MÂNTUIREA
Autor: Rîpă Ioan  |  Album: eseu  |  Tematica: Adevarul
Resursa adaugata de ionripa in 29/08/2021
    12345678910 0/10 X

 

-       TRECUT

MÂNTUIREA LA, -  PREZENT

             -   VIITOR

 

  

Întoarceţi-vă la Mine, şi veți fi MÂNTUIŢI, TOȚI cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu Sunt Dumnezeu, şi nu altul. Isaia 45:22   

                                  

Către Biserica lui Dumnezeu, către cei ce au fost sfințiți în Domnul Hristos Isus, chemați să fie sfinți, și către toți cei ce cheamă în vreun loc Numele Domnului Isus Hristos, Domnul lor și al nostru: Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! 1 Cor. 1.1 

Fraților, fiecare clipă din viața aceasta, noi, cei chemați la mântuire (Ioan15.19), TREBUIE să facem ce ne cere Domnul Iisus, să urmărim sfințirea noastră (1 Petru 1.15-16), fără de care NU vom putea fi mântuiți (Evrei 12.14).

Așa ne voiește Cel ce n-ea ales: , , Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu Sunt Sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus de o parte din poporul român, ca să fiți ai Mei, , (Lev. 20:26).

DAR, ca să fim sfinți cum ne cere Dumnezeu, TREBUIE ca, să NU ne abatem cu nimic, nici la dreapta, nici (2 Cron. 34:2; Prov. 4:27) stânga de la cuvintele Domnului Iisus (Ioan 15.4,7) din Evanghelie, fiindcă NUMAI cuvintele Lui au în ele, duh și putere de viață (Ioan 6.63), și numai în felul acesta putem rămâne, noi  în El și El în noi. Căci, DACĂ nu rămânem în El, și DACĂ nu rămân în noi cuvintele Lui, vom fi aruncați în foc (Ioan 15.6,7), iar focul NU este pentru MÂNTUIRE, ci pentru pedeapsă.

Fraților, cu mântuirea NU este de glumit sau de joacă.

TOT ce spune Sfânta carte Biblia, este viața noastră (Deut. 32.46,47), și, DACĂ noi, NU ne ocupăm de viața noastră după cuvântul din Scripturi, cu precădere Noul Testament, legea Duhului Sfânt (Rom. 8.2), atunci, se ocupă de viața noastră, altcineva, Satana, Stăpânitorul și Nimicitorul acestei lumi.

Frați și surori, în lumea aceasta, nu este nimic NECONDIȚIONAT. Nimic din gunoaiele ei, NU se poate obține fără o condiție oarecare. Uitați-vă la cei care practică sporturi, câtă trudă, cât chin, câte riscuri, chiar viața și-o pun în primejdie (1 Cor. 9:25); toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta, ca să capete o cunună care se poate vesteji: noi, SĂ FACEM lucrul acesta, pentru o cunună, care NU se poate veșteji.

Pentru că, Dumnezeu mi-a descoperit că mântuirea este condiționată (nu așa cum ne este prezentată prin adunările religioase), mi-am zis că TREBUIE să fac, ca aceste descoperiri (1Cor. 14.26), să ajungă și la cunoștința fraților și surorilor Domnului Iisus (Marcu 3.33 - 35).

În Sfânta Carte, Biblia, cuvintele: DAR, DACĂ, SĂ NU, care condiționează sau delimitează unele situații și lucruri, sunt redate: în 2463 versete cuvântul DAR este redat de 2716 ori; cuvântul DACĂ, în 1608 versete este redat de 1932 ori; cuvântul SĂ NU, în 1211 versete este redat de 1460 de ori;

Iată xemple de condiții: Geneza 20:7  Acum, dă-i omului nevasta înapoi; căci el este proroc, se va ruga pentru tine şi vei trăi. DAR, DACĂ n-o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce-i al tău.

Exod 15:26, El a zis: „DACĂ vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, DACĂ vei face ce este bine înaintea Lui, DACĂ vei asculta de poruncile Lui şi DACĂ vei păzi TOATE legile Lui, NU te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; căci Eu Sunt Domnul, care te vindecă.”

Din prima zi de viață a omului, ca să trăiască, i-a fost pus în față prima condiție: , , poți să mănânci din toți pomii, DAR, din pomul cunoștinței binelui și răului, SĂ NU mănânci, căci în ziua când vei mânca din el, vei muri, , (Genesa2.16,17).

N-au ascultat de porunca Domnului, au ascultat de minciuna tatălui minciunii și au murit.

Astăzi, DACĂ aceiași Adam și Eva, NU ascultă de Cuvântul Domnului din Scriptură, și ascultă tot de același vechi șarpe, vor trăi ei? ? ? Vor fi ei mântuiți? ? ?

FRAȚI și SURORI, ACESTE SINTAGME: DAR, SĂ NU, DACĂ, SUNT CONDIȚII ALE LUI DUMNEZEU, PESTE CARE NU SE POATE TRECE, ȘI FĂRĂ DE CARE, NU SE POATE AJUNGE LA MÂNTUIRE, PENTRU ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU.

TOATĂ lumea spune că este creștină, este plin pământul de tot felul de coloraturi așa zise creștine, tot felul de partide religioase, fiecare cu sigla lui, fiecare cu, așa zisa lui credință; în România sunt 18 culte (așa zise biserici) religioase recunoscute oficial: penticostal, baptist, adventist, ortodox, catolic, luteran, mormon, ortodoxă sârbă de Timișoara, greco catolică, armeană, ortodoxă de rit vechi, reformată, evanghelică, unitară maghiară, creștini după evanghelie, evanghelică română, cultul mozaic, martorii lui Iehova, și multe, multe alte invenții religioase ale șefilor de partide religioase! ! !

TOATĂ Scriptura este insuflată de Dumnezeu (2 Tim. 3.16-17), DAR NICĂIERI, în Cuvântul din Scriptură, prin proroci, prin Domnul Iisus, prin apostoli, Dumnezeu NU vorbește NIMIC despre TOATE aceste forme religioase, sau despre TOȚI acești așa ziși creștini arătați mai sus! ?

ÎNSĂ, Cuvântul lui Dumnezeu spune:

Domnul Iisus este despărțit de păcătoși – Ev. 7.26. De aceia, , , Dumnezeu NU ascultă pe păcătoși; ci, DACĂ este cineva temător de Dumnezeu și FACE voia Lui, pe ACELA îL ascultă – Ioan 9.31 -. Cine caută să facă voia lui Dumnezeu, o RUPE cu păgânătatea și cu poftele lumești –Tit  2.11-13.

Voia lui Dumnezeu NU poți să o faci, DACĂ NU auzi ce-ți spune Dumnezeu. Și NU poți să auzi ce îți spune Dumnezeu, DACĂ NU citești cuvintele Lui – Ioan 17.8 -, din Noul Testament și din TOATĂ Biblia.

Când dai sunet acelor cuvinte din Scripturile Sfinte, este glasul lui Dumnezeu Tatăl, care îți spune cum să trăiești pe acest pământ ca să ai parte cu El.

DACĂ omul își întoarce urechea ca să NU asculte de Legea Domnului – Rom. 8.2 – RUGĂCIUNEA acelui om, este o SCÂRBĂ înaintea Domnului – Prov. 28.9 -, iar în ziua JUDECĂȚII să fie găsit vinovat, și rugăciunea lui să fie socotită drept păcat – Ps. 109.7-. Și aceasta, fiindcă, NU există MÂNTUIRE după forme de religii, ci NUMAI DUPĂ ce stă scris în Biblie, STRICT după învățătura lui Dumnezeu, dată prin sfinții Săi proroci, prin Domnul Iisus și prin apostoli –  2 Cron. 24,19; Neemia 9.30; Ieremia 26.5; Amos 3.7; Ioan 12.47-49; 1 Cor. 4.6; Filipeni 4.9; 2 Tes. 3.6,14.

Biserica lui Dumnezeu, este UNA SINGURĂ pe tot pământul, ACEIA câștigată cu însuși sângele Domnului Iisus (F. A. 20.28); și ZIDITĂ tot de Domnul Iisus Hristos pe TEMELIA apostolilor (Matei 16.18). ZIDITĂ din pietre vii, care își trăiesc viața în lumea aceasta, STRICT, așa cum am arătat mai sus, NUMAI după învățătura prorocilor, a Domnului Iisus (2 Ioan 9,10) și a apostolilor, (Filipeni 4.9; Cols. 2.7; 2 Tes. 2.15; Deut. 5.32; 17.11-13; 2 Împ. 17.37; Ezec. 33.15; 1 Cor. 15.1,2).

Biblia ne mai spune că: credința mântuitoare, este aceia care trăiește și împlinește cuvintele (Ioan 8.31; Iacov 1.25) Evangheliei Domnului Iisus Hristos (2 Ioan 9,10). Restul, celelalte așa zise credințe, sunt credințe, DAR ca ale dracilor (Matei 8.29-, 31; Marcu 1.24; 5.7; Luca 4.34; F. A. 19.15; Iacov 2.19) și sunt, așa cum zice Duhul Sfânt prin Pavel 1 Cor. 15.1-2: , DeeeeGeeeABA.

Vă fac cunoscut fraților, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o pe care ați primit-o, în care ați rămas, și prin care sunteți mântuiți, DACĂ, o țineți așa după cum v-am propovăduit-o; altfel, DEGEABA ați crezut.

Când va veni Domnul Iisus, va veni într-o flacără de foc, și va pedepsi pe TOOOȚI acei care NU au ascultat și NU au trăit după Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos ( 2 Tes. 1.8), ci au trăit după învățăturile șefilor de partide religioase, după învățătura dracilor (1Tim. 4.1).

Durerea mare este că: în adunări, nu se știe și nu se vorbește, despre adevărata Evanghelie a Domnului Iisus Hristos, ci se spun doar vorbe goale, fără Harul Domnului Hristos. În Evanghelia curată a Domnului Iisus Hristos, ni se vorbește despre Mântuirea omului, în trei ETAPE.

DA, trei etape, o singură lege, iar despre această lege ni se spune în Is. 42.1-4, așa: ”Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.”

În Romani 8.2-4 ne spune despre legea Lui: Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, ne-a izbăvit de puterile păcatului şi a morţii, pentru că ce era cu neputință vechii legi - pentru că firea pământească o făcea fără putere -, Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trebuie să trăim, nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile legii Duhului, legea slobozeniei (Iacov 1.21-25). Iar pentru aceasta, să lepădăm orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi să primim cu blândețe Cuvântul sădit în noi, care ne POATE mântui sufletele.

Să fim împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-ne singuri. Căci, dacă nu ascultăm Cuvântul, şi nu-l ÎMPLINIM cu fapta, semănăm cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.

Însă, dacă ne vom adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi vom stărui în ea, nu ca niște ascultători uituci, ci ca unii împlinitori cu fapta, vom fi fericiți în lucrarea noastră.

Având în vedere aceste lucruri, să nu ne abatem cu nimic (Deut. 17.11; Iosua 1.7; 23.6; 1 Cor. 4.6) de la această lege, pentru că numai această lege ne poate desăvârși pentru mântuire și ne poate scăpa de judecată (1 Tes. 1.10), fiindcă însu-și Domnul Iisus spune în Ioan 12.47,48, Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul, pe care l-am vestit Eu, ACELA îl va osândi în ziua de apoi. Fiindcă, NUMAI aceste cuvinte din legea Duhului, legea slobozeniei, trebuesc împlinite în viețile noastre, ca să avem viață în noi, căci numai după ele se va face și judecata (Iacov 2.12).

De aceea, și eu, așa cum spune Cuvântul în 1Petru 4.11; și în 2 Ioan 9-11, am să vă aduc în auzul vostru, numai cuvintele Domnului, căci NUMAI aceste cuvinte, au în ele duh de viață (Ioan 6.63).

