistă pentru aceste realități.
Pe lângă faptul că materialiștii nu dispun de vreo explicație coerentă pentru conștiință și pentru celelalte realități care țin de aceasta, există câteva implicații logice demne de luat în considerare, dacă materialismul ar fi adevărat. Este demn de menționat că atât cercetătorul Norman Geisler, [1] cât și filozoful J. P. Moreland[2] analizează unele dintre aceste implicații, în câteva dintre lucrările la care au contribuit. În primul rând, conștiința nu ar exista cu adevărat, căci tot ceea ce ar exista ar fi materie. Dacă totul ar fi fizic, noi am putea descrie orice lucru din perspectiva persoanei a treia (e. g. creierul lui Cătălin). Dar oamenii au perspective la persoana întâi și puncte de vedere diferite. În al doilea rând, nu ar exista liber arbitru. Întrucât materia este guvernată în totalitate de legile naturii, toate obiectele fizice se supun legilor naturale. Dacă oamenii ar fi doar niște obiecte materiale, atunci toate acțiunile lor ar fi determinate de moștenirea genetică și de alți factori care țin strict de materie. Deci noi nu am mai fi liberi să alegem nimic și toate acțiunile noastre ar fi predeterminate de structura noastră genetică și de mediul înconjurător. Prin urmare, oamenii nu ar mai fi răspunzători de comportamentul lor dacă nu ar avea libertatea de a alege. Fără liber arbitru, noi am fi doar niște computere foarte complicate, niște roboți care se comportă conform legilor naturii și corespunzător modului în care am fost setați sau programați dinainte. În al treilea rând, nu se poate obține ceva din nimic. Dacă Dumnezeu nu ar exista, istoria universului, până la apariția creaturilor vii, ar fi o istorie a materiei moarte și lipsite de conștiință. Tot ce ar exista ar fi o serie de elemente fizice care s-ar succeda conform legilor naturale. Însă dacă aplicăm un proces fizic unei entități fizice vom obține tot materie fizică. Dacă istoria universului ar fi doar o istorie a proceselor fizice aplicate materiei, tot ce am obține ar fi o mai mare complexitate a materiei fizice, dar nu ceva imaterial. Deci din materia fizică nu se pot crea gânduri, scopuri sau alte entități de acest fel. Apoi, dacă mintea ar fi apărut din materie, fără intervenția unei inteligențe superioare, nu am mai putea avea încredere că un produs al minții poate fi rațional sau adevărat. Materia fizică nu poate produce inteligență și nici nu poate genera gânduri pentru a fi analizate din punct de vedere rațional.
Mintea și conștiința omului sunt diferite de creierul acestuia. Doctorul în filozofie J. P. Moreland prezintă câteva argumente ce susțin această ipoteză, în unele dintre cărțile pe care le-a scris. [3] În primul rând, conștiința oamenilor nu poate face parte din categoria fenomenelor fizice. Unele gânduri ale noastre sunt false, iar altele sunt adevărate. Însă noi nu putem privi la stările creierului nostru susținând că o stare a creierului este adevărată, iar alta falsă. Prin urmare, gândurile noastre nu se pot corela cu niciuna dintre stările creierului nostru. În al doilea rând, conștiința este lăuntrică și personală. Ceilalți oameni pot ști ce se petrece în creierul nostru dacă îl studiază din punct de vedere științific. Dar ei nu pot afla ce este în mintea noastră dacă noi nu le împărtășim experiențele și trăirile noastre personale. Așadar, stările creierului pot fi cunoscute, în timp ce stările conștiinței sunt lăuntrice și personale.
