Unul dintre episoadele din viața lui David care m-a impresionat foarte mult se află în 2 Samuel, capitolul 9. Acțiunea se desfășoară la câțiva ani după ce David urcase pe tron ca rege al întregului Israel. Înainte de a urma firul raportului biblic, doresc să spun că timpurile în care David a trăit au fost marcate de violență. Erau războaie în țara lui Israel, atât cu cei care voiau să-i cotropească pe evrei, cât și între diferite facțiuni interne, iar supraviețuirea nu era deloc ușoară. Unii l-au numit pe David un om al sângelui, alții au recunoscut că el a purtat războaiele Domnului. Cert este că Dumnezeu a lucrat prin David, iar izbânzile sale pe câmpul de luptă au ajutat foarte mult ca poporul Israel să nu fie distrus de vrăjmași.

 Lumea în care a trăit David era plină de oameni duri și războinici. Mulți erau dominați de dorința de răzbunare și nu ezitau să verse sânge nevinovat. Caracterul lui David strălucește prin mărinimia sa sufletească și, mai ales, prin atitudinea sa de smerenie în fața lui Dumnezeu. Lecturând Psalmii săi, îmi dau seama că l-a iubit pe Dumnezeu și a fost un om foarte sensibil din punct de vedere spiritual.

Unii au arătat spre păcatele pe care David le-a comis, spunând cu ironie: ce fel de om după inima lui Dumnezeu a putut fi dacă a făcut astfel de lucruri rele? Este adevărat că David nu a fost întotdeauna la înălțimea standardelor divine; uneori a fost răpus de anumite ispite. Însă impresionează modul în care el se întoarce la Dumnezeu atunci când este mustrat. Atitudinea sa de smerenie este plăcută lui Dumnezeu. Să învățăm ca, atunci când greșim, să ne întoarcem la Dumnezeu asemenea lui David, încetând să mai păcătuim și, pe cât ne stă în putință, să reparăm răul pe care l-am înfăptuit.

În 2 Samuel 9-1 ni se spune:

, , David a zis: , , A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?”

După obiceiurile acelor vremuri, era de așteptat ca împăratul ce urca pe tron să încerce să-i distrugă pe toți cei rămași din casa lui Saul, pentru a-i elimina pe potențialii rivali. Însă David procedează cu totul altfel. Am observat, din viață, că sunt oameni cărora le faci bine pe când se află într-o situație grea, iar când ajung într-o poziție mai bună te uită pur și simplu. David nu era așa, deoarece el dorea, ca în amintirea lui Ionatan, să facă bine tuturor, animat fiind de sentimente creștine și umane autentice.

Parcurgând pe mai departe acest emoționant pasaj biblic citim în 2 Samuel 9:2-4:

, , Era un slujitor din casa lui Saul, numit Țiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: , , Tu ești Țiba?” Și el a răspuns: , , Robul tău, da!”

Împăratul a zis: , , Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” Și Țiba a răspuns împăratului: , , Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare.”

Este găsit un slujitor al lui Saul ce este adus înaintea lui David și aceste confirmă că mai există un fiu al lui Ionatan. Însă ceea ce impresionează în tot acest pasaj este declarația lui David:

, , ... să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu.”

David înțelegea un lucru, și anume că, în calitate de împărat al poporului ales, trebuia să fie un exponent al harului într-o lume a violenței și răutății.

Oare astăzi, în lumea noastră, , civilizată” marcată de cruzimi, răutate, boli, războaie, mai sunt oameni ce au acest concept, de a se lăsa pătrunși și modelați de har, ca apoi să devină canale prin care compasiunea să se reverse de la ei spre alții?

 Observ în relațiile interumane indiferență, lipsă de omenie și căutarea propriului interes, fără a ne păsa de ceilalți. Iar la liderii națiunilor, doar mașinații făcute în defavoarea oamenilor de rând și nimic mai mult. Se fac toate aceste mașinații doar în interesul unor elite, iar oamenii sunt tratați doar ca niște numere în statistici. Mă întreb de ce cei mari se comportă cu răutate față de cei inferiori lor. Și nu găsesc decât răspunsul că ei procedează așa din cauza faptului că s-au depărtat de Dumnezeu și, astfel, Satana le-a preluat mintea.

 În domeniul religios, lucrurile stau destul de rău, deoarece există multă răutate ascunsă sub mantaua religiei. Și, cu mici excepții, liderii nu urmează exemplul lui David de a-i trata pe cei inferiori cu o bunătate asemenea celei a lui Dumnezeu.