Vă vestesc aceste cuvinte, fiindcă fără aceste cuvinte de la Tatăl (Ioan 12.49,50; 17.8), aduse de Domnul Iisus pe pământ, NU se poate ajunge la mântuire.

În 2 Ioan 9-11 ni se spune așa: , , Oricine o ia înainte, şi NU rămâne în învăţătura lui Hristos, NU are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul, și VA FI mântuit.

Dacă vine cineva la noi, şi NU ne aduce învăţătura Domnului Iisus, să NU-L primim în casă, şi să nu-i zicem: „Bun venit!” Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele.

Unde mai este astăzi învățătura curată a Domnului Iisus? Peste tot auzi doar vorbărie multă, vorbărie goală, povești și basme (1 Tim. 1.4). În 1 Cor. 14.6 ni se spune că: dacă cineva vorbește, și cuvintele lui nu aduc,

-        nici descoperire,

-        nici cunoştinţă,

-        nici proorocie,

-        nici învăţătură folositoare pentru mântuire, atunci de ce folos le este oamenilor?

De aceea, eu am să vă vorbesc numai ce spune Cuvântul care ne aduce mântuire, NU cum spune în Tit 1.14, basme și povești, căci acestea conform cu 2Tim. 2.16, sunt vorbe goale, iar cei care vor stărui în acestea, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.

În 1Cor. 10.20-22 spune Duhul Sfânt prin gura lui Pavel că: ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi cei aleși, dacă vrem să avem parte cu Domnul, nu putem să fim în părtăşie și cu dracii. Nu putem bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu putem lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El? Mesele care le fac păgânii de așa zisul lor paște, crăciun, revelion, și altele, NU sunt ele mesele dracilor (1 Cor. 10.20)? Și dacă noi facem tot ca ei, NU suntem noi în părtășie cu dracii?

În 1Cor. 12.2 zice așa: Când eram păgâni, ştiţi că ne duceam la idolii cei muţi, la toate mizeriile păgâne, după cum eram călăuziţi de șefii de partide religioase.

În 2 Cor. 5.21 ni se zice: Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. Atunci, noi trebuie să facem ce spune în 2 Cor. 6.14-18; 7.1, să nu ne înjugăm iarăși la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?

Ce înțelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?

1Noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: El va locui şi va umbla în mijlocul nostru; El va fi Dumnezeul nostru, şi noi vom fi poporul Lui.

De aceea, trebuie să ieşim din mijlocul lor, şi să ne despărţim de ei, zice Domnul; să nu ne atingem de ce este necurat și El ne va primi. El ne va fi Tată, şi noi Îi vom fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.

DAR, dacă cei aleși să fie poporul Domnului, un popor deosebit între popoare (Estera 3.8), cum dorește inima Domnului, și ei, încă păzesc aceleași așa zise sărbători ca atunci când eram păgâni (paște, crăciun, bobotează, duminica tomii, floriile, , revelion, tăieri de porc) despre care, NU avem nimic scris în cuvintele Domnului Iisus, ATUNCI, cum  arătăm noi lumii că suntem copii ai lui Dumnezeu? ? ? ?

Frați și surori, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frică de Dumnezeu, căci în Gal. 2.20; 3.3; 4.6-11; 5.16-21,25; 6.7,8, 14, ni se spune că: noi am fost răstigniți împreună cu Hristos, şi trăim. . dar nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în noi. - ( și, DACĂ trăiește Hristos în noi, și în 1 Cor. 10.20, ni se spune că, ce închină lumea, sunt închinate dracilor, ATUNCI noi, cum de facem EXACT ce fac ei și să credem după aceia că vom fi mântuiți? ? ?) -. Viaţa pe care o trăim acum în trup, să o trăim depărtați de lume, în credința – dar NU credința aceia  din Iacov 2.19 - în Fiul lui Dumnezeu, care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru noi.

DACĂ Domnul Hristos trăiește în noi, cum de mai trăim iarăși ca altădată, ca păgânii? ? Suntem aşa de nechibzuiţi? După ce am început prin Duhul, să sfârşim prin firea pământească?

Dumnezeu ne-a făcut să fim fii ai Lui, și ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, prin care strigăm: „Ava” adică: „Tată!” Aşa că nu mai suntem robi, ci fii; şi DACĂ suntem fii, suntem și moștenitori, prin Dumnezeu.

Odinioară, când nu cunoşteam pe Dumnezeu, eram robiţi celor ce din firea lor, nu sunt dumnezei. Dar acum, după ce am cunoscut pe Dumnezeu, sau, mai bine zis, după ce am fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum de vă întoarceți iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Nu știți că, umblarea după lucrurile firii pământești, este moarte, este vrăjmășie cu Dumnezeu, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață? !

Cei ce sunt pământești, NU pot să placă lui Dumnezeu (Rom. 8.6-8). Mă tem să nu fi ostenit degeaba Domnul Hristos pentru voi. Pentru că, dacă mai trăim încă după obiceiurile românilor, și facem ce este rău, DISPREȚUIND Cuvântul lui Dumnezeu (2 Sam. 12.9), Domnul ne va disprețui și El pe noi.

De aceea vă zic, să umblăm cârmuiți NUMAI de Duhul Domnului, şi să nu mai împlinim poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că, nu putem face tot ce voim.

Dacă suntem călăuziţi de Duhul Sfânt, nu mai umblăm după faptele firii pământeşti, căci știm că faptele firii pământești sunt: NEASCULTAREA, ÎMPOTRIVIREA, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide ---- partide religioase (1 Cor. 11:19; Gal. 5.20)---, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea, crăciun, paște, anul nou, rusalii, duminica tomii, tot ce NU avem scris în cuvântul Evangheliei…. . !

Unde are Biserica lui Hristos, scris în Noul Testament, atât de la Domnul Iisus, cât și de la apostoli, porunci ca acelea din Vechiul Testament: Exod 13.10, Să ții porunca aceasta la VREMEA HOTĂRÂTĂ, din an în an.

Să ții sărbătoarea azimilor, la VREMEA HOTĂRÂTĂ Exod 23.15.

Să ții sărbătoarea azimilor la VREMEA HOTĂRÂTĂ, în luna spicelor Exod 34.18.

Lev. 23.4,37, iată sărbătorile Domnului, pe care le veți vesti la VREMILE HOTĂRÂTE; fiecare lucru la ZIUA HOTĂRÂTĂ. Numeri 9.2-13, TOATE să le faceți la VREMILE HOTĂRÂTE.

Deut. 13.4, noi să mergem după Domnul, Dumnezeul nostru, și de El să ne temem; poruncile Lui să le păzim: de glasul Lui să ascultăm (Evrei 12.25), Lui să-I slujim, și de El să ne alipim.

Cei ce vrem să avem parte cu Domnul Iisus, să nu fim printre cei care se laudă că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc și sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu (Tit. 1.16). Să nu fim nici printre aceia care au doar o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu (2 Tim. 3.5).

CUM? Copii ai lui Dumnezeu, împânzesc spitalele păgânilor? ? NU  mai are Domnul puterea de a vindeca pe copii Lui, de Îl părăsesc și se duc pe mâna păgânilor, în spitalele lor? ? ? ! ! ! Unde este scris în Scripturi că, atunci când au apelat oamenii – nu ucenicii Domnului, ci oamenii la Domnul pentru vindecare, Domnul ia trimis la doctori? ! Și DACĂ Domnul NU a trimis pe oameni la doctor, ci ia vindecat de TOATE boalele lor, atunci, ucenicii Domnului, CE CAUTĂ la doctorii păgânilor? ?

În a treia epistolă a lui Ioan, ni se arată cum se poate spori sănătatea noastră; DACĂ și sufletul nostru SPOREȘTE în cuvântul Domnului din Evanghelie, legea desăvârșirii mântuirii, Iacov 1.25.

În 1 Cor. 11.29,30, ni se arată de ce sunt mulți bolnavi, și mulți dorm! ! !

Dacă am murit împreună cu Hristos, nu mai ținem de învățăturile lumii (ținând încă obiceiurile lumii, asta înseamnă că nu am murit împreună cu Hristos și El nu trăiește în noi), căci prin moartea cu Hristos, noi am înviat împreună cu El, și umblăm după lucrurile de SUS, unde Domnul Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu.

DACĂ, în adevăr, sa murit cu Hristos, atunci viața este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Și când se va arăta Hristos, viața noastră, atunci ne vom arăta și noi împreună cu El în slavă (Col. 2.20; 3.1-4).

Vă spun și eu, după cum ne-a spus și apostolii Domnului, că cei ce trăiesc încă după mersul lumii –crăciun, paște, bobotează, anul nou, și alte învățături drăcești (1 Tim. 4.1), NU vor moșteni Împărăţia lui Dumnezeu.

DACĂ trăim prin Duhul, ATUNCI să şi umblăm prin Duhul, să nu ne înşelăm, căci prin Duhul lui Dumnezeu NU putem face faptele firii pământești: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce semănăm, aceea vom şi secera.

Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.  

În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos – (dar, NU cu scârba aceia de lemn, arma crimei, SEMNUL PĂGÂNILOR, pe care toți o înalță tot mai sus, parcă făcând în ciudă lui Dumnezeu, arătând-ui mereu arma crimei cu care a fost schingiuit Fiul Său; o lustruiesc, o lăcuiesc, o împodobesc și și-o pun prin adunări, NUUUUUU! Crucea, este aceia despre care ne vorbește Pavel în 2 Cor. 11.24-32)---, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!

În Efes. 2.1-6,12; 4.14,16-31; 5.1,4-17,19, 20; 6.10-18, ni se spune că, noi eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre, în care trăiam odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar, Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos. El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Domnul Hristos Isus, iar în locurile cerești, NU sunt acele lucruri pe care le face lumea păgână de pe pământ.

Să ne aducem aminte că în vremea aceea, când trăiam în lumea păgână și făceam tot ce face ea, eram fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.

Acum, să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire! ! Să ne ținem STRICT de învățătura Domnului Iisus (2Ioan 9-10).

Legat de viclenia și șiretenia oamenilor în a amăgi, un lucru TREBUIE știut bine: Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul (2 Sam. 7.28; Ioan 17.17); , DAR, el este adevărul NUMAI în gura oamenilor lui Dumnezeu așa cum spune scriptura în 1 Regi 17:24; Şi femeia i-a zis lui Ilie: „Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!”

Deci, în gura multora –vrăjmași ai lui Dumnezeu -, cuvântul lui Dumnezeu poate fi minciună (Ps. 139.20).

Dacă este cu adevărat om al lui Dumnezeu, va spune NUMAI cuvintele Lui (Ier. 23.29-31; Male. 2.7-8), iar dacă amestecă paiele cu grâul (Ier. 23.28), este un hoț (Ioan 10.8).

 Iată, deci, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăim cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.

Dar noi n-am învăţat aşa pe Hristos; DACĂ, cel puţin, L-am ascultat, şi DACĂ, potrivit adevărului care este în Domnul Isus, am fost învăţaţi, cu privire la felul nostru de viaţă din trecut, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare ale lumii; şi să ne înnoim în duhul minţii noastre, şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă Adevărul (Ioan 17.17).

Să urmăm, deci, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.  Să nu se audă între noi nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu Sunt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţumire. Căci ştim bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

Nimeni să nu ne înşele cu vorbe deşerte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu ne întovărăşim, deci, deloc cu ei.

Odinioară eram în întuneric; dar acum SĂ FIM lumină în Domnul. Să umblăm deci, ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.

Să cercetăm ce este plăcut înaintea Domnului, şi SĂ NU luăm deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, mai de grabă să le osândim. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns, atunci, când zic ei că sărbătoresc, , , nașterea domnului, învierea domnului, , și nu este altceva, decât îmbuibare și destrăbălare, desfrâu și curvăsărie.

Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceia-ce scoate totul la iveală, este lumina (Ioan 8.12).

De aceea se zice: să ne deşteptăm, noi care dormim, să ne sculăm din morţi, şi Domnul Hristos ne va lumina.

 Să luăm seama deci, și să umblăm cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Să răscumpărăm vremea, căci zilele sunt rele. Să nu fim nepricepuţi, ci să înţelegem care este voia Domnului. Să ne întărim în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, NUMAI CU ADEVĂRUL LUI DUMNEZEU (Ioan 17.17), ca să putem ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.

Cei care vrem să fim plăcuți lui Dumnezeu (2 Tim. 3.12), n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cerești.

Frați și surori, când Domnul nea ales pentru mântuire, și noi am acceptat prin legământul pe care l-am făcut cu Domnul la apa botezului, atunci, noi am declarat RĂZBOI Stăpânitorului acestei lumi, și suntem în război cu el și armata lui de îngeri.

Fraților, în acest război, NU există pauză, NU există odihnă, NU există timp liber, NU există armistițiu, NU poate exista o înțelegere de pace, acest război, este pe viață și pe moarte, doar unul câștigă, cel mai tare. DAR, pentru aceasta, noi să luăm toată armătura lui Dumnezeu, ca să ne putem împotrivi (1 Petru 5.8-10) în ziua cea rea, şi să rămânem în picioare, după ce vom fi biruit totul.

Să stăm gata, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei. Iar pe deasupra tuturor acestora, să luăm scutul credinței, cu care vom putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Să luăm şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Să facem în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Să veghem la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.

În Colos. 1.12-14,23; 2.6-8,11-14,20; 3.1-6,8-10,12, 13,16, 17; 4.2,5, ne învață să mulțumim Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților, în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. Dar asta, negreşit, DACĂ rămânem şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să ne abatem de la cuvântul Evangheliei pe care am auzit-o, și care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer.

Astfel deci, după cum am primit pe Domnul Hristos Isus, aşa să şi umblăm în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile (2 Împ. 17.37; Deut. 5.32; 2 Tes, 2.15; 3.6,7, 14; 2 Ioan 9,10) care ne-au fost date, şi sporind în ele cu mulţumiri către Dumnezeu.

La apa Botezului, noi am mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul nostru, că vom umbla în căile Lui, vom păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui, şi vom asculta de glasul Lui. Şi Domnul a mărturisit că, vom fi un popor al Lui, cum ne-a spus, DACĂ vom păzi, toate poruncile Lui (Deut. 26:17-19; Ioan 14.15,24).”

Să luăm seama, ca nimeni să nu ne fure cu filosofia şi cu amăgiri deşarte, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Domnul Hristos.

Fiindcă numai în El am fost tăiaţi împrejur, NU cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a Domnului Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti –( dacă în adevăr am fost dezbrăcați de omul cel vechi)--, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.

Pe noi, care eram morţi în greşelile noastre şi în firea noastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. Și, DACĂ am murit împreună cu Domnul Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, DE CE, ca şi cum am trăi încă în lume, facem aceleași lucruri păgânești, crăciun, paște, revelion, tăieri de porc? ? ? DACĂ, deci, am înviat împreună cu Hristos, să umblăm după lucrurile de sus, de la ceruri, unde Domnul Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Iar la ceruri, NU este acele sărbători păgâne.

Să stăruim în rugăciune, să veghem în ea cu mulțumiri. Să ne purtăm cu înţelepciune faţă de cei de afară; să răscumpărăm vremea, și să așteptăm, cum spune în 1Tes. 1.10; 3.3; 4.3-6; din ceruri pe Fiul Său pe care L-a înviat din morţi: pe Domnul Isus, care ne izbăvește de mânia viitoare.

Nimeni din noi să nu se clatine în necazuri; căci știm singuri că la aceasta am fost rânduiţi, la necazuri. Iar voia lui Dumnezeu este sfințirea noastră (1 Petru 1.16).

În 1Tim. 6.11,12, ne spune Cuvântul că, unii care nu și-au pus viața în orânduială conform cu Evanghelia fericitului nostru Dumnezeu, s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s-au apucat de flecării. Să suferim împreună cu Evanghelia, care este puterea lui Dumnezeu (Rom. 1.16).

Dreptarul învățăturilor sănătoase pe care le-am auzit de la apostoli, să le ținem bine cu credința și dragostea care este în Domnul Hristos Isus. Adevărat este cuvântul acesta:

DACĂ am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

DACĂ răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El.

DACĂ ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.

Să căutăm să ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu ca niște oameni încercați, ca niște lucrători care n-are de ce să le fie ruşine, şi care împărțim drept Cuvântul adevărului.

Să ne ferim de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.

Iar temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce Sunt ai Lui; „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelegi!”

În Tit 2.11-13, ni se spune că, harul lui Dumnezeu, CARE ADUCE (Evrei 9.28) MÂNTUIRE pentru toţi oamenii, ne-a fost arătat, şi ne învaţă, s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Domnul Isus Hristos.

În Evr. 2.1-4; 3.1; 4.16; 6.1,9, 12; 10.19-30, suntem învățați cum trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.

Căci, DACĂ Cuvântul vestit prin îngeri (adică în Vechiul Testament) s-a dovedit nezguduit, şi DACĂ orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire (1 Cor. 10.11), cum vom scăpa noi, DACĂ stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni!

De aceea, fraţi sfinţi, care avem parte de chemarea cerească, să ne aţintim privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică la Domnul Isus. Să nu lenevim, ci să călcăm pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.

Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele Domnului Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt, pe calea cea nouă şi vie (Ioan 14.6) pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său (Ioan 10.9): şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.

Să ne cutremurăm de la o zi la alta cu frică și cutremur, căci, DACĂ păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei ce sau răzvrătit împotriva învățăturii sănătoase a Domnului Iisus Hristos, și au trăit după mersul lumii, cu sărbătorile și învățăturile lor drăcești 1 Tim. 4.1.

În vechime, cine călca Legea lui Moise, era omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”

În 1 Petru 4:17-19, ni se spune că: Suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu.

Luați seama frați și surori, să ne cutremurăm și să ne îngrozim cu frică și cutremur (Filipeni 2.12), ce grozăvie MARE; când va începe judecata omenirii, va începe întâi de la casa lui Dumnezeu (1 Cor. 3.16; 2 Cor. 6.16; Ev. 3.6), adică Biserica, și DACĂ începe cu noi, ce sfârşit vor avea cei ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?

DACĂ cel neprihănit, scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? Aşa că, DACĂ suferim după voia lui Dumnezeu, să ne încredinţăm sufletele credinciosului Ziditor, şi să facem ce este bine.

În Evrei 10.31,12.3,4, 16,22-29; 13.7-9,12, 13,15, 20-22,25, ni se spune: Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

Să ne aducem aminte de zilele de la început, când, după ce am fost luminaţi, am dus o mare luptă de suferinţe: pe de o parte, eram puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, ne-am făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca noi.

Să nu părăsim, deci, încrederea noastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!

Avem nevoie de răbdare, ca, după ce am împlinit voia lui Dumnezeu, să putem căpăta ce ne-a fost făgăduit.

„Încă puţină, foarte puţină vreme” şi Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Iar cel neprihănit va trăi prin credinţă: DAR, DACĂ dăm înapoi (cu crăciun, cu paște, cu bobotează, cu pom de crăciun, și multe altele pe care le făceam înainte), sufletul Domnului nu mai găseşte plăcere în noi.

Noi însă, să nu fim din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului. Să ne uităm cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să ne pierdem inima, şi să cădem de oboseală în sufletele noastre, ci să suferim și noi exact ca El.

Noi nu ne-am împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului. Să veghem să nu fie printre noi, nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut.

Noi  ne-am apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi; de Domnul Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.

Să luăm bine seama, ca nu cumva să nu voim să ascultăm de Cel ce ne vorbeşte! Căci, DACĂ n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ (Numeri 32.11; 1 cor. 10.11), cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul”.

Cuvintele acestea „încă odată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. Deci, fiindcă noi am primit o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeu este „un foc mistuitor”.   

Să ne aducem aminte de mai marii noştri, care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, (de la cei ce ne-au vestit cuvântul lui Dumnezeu în Evanghelie, PROROCII și APOSTOLII, NU avem nimic despre paște, crăciun, revelion, duminica tomii, dumina floriilor și multe alte mizerii care sunt introduse astăzi de șefii de religii) să ne uităm cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi să-i URMĂM în credinţă!

Domnul Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. De aceea și noi, să ieşim deci, afară din tabără – din lume - la El, şi să suferim ocara Lui.

Iar prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor noastre, care mărturisesc Numele Lui.

Căci, DACĂ vom face așa, Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, ne va face și pe noi desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să facem voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin DOMNUL Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

             Vă rog fraţilor, să primiţi bine acest cuvânt de sfătuire, căci v-am sfătuit conform învățăturii care duce la viață.

Harul să fie cu voi cu toţi!

Acum am să vă fac cunoscut, lucruri mari, mărețe, grozave, lucruri, de care NU ați auzit în adunări, fiindcă nici eu, de 30 de ani de când m-a scos Domnul  din mocirla lumii, NU am auzit. DAR, am auzit de la Domnul și ce am auzit, TREBUIE să vă fac și vouă cunoscut, pentru că de aceasta atârnă mântuirea noastră de obște.

Domnul mi-a descoperit că, pentru a ajunge la mântuire, omul TREBUIE să treacă prin TREI etape ale MÂNTUIRII.

De aceea, în continuare vă voi prezenta, ceea ce Domnul mi-a descoperit pentru mântuirea noastră.

Frați și surori, doresc să vă vorbesc despre MÂNTUIREA noastră de obște, despre acest minunat DAR de la Dumnezeu, dar, NU în felul în care vorbesc cei mai mulți, ci NUMAI așa cum ne este prezentată în Scripturi, și cum mi-a fost descoperită de Domnul. Iar această mântuire, se POATE păstra doar prin PERMANENTA legătură a fiecărui individ cu Dumnezeu, prin Domnul Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt (1 Tim. 2.5,6, Luca 12.12; Ioan 14.26; 1 Cor. 2.13; 12.3; 2 Cor. 6.6; Efes. 1.13; 4.30; 1 Tes. 1.6), NUMAI după RÂNDUIELILE Lui.

MÂNTUIREA, este o chestiune personală, individuală.

În Scriptură, ni se vorbește și la modul plural, dar de cele mai multe ori se vorbește la modul singular, și chiar Scriptura, încheie TEMA mântuirii, la modul SINGULAR: Apo. 3,10-12,21; 21.7; 22.7.

Acest DAR minunat, de la Dumnezeu, Mântuirea, așa cum am mai arătat, NU se capătă prin intermediul vreo unui șef de religie, , , pastor, , a unei religii sau  a unor forme de partide religioase, NU. Mântuirea este o moştenire, dată de Însuşi Dumnezeu (Is. 54.17) omului, şi numai cine umblă în neprihănire, găseşte mântuirea (Prov. 28.18; 26), și va fi mântuit.

Mai întâi, vreau să vă arăt ce înseamnă cuvintele:

1. RELIGIE;

2. 2. DOGME religioase;

3.  3. TEOLOGIE.

RELIGIE: aceasta este un ansamblu de idei ale unui individ, sau a mai mulți indivizi, sentimente și acțiuni împărtășite de niște grupuri (partide religioase, partide politice) și care oferă adepților săi un cod de comportament (bun sau rău), după care își pun nume de: partide religioase, culte religioase, s-au, partide politice.