Realitatea conștiinței este dincolo de materie și ține de experiențe spirituale. Părintele neurochirurgiei moderne, Wilder Penfield, a pornit de la presupoziția că existența minții umane poate fi explicată de către creierul uman. Prin stimularea electrică a creierului unor pacienți epileptici, el a descoperit că aceștia puteau fi determinați să își miște brațele sau picioarele, să își întoarcă capul sau să vorbească. Dar, fără excepție, pacienții au susținut că nu ei au determinat acest comportament, ci neurochirurgul. Oricât de mult a cercetat cortexul cerebral, Penfield nu a descoperit locuri în care stimularea electrică să-l determine pe pacient să creadă sau să decidă un anumit lucru. Acest lucru demonstrează că funcțiile corespunzătoare deciziilor și credințelor se află în sinele conștient, în afara creierului. Prin răspunsurile lor, pacienții au demonstrat că ei se percep ca având o existență dincolo de trupul lor. În urma acestor investigații, Penfield a ajuns să creadă în existența sufletului. El și-a argumentat credința afirmând că nici cel mai performant mecanism cerebral nu poate îndeplini toate funcțiile minții. [4] Un alt neurochirurg de talie mondială, John C. Eccles, laureat al Premiului Nobel, a făcut, în cartea „The Self and Its Brain”, următoarea declarație: „Sunt silit să cred că există într-adevăr ceea ce am putea numi o origine supranaturală a minții mele unice și conștiente de sine, a sinelui ori a sufletului meu unic”. [5] Nu în ultimul rând, aș aminti despre experiențele de la limita morții. Unii oameni morți clinic au declarat apoi că au trăit o experiență conștientă, dincolo de trupul material, în timpul morții clinice. Medicul Sam Parnia și neuropsihiatrul de la Institutul de Psihiatrie din Londra, Peter Fednwick, au efectuat un studiu pe șaizeci și trei de victime ale infarctului miocardic, care au fost declarate moarte din punct de vedere clinic, dar care au fost readuse la viață și intervievate. Aproximativ 10% dintre subiecți au spus că au fost conștienți și capabili să raționeze, în perioada când creierul lor nu funcționa. Ulterior, s-au descoperit mai multe cazuri asemănătoare. Articolele reporterului de la Reuters, Sarah Tippit[6] și cele ale medicului Sam Parnia[7] susțin afirmațiile de mai sus. Sam Parnia, inițial sceptic, a ajuns să creadă, pe baza dovezilor științifice curente, că mintea, conștiința sau sufletul sunt entități separate de creier. Fără a susține că experiențele legate de moartea clinică sunt neapărat adevărate, se observă că acestea sunt coerente și suspect de similare, la oameni care au crezuri total diferite. Dar, coroborat cu celelalte dovezi care atestă existența conștiinței, separat de trupul material, putem afirma că studiile acestor experiențe oferă măcar o dovadă minimală a faptului că conștiința transcende moartea. În plus, aceste studii întăresc celelalte dovezi deja prezentate. Creștinismul afirmă că Isus Hristos a fost omorât și apoi a fost văzut viu. O investigație despre învierea lui Hristos ar putea întări sau infirma posibilitatea existenței dincolo de trupul material.
Creierul și conștiința umană sunt entități distincte, puternic corelate între ele. Deși conștiința nu este un produs al creierului, unele stări ale creierului pot genera anumite stări ale conștiinței. De exemplu, dacă ne pierdem funcționalitatea creierului din cauza bolii Alzheimer sau suferim anumite leziuni ca urmare a unui accident, noi ne putem pierde și o parte din viața mentală conștientă. Creierul constituie mecanismul prin care mintea se exprimă, în același mod în care televizorul exprimă imaginile și sunetele transmise pe calea undelor. Deci dacă o leziune la nivelul creierului determină ca o persoană să-și piardă unele aspecte ale personalității, conștiinței sau minții sale, nu se demonstrează că mintea este doar un produs al creierului. Tot ce se demonstrează este că aparatul care corelează cele două entități (una materială și alta imaterială) este defect, după cum se poate întâmpla și în cazul unui televizor care nu mai redă sunete sau imagini. [8] Mai mult, s-a demonstrat că și reciproca afirmației inițiale este adevărată, adică anumite stări ale conștiinței pot genera modificări în stările creierului. În urma unor cercetări științifice, s-a descoperit că starea de anxietate a unor oameni poate afecta reacțiile chimice din creierul lor. Tot astfel, activitatea cerebrală a unor copii care beneficiază de dragostea și grija părinților este diferită de cea a altor copii care sunt privați de astfel de beneficii. Acestea fiind spuse, nu este neapărat adevărat că unele experiențe religioase (e. g. rugăciunea, meditația) sunt determinate de activitatea chimică a creierului. Din contră, este foarte posibil ca afirmația inversă să fie adevărată. [9]
Dincolo de minte, fiecare om are un suflet care conține conștiința lui proprie. Sufletul este o entitate imaterială reală, din mai multe motive care sunt dezbătute și de către doctorul în filozofie J. P. Moreland, în câteva dintre lucrările sale. [10] În primul rând, noi suntem conștienți că suntem diferiți de trupul nostru, dar și de conștiința noastră. Noi suntem ființe care avem trup și conștiință. În calitate de persoane, noi nu suntem identici cu gândirea, conștiința, amintirile sau anumite trăsături ale noastre. Într-adevăr, există oameni care, în urma unor accidente, își pierd o parte din memorie. Dar ei rămân aceleași persoane, chiar dacă își creează un nou set de amintiri și alte trăsături de caracter. Dacă oamenii ar fi identici cu conștiința lor, aceștia ar deveni persoane diferite atunci când s-ar modifica anumite aspecte ale conștiinței lor. Aceste observații rămân în picioare și când vorbim despre trupul unui om. Omul nu este identic cu trupul sau creierul lui. Chiar dacă își pierde anumite părți ale trupului sau ale creierului, persoana rămâne aceeași. Apoi, asemenea conștiinței, și sufletul unui om este „invizibil”. Dacă cineva nu își deschide sufletul, nu putem ști ce e în interiorul lui. În acest sens, toate persoanele sunt „invizibile”. Noi nu-i cunoaștem pe ceilalți studiindu-le trupul sau creierul, ci aflând ce gândesc ei, care sunt pasiunile lor. În plus, sufletul dă trupului viață. Atunci când este părăsit de suflet, trupul devine un cadavru care se descompune rapid. Aceasta este și ideea creștină despre suflet, care are susținere mai mare în știință decât ideile materialiste ce îl reduc pe om la trupul lui material.