 De asemenea, este adevărat că, în lumea religioasă, lupta dintre bine și rău se apropie de apogeul ei. Și unii afirmă că nu este întotdeauna ușor să reflecte bunătate, deoarece lupta este grea, iar demonii îi atacă pe toate căile. Ba mai mult decât atât, sunt oameni care, în loc să urmeze binele, devin mari provocatori, încercând să îi determine pe cei ce doresc să trăiască la nivelul standardelor creștine să cadă și să nu rămână în spiritul lui Hristos. Însă nu este imposibil pentru cei care vor să reflecte bunătatea ca roadă a Duhului Sfânt.

Cu ani în urmă, lucram în Spania, în Ciudad Ros Casares, un șantier în construcții unde pe o suprafață destul de mare, se construiau birouri și locuințe. Lucram acolo mai mulți paznici, alături de sute de muncitori. Seara, de obicei, ne întâlneam toți paznicii de la firme diferite și stăteam de vorbă. Era acolo un tânăr român care lucra ca paznic de zi. Era foarte interesat ca, în cele douăsprezece ore cât stătea pe șantier, să reflecte bunătate, deoarece trăia o viață spirituală. Cei din jur îl urmăreau și îl admirau, pentru că vedeau că totul la el era natural și nu juca teatru. Odată, discutam între noi, paznicii, despre avantajele pe care le-am fi avut dacă ne-am fi deschis o firmă proprie, iar acel tânăr și-a exprimat dorința de a face acest lucru. Însă Juan, un paznic spaniol, un om matur trecut prin viață, i-a zis: „Tu nu vei putea, pentru că ești prea bun, și, de aceea, dacă deschizi o firmă, angajații tăi îți vor cere să le dai tot mai mult, iar tu vei ceda până ce vei ajunge la faliment.”

Oare mai sunt oameni astăzi cărora semenii lor să le spună că sunt prea buni?”

Lumea în care trăim piere, cuprinsă de răutate. Soluția pentru lumea noastră muribundă din punct de vedere spiritual este bunătatea lui Dumnezeu, pe care o descoperim cel mai bine revelată pe paginile Noului Testament, unde vedem exemplul suprem de altruism, Iisus Hristos.

De unde avea David această idee a bunătății divine, dusă la un nivel atât de înalt pentru timpurile sale? Cred că, în primul rând, datorită faptului că era un cititor asiduu al scripturilor. Apoi, avea și o comuniune deosebită cu Dumnezeu. Îmi place profunzimea versurilor sale în acest sens, din Psalmul 103:8:

 „Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate.”

David a meditat îndelung la bunătatea lui Dumnezeu și a ajuns la concluzia că El este bogat în bunătate. El face să răsară soarele peste toți oamenii și ne oferă tuturor darul vieții, chiar dacă noi continuăm să ne raportăm cu răutate unul față de celălalt. Pentru David, bunătatea lui Dumnezeu merită contemplată, asimilată și revărsată asupra oamenilor, deoarece numai așa se poate ajunge în Noul Ierusalim.

În Vechiul Testament, Dumnezeu este descris ca fiind plin de o sfințenie de care oamenii nu se pot apropia decât prin intermediul preoților sau profeților. De asemenea, uneori este descris ca acționând cu dreptate, iar acest lucru ne îngrozește. Însă David îl percepe pe Dumnezeu ca fiind plin de bunătate, iar aceasta îl motivează să reflecte compasiune.

Pasajul din 2 Samuel 9 continuă relatându-ne cum David îl tratează cu bunăvoință pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, și cum acesta ajunge să mănânce la masa sa. Era o onoare să mănânci la masa împăratului și să îți primești înapoi moștenirea. Acest pasaj impresionează și ne învață că, într-o lume plină de răutate, se poate reflecta bunătate.

Mulți oameni se scuză, afirmând că nu se poate, deoarece ceilalți sunt foarte răi și, dacă le oferi bunătate, te vor călca în picioare. Într-un astfel de context, trebuie să cerem înțelepciune de la Dumnezeu, iar atunci bunătatea, ca roadă a Duhului Sfânt, se va revărsa în sufletul nostru și vom învăța cum să o reflectăm. Cineva afirma că bunătatea noastră este minunea pe care unii oameni apăsați de necazuri o așteaptă în viețile lor. Bunul Dumnezeu să ne ajute să facem această lucrare minunată.