Și știți câte feluri de partide religioase sunt în România, și tot atâtea și partide politice, iar scopul ambelor partide, NU este altul, DECÂT banii, câștigul mârșav (1 Petru 5.2).

DOGMĂ religioasă: este un sistem de practici și ritualuri, credințe în forțe supranaturale, învățătură fundamentală a unei RELIGII.

TEOLOGIE: -- (după mine, această ramură a științei omenești, este o: , , TE OLOGESC eu, , o OLOGEALĂ a oamenilor, adică îi face din oameni, neoameni, îi îndobitocește, le spală creierele, făcând-ui să creadă ce vor șefii de religii, nicidecum ce vrea Dumnezeu ) --- aceasta este o disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea unei RELIGII. Tratarea speculativă, care, din interiorul fiecărei RELIGII, studiază DIVINITATEA. Adică, studierea dogmelor RELIGIILOR.

Pe mine, nu mă interesează învățăturile religiilor, dacă nu are în ele, STRICT, ÎNVĂȚĂTURA Domnului Iisus așa cum stă scris în 2 Ioan 9,10. Eu unul, nu vreau să țin, DECÂT (religia Domnului Iisus) învățătura Domnului Iisus, fiindcă această învățătură conform cu Ioan 12.49,50; 16.12-15, este de la Tatăl din cer, pentru mântuirea celui ce crede doar cuvintele Lui (2 Cor. 4.13).

Fraților, vă interesează MÂNTUIREA? Dacă vă interesează mântuirea, atunci să țineți cont că, MÂNTUIREA este o chestiune INDIVIDUALĂ, personală, și de aceia, vă sfătuiesc frăţeşte din toată inima, faceți  NUMAI ce cere Duhul Sfânt (1 Tes. 4.8; 2 Tim. 3.16) în Scripturi. Nu ascultați la oameni, dacă nu spun întocmai cuvintele Domnului Dumnezeu (Ieremia 23.28; 1 Petru 4.11; 2 Ioan 9,10).

Voi înși-vă, ADÂNCIŢI-VĂ privirile în LEGEA DESĂVÂRŞITĂ (NOUL TESTAMENT), care este legea slobozeniei (Iacov 1.25), STĂRUIȚI în ea, ÎMPLININD cu fapta TOT ce stă scris, şi VOI înși -vă păziți-vă NEÎNTINAȚI de lume (Iac. 1.27).

Neîntinat de lume, înseamnă ce spune în Ps. 1, și în Efeseni 5.10-11, să NU mai facem (Lev. 18.3) ce face lumea, să NU mai ţinem învăţăturile dracilor (1 Tim. 4.1), şi ceea ce face lumea să nu se audă ieşind din gura noastră (Exod 23.13; Ps. 16.4), nici să luăm parte la lucrările lor, ci, mai degrabă SĂ LE osândim așa cum ne arată în Ioan 7.7, că făcut și Domnul nostru Iisus Hristos. Să spunem că lucrările lumii, crăciun, paște, bobotează, anul nou, și multe alte învățături, care nu corespund cu Evanghelia Domnului Hristos, sunt învățături drăcești (1 Tim. 4.1).

Ştiți ce înseamnă, a ADÂNCI? Când oamenii sapă în pământ după ceva, după apă, după aur sau mai ştiu eu ce, cu cât se vor ADÂNCI mai mult, cu atât, vor găsi izvoare mai bune, vor găsi aur mai bun, sau pietre preţioase. Aşa este şi cu Scriptura lui Dumnezeu, cu cât te adânceşti mai mult în ea, vei descoperi comorile înţelepciunii, izvoarele vieții (Is. 12.3), izvoarele MÂNTUIRII.

Frați si surori, ce voi nu ştiţi, este faptul că, MÂNTUIREA aceasta are TREI etape.

Da fraților, MÂNTUIREA are trei etape, despre care, puţini ştiu, și fără de care, NU este MÂNTUIRE.

Trei etape, trei timpi diferiţi, lăsaţi SCRIS de către Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelie, şi aceştia sunt:

- TRECUT            (Is. 63.9; Efes. 2.8; Tit 3.5).

- PREZENT   1 Cor. 15.1,2; Efes. 2.5; Prov. 28.18).

- VIITOR    (Prov. 28.26; Is. 25.9; 35.4; Matei 10.22; 24.13: Marcu 8.35; 13.13; 16.16; Luca 20.35; Ioan 10.9; Rom. 5.9,10; 8.24; 10.9,10, 13; 2Cor. 7.10; 1 Tes. 5.9; 2Tes 2.10; 2 Tim. 4.18; Ev. 1.14; 9.28; Iacov 1.21; 1 Petru 1.9; 2.2; Iuda 21; Apo. 2.26).

1. Etapa întâi, TRECUT.

Despre etapa la trecut, am fost mântuiţi, se vorbește doar de trei ori. Și aici, se vorbeşte la PLURAL, la cei   mulţi chemaţi (Matei 20.16) la mântuire. Atunci când trăiam împreună cu păgânii în mocirla păcatului, îndeplinind poftele firii pământești 

până-n ziua când ne-a scos Domnul din mocirla păcatului.

- ( pe pământ, după cuvântul Domnului din Scripturi, NU este acel AMALGAM de coloraturi așa zise creștine, ci doar două categorii de oameni:

Păgâni (Mat. 5.47; 10.5; 18.17; Efes. 4.17; Tit 2.11-13), acei care fac toate aceste fapte enumerate mai jos: curvie, hoție, minciună, crime, violuri, spargeri, avorturi și multe altele de felul acesta, pe care le-am făcut și noi împreună cu ei (1 Cor. 12.2):

Și Creștini, adică cei care au fost aleși să-L urmeze pe Domnul Iisus prin cuvântul Evangheliei, ne-a fost dat darul pocăinţei (F. A. 11.18), și am fost scoşi din ticăloşia lumii, din robia păcatului (Ioan 8.34) )-.

De aici încolo, totul devine o chestiune, o problemă personală, individuală. Până aici, Domnul Iisus, în această PRIMĂ etapă, ne-a dat totul în dar, fără nici o condiție, nea iertat TOATE păcatele de la naștere până în ziua întâlnirii cu El.

De aici înainte, mântuirea este CONDIȚIONATĂ.

Mai întâi, vreau să vă îndemn, să citiți în legea Duhului de viață (Rom. 8.2 ), Noul Testament și în toată Sfânta Scriptură, să descoperiți, ce înseamnă cuvântul, MÂNTUIT, MÂNTUIRE:

- MÂNTUIT, acest cuvânt este redat în Biblie de 47 de ori; (Deut. 3 3.29; 2 Sam. 22.20; Ps. 44.33; 116.6; 118.14,21; Prov. 28.26; Is. 1.27; 12.2; 38.20; 43.12; 45.17; 63.9; Ier. 4.14; 17.14; 23.6; 33.16; Daniel 12.1; Ioel 2.32;

- MÂNTUIRE, este redat în Biblie de 21 de ori; (Ps. 12.5; Is. 33.6; Luca 1.71; Rom. 10.10; 2 Cor. 7.10; 2 Tes. 2.13; 2 Tim. 3.15; Tit 2.11; Ev. 2.3; 1 Petru 2.2;

- MÂNTUIȚI, este redat de 22 de ori; (Is. 1.27; 45.22; 64.5; Ier. 8.20; Luca 8.12; Ioan 5.34; F. A. 2.47; 4.12; 15.1,11; 1 Cor. 10.33; 1 Tim. 2.4; Iuda 23),

- MÂNTUIRII, este redat de 37 de ori;

- MÂNTUI, este redat de 27 de ori;

ȘI TOATE Înseamnă: păzit, salvat, scos, ocrotit, vindecat, scăpat etc….

2. Etapa a doua, PREZENT.

În această a doua etapă a mântuirii, suntem mântuiţi (1 Cor. 15.2), ADICĂ, scoşi, păziţi, ocrotiți, salvaţi, vindecați, etc… în timpul vieţii pe acest pământ, dar, condiționat: DACĂ păzim poruncile și rânduielile lui Dumnezeu, trăind și noi ca Domnul Iisus (1Ioan 2.6), ca prorocii, ca apostolii, NUMAI după cuvântul Domnului (1 Cor. 15.1-2).

În Ezechiel 33, ni se spune că:

-(12), , neprihănirea celui neprihănit nu-l va MÂNTUI în ziua fărădelegii lui.

-(13) dacă cel neprihănit se încrede în neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, atunci TOATĂ neprihănirea lui se va uita, și el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârșit-o.

-(18) dacă cel neprihănit SE ABATE de la neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, TREBUIE să moară din pricina aceasta, , .

Dar astăzi, multora li se potrivește ce spune Dumnezeu în Deut. 29.19, urmează pornirile inimilor lor. Dar, ULUIALA lor, va fi la urmă –Mica 7.4 -, când mulți vor zice: nu am făcut noi minuni în Numele tău, nu am dres noi, și Domnul le va spune RĂSPICAT: , , NICIODATĂ nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, , – Matei  7.23 -.

Din  1991 de când am fost chemat la pocăință, şi până în ziua de astăzi, am fost mântuit (salvat, vindecat, ocrotit, păzit, scos) din diferite situaţii, de mii și sute de mii de ori. DACĂ nu era Domnul să mă mântuiască, să mă salveze în războiul (1 Petru 2.11; Gal. 5.17) cu firea pământească şi cu forţele păcatului, forţele întunericului (Ef. 6.12), eram pierdut.

De mii de ori m-a dus Satan în ispite până pe marginea prăpastiei, pe muchie de cuţit, şi dacă nu ar fi fost Domnul să mă MÂNTUIASCĂ – să mă salveze, să mă scape, eram pierdut. Satana se luptă numai cu acei oameni, care au în ei, din Duhul Domnului Hristos (Rom. 8.9), cu cei ce au ungerea de sus (1 Ioan 2.20,27), pentru că ei NU mai trăiesc ca altădată, ca păgânii (Ef. 4.17,24), NU mai trăiesc în felul lumii, în felul cum trăiau când erau din lume. Ucenicii Domnului NU mai sunt pământești, ei sunt oameni ai cerului, și acolo NU există, crăciun, paște, bobotează, revelion. Iar cei ce sunt pământeşti NU pot să fie plăcuţi lui Dumnezeu (Rom. 8.8).

Ucenicii Domnului caută să păzească TOT ce spune Domnul Iisus în Scripturi (1 Cor. 15.1), neabătându-se nici la dreapta, nici la stânga (Deut. 17.20; Apo. 22.18,19) de la cele scrise (1 Cor. 4.6).

Între cele trei etape ale mântuirii oferite de Domnul Iisus, mai există o etapă, care atârnă de om, fiindcă Dumnezeu a desăvârşit TOT ce a avut (Ioan 17.4) de făcut pentru mântuire. De aceea, între etapa a doua şi a treia, Duhul Domnului vorbeşte prin gura lui Petru şi ne zice: „MÂNTUIŢI-VĂ – adică fiecare om în parte - din mijlocul acestui neam ticălos” (F. A. 2.40). Adică, să ieşim afară din mijlocul păgânilor, oamenilor lumești, fireşti, şi SĂ NU mai facem NIMIC din ceea ce face neamul românesc, ci, să facem în TOTUL cinste ÎNVĂȚĂTURII (2 Ioan 9) lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Să fim un popor sfânt (pus de-o parte), așa cum vrea Dumnezeu, un popor deosebit (Estera 3.8) de poporul român, cu legi deosebite, cu rânduieli deosebite, care nu ține obiceiurile românilor, fiindcă, obiceiurile lor sunt deșertăciune (Ier. 10.3), ei muncesc degeaba și se trudesc pentru foc (Ier. 51.58).