Unii oameni avansează ideea că roboții și calculatoarele ar putea dobândi conștiință, dacă ar atinge un anumit nivel de inteligență. Ray Kurzweil ridică întrebarea[11] dacă nu cumva roboții vor ajunge nu doar mai inteligenți decât oamenii, ci și în situația de a avea conștiință, devenind astfel imposibil de diferențiat de oameni. Totuși, așa cum susține și John C. Eccles, nu există nicio dovadă care să demonstreze că, atingând un anumit nivel de complexitate, calculatoarele ar putea dobândi conștiință de sine. În primul rând, atât roboții, cât și calculatoarele au o inteligență artificială, deci nu o inteligență propriu-zisă. Roboții nu au conștiință de sine, un punct de vedere propriu, sentimente sau păreri. Aceste entități tehnologice nu gândesc. Ele se pot comporta într-un anumit fel doar dacă sunt programate în prealabil. Comportamentul ființelor conștiente este determinat de conștiință. Însă comportamentul roboților și al calculatoarelor este cauzat de o serie de factori ce țin de tehnica umană. Conștiința presupune să fii viu, treaz și conștient. Deși calculatoarele pot imita inteligența și pot fi programate să afirme tot felul de lucruri, acestea nu vor fi cu adevărat conștiente, întrucât conștiința este o entitate imaterială care nu poate fi produsă prin inteligență artificială. Pe de altă parte, animalele nu au un suflet, cel puțin nu în același sens cu cel al omului. Deși animalele au instincte, eventual anumite puncte de vedere, o anumită inteligență, „sufletul” lor este mult mai simplist decât cel al omului. Sufletul omului este capabil de acțiuni morale libere, de a avea năzuințe, speranțe, idealuri și credințe. Animalele nu au aceste capacități. Părerea mea este că sufletele animalelor nu supraviețuiesc la moartea trupului. Cei care cred în reîncarnare trebuie să explice cum se poate reîncarna un suflet uman într-un animal, având în vedere diferențele imense între capacitățile sufletului omenesc și cele ale „sufletului animalic”. Probabil și din aceste rațiuni, atât creștinii cât și ateii consideră că nu este greșit să consume carnea animalelor. Desigur, unele cercetări științifice atestă că regimul vegetal este mai sănătos, dar aceasta nu înseamnă că este greșit să consumăm carnea animalelor.
Bibliografie
[1] Norman L. Geisler, Frank Turek, Nu am destulă credință ca să fiu ateu, Cartea Creștină, Oradea, 2007, pp. 130-132
[2] Lee Strobel, Pledoarie pentru Creator, Cartea Creștină, Oradea, 2010, pp. 294-296
[3] Ibidem, pp. 297-299; Moreland, J. P. , God and the Argument of Mind, ediția 1987
[4] Wilder Penfield, The Mystery of the Mind, Princeton, Princeton Univ. Press, 1975, pp. 76-79
[5] Karl R. Popper și John C. Eccles, The Self and Its Brain, New York, Springer-Verlag, 1977, pp. 558-560
[6] Sarah Tippit, Scientist Says Mind Continues After Brain Dies, publicat în Reuters, 29 iunie 2001
[7] Sam Parnia, Near Death Experiences in Cardiac Arrest and the Mystery of Consciousness
[8] Sam Parnia, Near Death Experiences in Cardiac Arrest and the Mistery of Consciousness; Sarah Tippit, Scientist Says Mind Continues After Brain Dies, publicat în Reuters, 29 iunie 2001
[9] Kenneth L. Woodward, Faith Is More Than a Feeling, Newsweek, 2001
[10] Lee Strobel, Pledoarie pentru Creator, pp. 299-301, ediția 2010; Morelad J. P. , What is the Soul? , ediția 2002
[11] Ray Kurzweil, The Age of Spiritual Machines, Penguin Books, 2000