Harul lui Dumnezeu care ADUCE mântuire pentru toți oamenii, ne ÎNVAȚĂ s-o rupem cu păgânătatea (1 Cor. 12.2) și cu cele lumești, și să trăim cu cumpătare, dreptate și evlavie, ca să avem parte de etapa a treia de mântuire.

Însă, între aceste două etape, multora, li se potriveşte pilda din Matei 13.22 şi NU vor ajunge niciodată la etapa a treia de mântuire.

4. Etapa a treia, VIITOR, este cea mai importantă (Mat. 10.22; Mar. 13.13; Ev. 2.14; Prov. 28.18,26), este cea DECISIVĂ.

În Noul Testament, despre MÂNTUIRE la timpul trecut, Cuvântul Domnului, ne vorbește de două ori – Efes. 2.8; 2 Tim. 1.9.

Despre MÂNTUIRE la timpul prezent, tot de trei ori – Efes. 2.5; 1 Cor. 15.1-2.

Despre MÂNTUIRE la VIITOR, Cuvântul lui Dumnezeu, folosește verbul, , va fi mântuit, , de peste douăzeci și șase de ori.    

Însă aici, Domnul NU mai vorbeşte, nici la plural nici la timpul prezent, ci vorbeşte doar la SINGULAR şi la timpul viitor, Va fi mântuit (Matei 24.13; 2 Tim. 4.18). Când? Atunci când va veni Domnul ca să aducă mântuire celor Ce-l așteaptă (Ev. 9.28; 1 Petru 1.12-19) pregătiţi după cuvintele Lui (Ioan 12.47-48), şi, DACĂ Domnul va găsi faptele noastre conform cu Evanghelia (2 Tes. 1.8), conform cu învăţătura Domnului Iisus (2 Ioan 9-10), înaintea Dumnezeului Său (Apo. 3.2), Tatăl ceresc.

De această etapă vor beneficia cei din pilda Matei 13.23.

În Evanghelie (Marcu 10.50-52) avem un exemplu de MÂNTUIRE a unui orb. Ce vârstă o fi avut orbul acela, nu ne spune Scriptura. Dar, dacă orbul acela, după ce a fost mântuit de orbirea lui, şi-a căpătat vederea, s-a apucat de blestemăţii şi a ajuns un stricat, oare orbul acela va ajunge în Rai, fiindcă Domnul i-a spus atunci: „Du-te, credinţa ta te-a MÂNTUIT”?

Da, l-a mântuit, dar de starea aceea în care se afla atunci, că era orb, după aceea, a depins de el, dacă va ajunge să fie mântuit în ziua cea mare a Domnului! Așa și cu noi, cei chemați și aleși din lume (Ioan 15.19) pentru mântuire. Ce am păcătuit în neștiință până în ziua alegerii, nea fost iertat, de aici încolo, de vom umbla  strict cu Domnul Iisus, și nu vom mai trăi ca înainte după mersul lumii, ne vom păstra neîntinați de lume, și vom merge pe Cale (Ioan 14.6) sfințindu-ne mereu prin cuvântul Lui (Ioan 15.3), ca, la a doua Sa venire, să fim mântuiți pentru veșnicie.

 În Ioan 5, Domnul a mântuit un olog de 38 de ani, dar după aceea îi spune: de acum, SĂ NU mai păcătuiești, ca SĂ NU ți se întâmple ceva mai rău. Omul acesta, a depins numai de el, dacă va fi ajuns în raiul lui Dumnezeu, sau nu.

Așa și noi cei aleși pentru viața adevărată, depinde NUMAI de noi, DACĂ vom fi mântuiți la a doua venire a Domnului Iisus (Evr. 9.8).

Apostolii, au fost ei mântuiţi înaintea noastră? ? să vedem ce zice Scriptura, şi ce spune şi Pavel despre mântuirea lui.

În Filipeni 3.10-14, Pavel vorbeşte despre el, şi în versetul 11 spune: „CA SĂ AJUNG, DACĂ VOI PUTEA” la învierea din morţi. El nu spune că este mântuit, ci în 2 Tim. 4.18 spune; MĂ VA! adică în viitor: „Domnul MĂ VA MÂNTUI, ca să INTRU în Împărăţia Lui”.

Vedeți, ce spune marele apostol al Neamurilor? ? MĂ VA mântui. În VIITOR. Acela din Evrei 9.28. DE CE? ? ? Pentru că cei dintâi vor fi cei de pe urmă, și cei de pe urmă, vor fi cei dintâi (Marcu 10.31; Ev. 11.40)

Când îl va mântui? Va fi el mântuit înaintea noastră? NU! De ce? Citiţi vă rog în 1 Tes. 4.14-17, şi vedeţi ce spune Pavel în versetul 16 şi 17. Când va veni Domnul cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, atunci se va vedea care vor fi mântuiţi, şi dintre cei ce au murit înainte, şi dintre cei găsiţi vii pe pământ la vremea aceea.

Fiindcă, dintre cei ce au murit înainte de venirea Domnului, DACĂ au trăit strict după Evanghelia Domnului Iisus, vor avea parte de întâia înviere, iar cei găsiți în viață, DACĂ au rămas în cuvântul Domnului –Ioan 8.31 -, vor avea parte de răpire pe norii cerului unde ne vom întâlni toți și vom aștepta pe Domnul în văzduh.

Atunci se vor vedea, care au păzit cuvintele Evangheliei Domnului lor Iisus Hristos.

Fraților, dacă vreți mântuirea sufletului, strângeți în inimă toate aceste cuvinte, care vă vor duce la MÂNTUIREA pe care o va aduce Domnul la a doua Sa venire, fie că veți fi găsiți în viață la venirea Lui, fie veți avea parte de întâia înviere. ATUNCI va fi adevărata MÂNTUIRE.

O SINGURĂ DATĂ, are omul în viață ŞANSA mântuirii! SĂ NU o pierdem, SĂ NU o scăpăm din mâini, să ne dăm viaţa pentru ea (Matei 10.39), așa cum au făcut mulți din înaintașii noștri (Evr. 13.7).

Noul Testament -, ( nu şah, nu televizor, nu table, nu rebus, nu fotbal, nu teatru, nu filme şi alte lucruri lumeşti din lumea lui Satan, Stăpânitorul și Nimicitorul lumii (Ioan 14.30; Ev. 11.28)) - cartea aceasta a vieţii (Deut. 32.47; Ioan 6.63), legea Duhului Sfânt (Rom. 8.2), legea slobozeniei (Iac. 1.25), care ne învaţă ce este mântuirea şi ne poate duce spre MÂNTUIRE, SĂ NU se depărteze de ochii noştri şi de gura noastră. Să căutăm să împlinim TOT (Iosua 1.8; Iacov 1.22-25) ce scrie în ea (Luca 10.26; 1 Cor. 4.6), şi atunci, Domnul Dumnezeu ne va învăţa (Ioan 6.45) ce este de folos, şi ne va călăuzi pe calea pe care trebuie să mergem (Is. 48.17). Fiindcă, acest Nou Testament, legea Duhului Sfânt (Rom. 8.2), legea slobozeniei, legea desăvârşirii mântuirii (Iacov 1.25), este TOT ce are omul nevoie pentru a ajunge la ETAPA a treia a mântuirii.

Fiindcă, acest Nou Testament ne arată:

- gândirea lui Dumnezeu (Is. 55.8-11),

- starea omului (Gen. 6.5-7),

- calea mântuirii (Is. 56.1),

- destinul celor drepţi (Rom. 2.7) şi al celor răi (1 Cor. 6.9,10; Apoc. 21.8).

- Învăţăturile Lui, sunt sfinte (Apoc. 14.6,7) şi obligatorii.

- Relatările Lui sunt adevărate (1 Tes. 4.8; 2 Petru 1.21),

- hotărârile Lui sunt NESCHIMBĂTOARE (Is. 46.10).

- Citeşte-l ca să fii înţelept (Prov. 9.10; 14.27; 8.33-36),

- crede-l ca să fii drept (2 Cor. 4.13),

- practică-l – împlinește-l - pentru ca să fii sfânt.

- El cuprinde lumină (Ioan 8.12) ca să te călăuzească,

- hrană ca să te hrănească (Ioan 6.27,54, 55),

- mângâiere ca să te înveselească.

- El este harta călătorului, toiagul pelerinului, busola pilotului, sabia soldatului (Ef. 6.17), ciocanul demolatorului (Ier. 23.29) şi oglinda caracterului creştinului (Ioan 13.35).

- În el ni se arată, cum se poate restabili paradisul, cum se deschide cerul (F. A. 7.56), iar porţile iadului (Matei 16.18) sunt sfărâmate.

- Domnul Hristos este subiectul lui măreţ, binele nostru, este planul lui (Ef. 1.9; 3.11), iar slava lui Dumnezeu este sfârşitul lui (1 Cor. 15.24).

- El trebuie să ne UMPLE mintea, să ne conducă inima şi să ne călăuzească picioarele.

- Citeşte-l încet şi cugetă la el fiind mereu în stare de rugăciune fierbinte, din inimă, pentru că învățăturile lui, sunt o mină de bogăţii eterne, un paradis al slavei cereşti şi un MARE RĂU al plăcerilor vieţii pământeşti.

- Îţi este oferit aici pe pământ cât eşti în viaţă, şi-ţi va fi deschis la judecată, când după el (Iacov 2.12), vei fi, ori răsplătit, ori osândit. Pentru că, ceea ce îl va judeca pe orice om în ziua judecăţii, este Cuvântul Evangheliei pe care la vestit Domnul Iisus Hristos (Ioan 12.47,48; Iacov 2.12).

- El invocă ceea mai mare şi mai înaltă responsabilitate, răsplăteşte ceea mai măreaţă lucrare, DACĂ, vei sluji Domnului după el, şi condamnă pe TOȚI aceia care nesocotesc conţinutul lui sfânt ( 2 Tes. 1.8).

Pentru mântuire, Dumnezeu vrea să vadă la oameni, CUNOŞTINŢĂ de Dumnezeu MAI MULT decât orice pe acest pământ (Osea 6.6), şi nu puţină, ci deplină cunoştinţă (2 Petru 1.8), căci, dacă nu cunoaştem, adică dacă nu ştim, n-avem ce împlini. Dacă nu împlinim, NU vom fi mântuiţi.

Dacă oamenii nu cunosc Scripturile, nu cunosc nici pe Dumnezeu, fiindcă aşa spune Domnul Iisus în Evanghelie (Matei 22.29), și atunci ei se rătăcesc.

DACĂ cunoaştem Scripturile și vom trăi în TOTUL după ele, Îl vom cunoaşte şi pe Dumnezeu, iar DACĂ Îl cunoaştem pe Dumnezeu vom avea viaţa veşnică (Ioan 17.3) și nu vom putea fi înșelați de tot felul de vrăjitori religioși, vânzători de suflete (Apo. 18.13), cu învățăturile lor drăcești (1 Tim. 4.1).

Dumnezeu vrea cunoştinţă de Dumnezeu mai MULT (Osea 6.6) decât orice pe acest pământ, fiindcă cu cunoştinţa ni se înmulţeşte pacea şi harul (2 Petru 1.2). Căci, prin dumnezeiasca Lui putere, El ne-a dăruit prin legea slobozeniei, legea desăvârşirii mântuirii (Iacov 1.25), TOT ce priveşte viaţa şi evlavia, pentru mântuire (Luca 13.23; 1 Cor. 1.18), prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe: ca, prin ELE, să ne facem părtaşi firii dumnezeieşti, DACĂ, fugim de stricăciunea care este în lume (2 Petru 1.4).

De aceea, TREBUIE să ne dăm TOATE silinţele, ca să unim cu CREDINŢA noastră fapta; cu fapta (adică cu împlinirea), cunoştinţa; cu CUNOŞTINŢA, înfrânarea (de la TOT ce este în lume); cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni (2 Petru 1.5-7).

Fraţii Domnului (Matei 12.48,49), sunt numai aceia care fac voia lui Dumnezeu (Matei 12.50; Ev. 2.11; Matei 28.10; Ioan 20.17; Rom. 8.29).

De astăzi înainte, să căutăm să facem voia Domnului, căci numai în felul acesta NI SE VA da intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru (2 Petru 1.10,11).

Duhul Sfânt ne spune (Ev. 5.12-14; 6.1-2), să lăsăm cele dintâi adevăruri începătoare ale Domnului Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite.

AUZIŢI ce ne spune Duhul Sfânt? „Să mergem spre cele desăvârşite”(Ev. 6.1)! Și DACĂ Duhul Domnului (Rom. 8.9) ne cere să mergem SPRE cele desăvârşite, înseamnă că NU trebuie să batem pasul TOT pe loc, pe loc, pe loc, ci să trăim, STRICT după legea slobozeniei care poate (Ev. 12.23) să ne ducă la mântuire.

Pe unele dintre acelea pe care mi le-a descoperit (1 Cor. 14.26) şi mie Dumnezeu, vi le fac cunoscute prin această scriere.

Fraţilor, NU EXISTĂ MÂNTUIRE, decât după rânduielile (Lev. 26.15; 2 Regi 17.13; Ezec. 20.19,21) lui Dumnezeu transmise prin prooroci (Deut. 6.1; 7.11; 8.11; 2 Regi 17.13), prin Domnul Iisus (Ioan 12.49), și prin apostoli Domnului (Ioan 16.12-15), ATÂT, nimic în plus, NIMIC în minus (1 Cor. 4.6; Apo. 22.18,19).

 Cineva m-a întrebat: „se supără Domnul dacă faci ceva care NU este după Scriptură”? Se supără FOARTE TARE! Pentru că a face ceva în numele Domnului, care NU corespunde cu cerințele Lui din Scripturi, ceva care Domnul NU ţi-a cerut prin Cuvântul din legea Duhului (Rom. 8.2), înseamnă că tu vrei să faci ce vrei tu, NU vrei să te supui neprihănirii pe care ți-o dă Dumnezeu (Rom. 10.3), și asta înseamnă, a aduce foc străin înaintea Domnului. Iar despre ceea ce înseamnă a aduce foc străin înaintea Domnului, ne este arătat în Lev. 10.1….

În toamna anului 2008, într-o adunare, am auzit o proorocie pentru un om al lui Dumnezeu, şi care a sunat aşa: „Bărbatule, te-am ales şi te-am învăţat învăţătură sănătoasă care să ducă la mântuire. Du-te, cât mai este puţină vreme, du-te prin adunări şi vesteşte rânduielile Mele (Lev. 20.22-23; 26.14-16; 2 Împ. 17.15) care duc la mântuire. Du-te prin adunări, căci în adunări NU este învăţătură sănătoasă, ci este învăţătură stricată”.

După plecarea de la acea adunare, m-am gândit la acea proorocie, la starea adunărilor în general, şi la ce spune Dumnezeu prin prooroci:

, , Poporul Meu este asuprit de niște copii, și-l stăpânesc niște femei! Poporul Meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire, și pustiesc calea pe care umbli – Is. 3.12 -.

Cei ce povățuiesc pe poporul lui Dumnezeu, îl duc în rătăcire, și cei ce se lasă povățuiți de ei sunt pierduți – Is. 9.16 -. Și astfel oamenii se hrănesc cu nădejdi înşelătoare (Ezec. 13.3-10), luând ca hrană ce au călcat alţii cu picioarele, şi de băut, beau tot ce au tulburat alţii (Ezec. 34.18-19)!

Este o cântare a fraților Sfara, care sună așa: , , Suntem hrăniți adesea cu vorbe fără har, , adică NU cuvinte de la Dumnezeu care au în ele duh de viță – Ioan 6.63, ci doar vorbe goale – 2 Tim. 2.16 -, care plac la cei mai mulți – 2 Tim. 4.3-4 -.

Citiţi în cartea lui Ezechiel capitolul 34, să vedeţi ce va face Domnul cu cei credincioşi care caută mântuirea după rânduielile Lui.

Scriptura spune: „credinţa fără fapte este zadarnică” (Iac. 2.20). Avraam a fost socotit NEPRIHĂNIT prin fapte, când a adus pe fiul său jertfă pe altar (Iac. 2.21). Credinţa lucra împreună cu FAPTELE, şi prin FAPTE (2 Petru 1.5-7), credinţa a ajuns desăvârşită (Iac. 2.22)!

Iată acum o înşiruire de versete care ne arată, că mântuire fără faptele acelea trasate de Dumnezeu în Evanghelie, NU există: Is. 3.10; Col. 1.10; Ef. 2.10; Tit 1.16; 2.7; 3.8,14; Filimon 6; Ev. 10.24,39; 11.7,8-11,17, 20…; Iacov 1.25; 2.14-26; 3.3,17; 2 Petru 1.5; 1 Ioan 3.12,18; Apo. 2.2,5, 19,23; 3.1,2, 8,15; 14.13; 20.13).

În Evrei 11.1, scrie: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile, care NU se văd”.

De exemplu: Avraam, când a fost chemat să se stabilească în altă parte, a ASCULTAT şi a plecat fără să știe unde se va duce, și nici drumul  pe unde avea să meargă (Ev. 11.8) nu-l cunoștea.

I-ar fi folosit la ceva doar simpla credinţă, DACĂ ASCULTAREA de Dumnezeu nu o punea în practică, încredințat că, Dumnezeu îi va purta de grijă? Deci, CREDINŢA are ca temelie ASCULTAREA (1 Sam. 15.22; Rom. 15.18).

Aşa este şi cu mântuirea. NU este de ajuns doar să spunem că suntem mântuiți, DACĂ NU aplicăm în viaţa noastră, învăţătura Domnului Iisus, împlinind regulile, condiţiile, RÂNDUIELILE, faptele trasate de Dumnezeu mai dinainte (Ef. 2.10), pentru a fi mântuiți (Matei 10.22; 24.13; Marcu 13.13; Ev. 3.6,14; Apo. 2.10)!

Vedeţi dar, că omul este socotit NEPRIHĂNIT prin FAPTE, şi NU numai prin acea credinţă pe care o afirmă fiecare (Iac. 2.24)! Care este credinţa, DACĂ se aduce foc străin înaintea Domnului cu acele mincinoase sărbători păgâne: paşte, florii şi multe altele, care NU sunt după învăţătura Domnului Iisus dată prin Duhul Sfânt prin apostoli (F. A. 1.2) în paginile Scripturilor?

După cum trupul fără duh este mort, TOT aşa şi credinţa fără faptele (Ef. 2.10) plăcute Domnului, este moartă (Iac. 2.26). Degeaba spunem că avem credinţă, dacă nu avem faptele pe care le cere Dumnezeu (Luca 8.18). Primul lucru, prima cerinţă, este ASCULTAREA, cum zice în prooroci: 1 Sam. 15.22; Tit 1.16, ASCULTAREA face mai mult decât ORICE am face noi în numele Domnului, căci degeaba te lauzi că-L cunoşti pe Dumnezeu, dacă cu faptele tale ÎL tăgăduieşti pe Dumnezeu (Tit 1.16).

În Rom. 12.1, ni se cere, ca o slujbă duhovnicească, să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută înaintea lui Dumnezeu. În Evrei 13.15,16, ni se spune ca, prin Domnul Iisus să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.

În Ps. 50.23, ni se cere, să aducem mulţumiri ca jertfă, şi să veghem asupra căilor noastre. În Ps. 51.17, ni se cere, să avem un duh zdrobit şi o inimă zdrobită. În Col. 3.16, ni se cere ca, Cuvântul Domnului să locuiască din BELŞUG în noi în TOATĂ înţelepciunea. În Col. 3.17, TOT ce facem cu cuvântul sau cu fapta, să fie făcute în Numele Domnului Iisus, mulţumind prin El Tatălui. DAR, nu putem face  în numele Domnului, DECÂT, NUMAI ce este scris, NIMIC în plus, NIMIC în minus (Prov. 30.5,6; Apoc. 22.18,19). Col. 3.1,2, Să ne gândim NUMAI la lucrurile de sus, SĂ umblăm NUMAI după lucrurile de sus, unde Domnul stă la dreapta lui Dumnezeu. În 1 Petru 4.11; Ier. 23.28; Ioan 7.18; 2 Tim. 4.3,4, ni se cere, SĂ vorbim NUMAI cuvintele lui Dumnezeu, nu cuvinte de la noi înşine după poftele noastre, istorisiri închipuite, fiindcă Domnul urăște lucrul acesta (Ier. 23.31,32). În 1Ioan 3.18, SĂ iubim, NU cu limba şi cu gura, ci cu FAPTA şi ADEVĂRUL. (aici am să dau un exemplu ce l-am auzit pe la pocăiți: , , frate, te iubesc în Domnul Iisus, dar NU pot să mai am nici un fel de legături cu tine, fiindcă ești incult și needucat, , .

Dacă ar fi zis și Domnul Iisus așa, ce s-ar fi ales de omenirea aceasta? ?). 1 Petru 3.10,11, Să ne înfrânăm limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare. Să ne depărtăm de rău, făcând numai ce este bine. Ps. 119.104,128, SĂ urâm ORICE cale a minciunii.

Ezec. 20.18,19, SĂ NU ţinem rânduieli puse de oameni (rânduieli aşa zise bisericeşti), ci să căutăm RÂNDUIELILE Domnului şi să le păzim. Evr. 12.25, SĂ ascultăm NUMAI de glasul Domnului, dacă vrem să fim MÂNTUIȚI.

Ioan 8.29; 1 Ioan 2.6, ca noi să fim plăcuţi lui Dumnezeu, trebuie ca, ÎNTOTDEAUNA să căutăm să facem NUMAI ce este plăcut înaintea Lui, trăind şi noi cum a trăit Domnul Iisus. Domnul Iisus NU a trăit după anume sărbători, și nici NU ne-a învățat să trăim noi după sărbătorile păgânilor.

După cum trupul fără duh este mort, tot la fel şi CREDINŢA fără fapte este moartă (Iac. 2.26)! Unui om îi foloseşte la ceva să creadă că pământul îi va da rodul, fără ca omul să îndeplinească toate rânduielile, toate condițiile pentru a obţine o anume cultură? Nici o credinţă nu-i foloseşte omului, fără fapte!

NU vă mai lăsaţi înşelaţi şi amăgiţi că omul va fi mântuit doar printr-o credinţă pe care și-o afirmă el (2 Cor. 13.5).

CĂUTAŢI în cartea legii (Iosua 1.8; Rom. 8.2; Iac. 1.25) rânduielile Domnului care duc la MÂNTUIRE şi acolo veţi vedea, care este credința adevărată.

În Biblie, Cuvântul Domnului ne vorbeşte în 36 de versete despre RÂNDUIELILE lui Dumnezeu care trebuiesc respectate, şi fără de care nu ajungi la MÂNTUIRE.

În Ezechiel 20:19, Domnul spune: „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rânduielile Mele”.

În dimineața zilei de 29-02-2012, pe la ceasul al zecelea din noapte, Dumnezeu mi-a arătat că nu este împlinirea poruncilor, fără rânduielile Lui. Aici este marea  nenorocire a multora, că nu respectă rânduielile puse de Domnul.

În Evanghelie (Ioan, 8.30-37), Domnul Iisus ne redă starea unora despre care se afirma cum că ar fi crezut în Domnul, dar Domnul le spune acestora: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în ADEVĂR ucenicii Mei”.

După aceste cuvinte spuse celor ce afirmau credinţa în El, Domnul spune în versetul Ioan 8.37 că, acei credincioşi căutau să-L omoare! Oare câţi credincioşi ca aceştia sunt astăzi prin adunările religioase? Câți draci ca aceia din Ioan 6.70; 13.2,18, care vor vinde pe frați, așa cum la vândut pe Domnul Iisus? ?

Însă, cât de curând, aceștia vor ieși la iveală și vor prigoni pe cei care vor păzi cu strictețe poruncile Domnului (Ioan 14.15,21; 2 Tim. 3.12). Credinţa adevărată şi mântuitoare, este aceea prin care oamenii fac NUMAI ce spune Domnul Iisus (1 Ioan 9,10), căci dacă nu faci întocmai ce spune EL, cum poți crede că vei fi mântuit de El? !

Cei care ne temem cu adevărat de El - fiindcă şi dracii se tem (Matei 8.28-32) şi au şi credinţă (Iac. 2.19) -, să sfinţim pe Domnul oştirilor (Is. 8.13), de El să ne temem şi să ne înfricoşăm (Is. 8.13; Luca 12.5), păzind rânduielile Lui (2 Împ. 17.13).

Suntem chemaţi să mergem pe calea MÂNTUIRII (Luca 13.23); iar Calea mântuirii, este chiar Domnul Iisus (Ioan 14.6), şi ne cere să ne CHINUIM să intrăm pe Uşa ceea strâmtă (Luca 13.24; Ioan 10.9), care de altfel, este tot El, şi cine va intra pe ea, VA FI MÂNTUIT – în viitor.

Cum adică să NE CHINUIM? Cum te chinuieşti să treci printr-un loc strâmt, când nu ai altă cale? Auziţi ce spune Domnul Iisus: „Largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi MUUUULŢI sunt cei ce intră pe ea. STRÂMNTĂ este poarta care duce la viaţă, şi PUŢINI sunt cei ce o află (Matei 7.13-14).

Pentru această CALE STRÂMTĂ, avem şi o carte de circulaţie – Legea Duhului Sfânt (Rom. 8.2; 2 Cor. 3.6; Iacov 1.25), Noul Testament -, care este plin de o sumedenie de indicatoare, semne de circulaţie, Legi şi Decrete, care NU trebuiesc încălcate şi nerespectate.

Conducătorii religioşi cu „cărţi de muncă” în câmpul Evangheliei sunt plini de râvnă pentru oameni (Gal. 4.17), dar nu cu gând bun, ci pentru bani, pentru un câștig mârșav (1 Petru 5.2), pentru plată (Mica 3.11). Citiţi epistola lui Iuda.

Domnul Iisus a fost ispitit ca şi noi, în TOATE lucrurile, dar a fost fără păcat (Ev. 4.15). Aşa şi noi, trebuie să trăim fără păcat, pentru că Domnul este despărţit de păcătoşi (Ev. 7.26).

Să nu fim nepăsători, față de o mântuire așa de mare (Ev. 2.3), căci nepăsarea duce la pierzare, cum a fost și cu Sodoma și Gomora (2 Petru 2.6).

„Când nu este descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzeşte legea” (Prov. 29.18). Când nu este descoperire dumnezeiască, poporul piere din lipsă de cunoştinţă (Osea 4.6). În alt loc citim: „Dacă unul are o descoperire, să fie spusă pentru zidire (1 Cor. 14.26), pentru ca să creștem în harul şi cunoştinţa Domnului (2 Petru 3.18), în DEPLINA cunoştinţă a Domnului (2 Petru 1.8).

Dumnezeu (nu carnea și sângele mi-au descoperit aceste lucruri, ci Tatăl din ceruri – Mat. 16.17)  mi-a descoperit şi mie unele adevăruri, care sunt de un mare folos pentru mântuirea noastră de obşte. Nu caut să obţin de la nimeni, nici laude, nici slava ce vine de la oameni, căci este un Altul care Îşi caută slava Lui (Ioan 8.50) şi care judecă.

Într-o zi, am întrebat pe cineva, ce cunoaşte el despre mântuirea sufletului, şi dacă va fi mântuit! El mi-a spus că este mântuit prin credinţă, că are „siguranţa mântuirii”, dar în schimb, NU cunoştea NICI UNA din condiţiile de mântuire, şi se credea „mai tare” ca apostolul Pavel, care a spus: „ca să ajung cu ORICE chip, DACĂ voi putea, la învierea din morţi”. Pavel făcea un lucru: uitând ce este în urma lui, se ARUNCA spre ce este înainte, ALERGA, alerga spre ţintă pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu (Fil. 3.13-14), și spune el; POATE (Ţef. 2.3) MĂ VA MÂNTUI Domnul ca să intru în Împărăţia Lui cerească (2 Tim. 4.18).

Vă rog să citiți Țefania 2.3…, să vedeți ce spune Dumnezeu, CELOR ce păzesc poruncile Lui -.

Prin descoperire dumnezeiască am luat la cunoştinţă despre tainele despre care v-am scris (Ef. 3.3), care până acum, nu v-au fost descoperite, în felul cum au fost descoperite acum sfinţilor Domnului Hristos (Ef. 3.5) prin Duhul Sfânt (Ioan 16.13), după harul lui Dumnezeu, prin lucrarea puterii Lui (Ef. 3.7). Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat, mi-a fost dat harul acesta (Ef. 3.8), ca să pun în lumină înaintea tuturor, care este isprăvnicia acestor taine, ascunse de veacuri, de Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti, să cunoască AZI, prin Biserică, înţelepciunea NESPUS de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic, pe care l-a făcut în Domnul Iisus Hristos (Ef. 3.8-11).

ACESTE DESCOPERIRI, NU fac parte din trecut! Până în ziua de azi, eu nu am avut nici o cunoştinţă de ele, şi nici tu nu aveai NICI o cunoştinţă despre ele, ca să NU poţi zice: „Iată, că le ştiam” (Ier. 48.7). Până astăzi „nici nu le-ai auzit, şi nici nu-ţi era deschisă urechea la ele”. Domnul mi-a descoperit aceste taine prin harul Său, fiindcă Domnul spune în Scriptură: „Ferice de omul care zi şi noapte cugetă la Legea Lui” (Ps. 1.1-2) şi caută să o împlinească, căci pe acela îl călăuzeşte Domnul pe calea pe care trebuie să meargă (Is. 48.17), şi îi va arăta Mântuirea Lui (Ps. 91.16). Cugetând la legile Domnului, Domnul mi-a dat (1 Cor. 12.31), DESCOPERIRI despre rânduielile MÂNTUIRII. Fiindcă, NUMAI după aceste rânduieli vom ajunge să fim mântuiţi.

Domnul iese înaintea celor ce împlinesc cu bucuri dreptatea, celor ce umblă în căile Lui, şi îşi aduc aminte de El.

El S-a mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi ( Isaia 64:5)?  DA, vom fi mântuiți.   Vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu (Rom. 5.9), DACĂ î-L iubim păzind în totul poruncile Lui (Ioan 14.15,21, 24).

 

 

 

 

ÎMPĂRTĂŞIREA

(sau frângerea pâinii)

 

Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el ÎMPĂRTĂŞIREA cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea ÎMPĂRTĂŞIREA cu trupul lui Hristos? 1Corinteni 10:16 

 

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la EL, şi vom locui împreună cu EL (Ioan 14.23), - vedeți ce spune Dumnezeu? NU cu noi, cu el – individual, nu în așa zise biserici, pe care Domnul le numește, , Peșteri de tâlhari, , Matei 21.13; Ieremia 7.11; Marcu 11,17; Luca 19.46, scaun de domnie al Satanei, locuința Satanei - Apo. 2.13.

Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, VOI CINA cu el, şi el cu Mine (Apo. 3:20).

Luați bine seama, ce spune Domnul? cu el, individual, NU cu gloate de oameni.

Observaţi singuri, Domnul Dumnezeu vorbeşte numai la singular (când spune: , , voi cina cu el, , nu spune, , , voi cina cu ei, ,), pentru că MÂNTUIREA este o chestiune personală, individuală, o chestiune a fiecărui individ, fiecare în cămăruță.

Este greşit, NU este după RÂNDUIALA lui Dumnezeu, felul cum se practică așa zisa cină prin adunări, după rânduieli omenești, zise bisericești, NU după rânduielile lui Dumnezeu!

Cină (Ioan 13.2), a fost acea masă de seară, când Domnul Iisus şi cu ucenicii s-au strâns ca să mănânce Paștele, Paștele din vechime (Luca 22.8). Cum vine asta, la ora 9 la 10, la 12 dimineaţa, se zice, „să luăm cina”?

Dacă te invită cineva la el la cină şi tu te duci la ora 8-9 dimineaţa, nu-ţi va spune omul acela: eşti nebun, sau că îți bați joc de mine? ? Eu te-am invitat la cină, nu la micul dejun sau la prânz!

Cină, este orice masă de seară luată cu familia sau cu prieteni.

În Dicţionarul Limbii Române şi cred că în orice dicţionar al oricărei limbi, găsim cuvântul - cină, care are ca semnificaţie masa de seară.

Când Domnul Iisus a luat ultima Sa cină cu ucenicii Săi (Ioan 13.30), era noapte. La acea masă de seară, când s-au strâns să mănânce Paştele, pe masa aceea se aflau azimi, fiindcă era ziua pregătirii Paştelui şi în toată ţara Israel, timp de şapte zile (Exod 12.18) era interzisă pâinea dospită (Exod 12.15,19), şi tot pe masa aceea se aflau verdeţuri amare (Exod 12.8) şi mielul fript pe jar (Exod 12.9). - Dar astăzi, după ce că, acel paște din vechime, era dat NUMAI poporului Evreu, și NU mai este valabil, fiind desființat prin jertfa Domnului Iisus, oamenii fac de la ei, ce vor ei, după inima lor întunecată și stricată, din care reiese, o bătaie de joc la adresa lui Dumnezeu, cu cozonaci, pască, ouă roşii şi alte lucruri închinate dracilor (1 Cor. 10.20) -.

La această ultimă cină pe care a avut-o Domnul împreună cu ucenicii Săi, înainte de a mânca Paştele, Domnul Iisus a spălat picioarele ucenicilor (Ioan 13.4,5), chiar şi lui Iuda (Ioan 13.11).

După ce le-a spălat picioarele, S-a aşezat la masă şi le-a spus că unul dintre ei este un drac (Ioan 6.70) şi (Ioan 13.18), îL va vinde (Ioan 13.2). La insistenţele ucenicilor, Domnul îl descoperă pe cel ce avea să-L vândă, când zice: „Acela, căruia îi voi ÎNTINGE bucăţica”. După care întinge (o înmoaie probabil în zeama de la friptura de miel) o bucăţică de pâine şi ia întins-o lui Iuda Iscarioteanul (Ioan 13.26), cum a luat bucăţica a şi intrat Satana în el (Ioan 13.27). După ce a intrat Satana în el, Iuda (Luca 22.3) a plecat în grabă – era noapte - (Ioan 13.30), ca să-L vândă pe Domnul Iisus în mâinile tâlharilor – preoţilor - (Luca 22.4).

După plecarea lui Iuda (Luca 22.3,4), Domnul Iisus a luat un pahar şi a zis: „Luaţi paharul acesta, şi împărţiţi-l între voi (Luca 22.17,18); pentru că vă spun, că NU VOI MAI BEA din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu”.

Observaţi ce spune Domnul Iisus? „vă spun, că NU VOI mai bea”. Spunând Domnul aceste cuvinte, Domnul a făcut un legământ cu ucenicii, iar El, NU va face, decât aşa cum a spus. Prin acest legământ, Domnul a interzis ucenicilor Lui, celor chemați să fie sfinți, ce urmau să devină creştinii, să mai pună gura pe băuturi, până când va bea împreună cu Mântuitorul lor în Împărăţia Tatălui (Matei 26.29). ----Iar unii aşa zişi creştini, dintre acei chemaţi şi aleşi să fie sfinţi, trag cu şpriţul----.

Apoi a luat o pâine - azimă, pentru că era săptămâna azimilor -, pe care a frânt-o şi le-a dat-o, zicând:

-„ACESTA este trupul Meu, care se dă pentru voi”(Luca 22.19) luaţi şi mâncaţi.

După ce au mâncat pâinea, a luat un pahar – paharul împărtăşaniei -, şi li l-a dat, zicând:

-„ACEST pahar, este legământul cel nou, făcut în sângele Meu” (Luca 22.20) care se varsă pentru voi. – (aici, este o MARE taină, pe care NU am înțeles-o și nici NU am căutat să o înțeleg, ca să nu fac greșeli; , , sângele Meu, care se varsă pentru VOI, , . adică, NUMAI pentru cei care devin ucenicii Domnului? ? ? ! ! ! Nu pentru lumea întreagă! ! ? ?) -.

Aici a instituit Domnul un măreţ act istoric, adică TAINA împărtășaniei – O RÂNDUIALĂ, O CONDIȚIE A MÂNTUIRII -, prin care ne învaţă cum trebuie să mâncăm (Ioan 6.53-56) din trupul Lui şi să bem din sângele Lui ca SĂ NU murim (Ioan 6.50) și să căpătăm viața adevărată.

Orice învăţătură, care nu corespunde cu învăţătura Domnului Iisus (2 Ioan 9)   şi a apostolilor (1 Tim. 6.3-5), este o învăţătură drăcească (1 Tim. 4.1). Iar oamenii care aduc astfel de învăţături, NU au pe Dumnezeu (Ioan 8.44), dumnezeul lor este pântecele (Filipeni 3.19), este câștigul mârșav (1 Petru 5.2), şi NU trebuie ascultare de asemenea oameni. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că, nici bună ziua  să nu le dăm, căci ne facem părtași nelegiuirilor lor (2 Ioan 10).

SĂ NU avem nici un fel de legături cu ei aşa cum ne spune Duhul Sfânt în Scriptură (2 Tes. 3.6,14).

Oameni buni, voi care vă temeţi de Domnul, dacă vreţi să fiţi mântuiţi în etapa a treia a MÂNTUIRII, vă sfătuiesc cu toată dragostea în Domnul, nu mai ascultaţi de cei (1 Cor. 3.18) care nu vă dau STRICT învăţătura lui Dumnezeu (Ier. 23.28-31) care duce la mântuire, căci pe aceştia Domnul îi prinde în viclenia lor (1 Cor. 3.19).

Învăţătura şi regulile ce trebuiesc ştiute şi trăite pentru a ajunge la MÂNTUIRE, sunt cuprinse în Evanghelie şi completată de Duhul Sfânt (Ioan 16.12-15) în celelalte cărţi ale Noului Testament, iar voi, puteți citi și singuri, și să învățați despre mântuire.

Să priviți ŢINTĂ spre Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Domnul Iisus (Ev. 12.2; 3.1) şi NUMAI de El să ascultaţi (Luca 9.35), şi să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru, NU este altceva decât mântuire, cum ne-a scris şi Pavel (2 Petru 3.15).

Dumnezeu, din pricina silniciei omenirii, ar distruge Pământul chiar azi, ar face la o clipeală de ochi, ce a făcut cu Sodoma și Gomora; DAR, din pricina celor aleși, adică noi, are o îndelungă răbdare, pentru că NU vrea ca noi să pierim în rând cu lumea, ci să ne pocăim din zi în zi (2Petru 3.9), să ne întoarcem la faptele dintâi (Apo. 2.5); când femeia se temea de Domnul și umbla cu capul acoperit, și toți la un loc, umblam cu frică și sfială.

Despre Pavel, se spunea că e nebun (F. A. 26.24), , fiindcă nu pricepeau spusele lui şi oamenii, spre pierzarea lor le tâlcuiau cum le plăcea lor (2 Petru 3.16), dar noi „preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, să ne păzim, ca nu cumva să ne lăsăm târâţi de RĂTĂCIREA unor oameni şi să ne pierdem tăria” (2 Petru 3.17), ci să creştem în harul şi în CUNOŞTINŢA Domnului şi Mântuitorului nostru Domnul  Iisus Hristos” (2 Petru 3.18).

Oameni buni, şi eu am fost ca voi, mergeam la adunări, dar Domnul Se ţinea de mine şi mă învăţa (Ioan 6.45) calea mântuirii. Făceam şi eu ca toţi ceilalţi, după cum eram călăuziţi (1 Cor. 12.2). Nu ştiam mare lucru despre mântuire, până ce mi-a descoperit Domnul tainele mântuirii, cu care nu este de glumit!

Dumnezeu ne spune în Scriptură (Ezec. 34), că acei care își spun ei pastori, se pasc pe ei, nu oile Domnului. De aceea, oile sunt slabe în credinţă, în cunoștință, multe dorm, şi multe sunt bolnave. –Nu este oare multă boală în popor? -

 În lume, dacă un păstor (cioban, căci asta înseamnă păstor, NU pastor) nu-şi paşte oile bine, dacă nu le duce unde-i iarba mai bună, dacă nu le dă apă curată, oile acelea nu vor avea rod – adică lapte, miel, lână bună – le va cădea lâna, vor fi sterpe, vor fi bolnave, vor muri. Aşa este şi astăzi prin adunări: boală, tristeţe, lipsă de cunoştinţă, şi o ILUZIE de linişte şi pace – ca Sodoma și Gomora -.

FIŢI TREJI ŞI VEGHEAŢI (1 Petru 5.8), căci potrivnicul nostru diavolul, dă târcoale și caută să înghită zi de zi, tot mai mult, SĂ VEGHEM!

Iubirea de bani, câștigul acela mârșav fără muncă, care este rădăcina tuturor relelor (1 Tim. 6.9-10), îi face pe unii oameni, să se afle sub influenţa duhurilor rele (Luca 9.55), şi care îi fac să se împotrivească rânduielilor puse de Dumnezeu (Deut. 7.11; 11.1), făcându-şi ei rânduielile lor, aşa-zise bisericeşti (1 Tim. 4.2,3).

„CINA”. La acea cină, acea masă de seară, după ce au mâncat mâncărurile pământeşti legate de jertfa de Paşte, ucenicilor le-a fost oferită o mâncare adusă din cer, oferită de Dumnezeu Tatăl (Ioan 6.27), adică trupul Fiului Său (Ioan 6.51), dat pentru viaţa lumii, pentru ca, cine va mânca din El, SĂ NU moară (Ioan 6.50); fiindcă trupul Fiului omului este cu ADEVĂRAT o hrană, şi sângele Lui este cu ADEVĂRAT o băutură (Ioan 6.55).

Dacă nu mâncăm această hrană şi nu bem această băutură, după rânduiala lui Dumnezeu, NU AVEM viaţa în noi înşine (Ioan 6.53). NUMAI cine mănâncă trupul Domnului şi bea sângele Lui, are viaţă veşnică (Ioan 6.54). FIINDCĂ, fără aceasta mâncare, omul moare (Ioan 6.50).

DACĂ omul, fără această mâncare, el MOARE, ATUNCI să-i acordăm MACSIMUL de atenție, ca să nu murim. Însă, mare atenție! În 1 Cor. 11.27-30, ne este arătat că, această hrană NU o poate lua oricine, așa cum se practică de către mulți șefi de religii cu enoriașii lor, ci, poate fi luată numai de către aceia despre care vorbește Pavel în 1 Cor. 1.2.

Iată ceva şi mai extraordinar; cine mănâncă trupul Domnului şi bea sângele Lui, rămâne în Domnul şi Domnul rămâne în el (Ioan 6.56).

De a rămâne Domnul în noi, avem o imperativă nevoie, fiindcă cine NU rămâne în El şi în cine NU rămâne El, omul acela este aruncat în foc (Ioan 15.6), oricine ar fi el. De aceea, luaţi seama foarte bine şi vedeţi ce grozăvie (Ev. 10.31)!

O condiţie de mântuire pe care trebuie să o împlinească un om pentru a rămâne în El, constă în stăruinţa în frângerea pâinii (F. A. 2.42,46).

Vedeți, cuvântul acesta, STĂRUINȚĂ! ! Trupului nostru de carne, îi dăm cu stăruință de trei ori pe zi mâncare, căci fără această mâncare, NU poate trăi. Dar omului dinăuntru, cum îi dăm să mănânce, DOAR o dată pe lună? ? Atunci, ia dăi și trupului de carne tot o dată pe lună mâncare, să vezi, ce se întâmplă! ? Și dacă nu-i poți da o dată pe lună, atunci nici omului lui Dumnezeu dinlăuntru, NU-I poți da odată pe lună, ci odată pe zi, cina aceia oferită de Dumnezeu, așa cum făceau și înaintașii noștri, apostolii (F. A. 2.42,46).

ASTA ÎNSEAMNĂ STĂRUINȚĂ, adică împărtășirea cu trupul și sângele Domnului, fiindcă numai cine mănâncă trupul Lui şi bea sângele Lui, are posibilitatea de a rămâne în El, şi El în el.

Și de aici reiese că, atunci când un om, NU stăruieşte, precum apostolii în fiecare zi, în a mânca din trupul Domnului şi a bea sângele Lui, El nu mai este în acel om, iar acel om este singur.

Reversul versetului Ioan 6.56 este că: Cât timp mănânci (dar şi trăind ca El 1 Ion 2.6) trupul Lui şi bei sângele Lui, eşti în El şi El în tine. Când Nu mănânci, NU mai este Domnul în tine!

Iar Domnul Iisus spune că, despărţit de El, omul nu poate face nimic (Ioan 15.5); și asta, deoarece, omul pe pământ este ca o marionetă, el NU poate fi neutru, NICIODATĂ, NICIODATĂ.

Dacă vrei să fii cu Dumnezeu și păzești Cuvântul Lui, așa cum Îl păzea Domnul Iisus (Ioan 8.55), El te va purta după voia Lui, și nici un rău nu se va atinge de tine.

NU vrei să fii cu Dumnezeu nepăzind Cuvântul Lui, Satana – stăpânitorul lumii -- pune mâna pe tine fără să te întrebe dacă vrei sau nu, și te va purta cum va vrea el.

De aceia, cine păzește cuvintele Domnului din Evanghelie, și mănâncă această hrană dată din cer (Ioan 6.55), și se ferește neîntinat de lume, va fi nedespărţit de Domnul, va trăi prin El (Ioan 6.57) și va ajunge la etapa a treia a mântuirii.

În Evanghelie după Ioan 15.7, Domnul zice: „Dacă rămâneţi în Mine, şi DACĂ rămân în voi cuvintele Mele”.

În Ioan 6.44-45 veţi descoperi o altă rânduială (o MARE condiție de mântuire) a Domnului, pe care mi-a descoperit-o şi mie Domnul în ziua de 19.06. 2009.

În Ioan 6.44 Domnul spune: „NIMENI NU poate veni la Mine, DACĂ NU-L atrage Tatăl care M-a trimis”.

În Ioan 6.45, Domnul Iisus spune: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu”. „Aşa că oricine a ASCULTAT pe Tatăl, şi A PRIMIT învăţătura Lui (Ioan 17.8), VINE la Mine.

DECI, omul care NU primeşte învăţătura lui Dumnezeu, din Biblie; omul, care NU are habar de învăţătura Tatălui, NU POATE veni la Domnul Iisus, NU este primit de Domnul şi NICI NU va fi mântuit.

Doar, a afirma o simplă credinţă în Domnul Iisus, așa cum de fapt aproape  TOATĂ omenirea o face, este egal cu ZERO, este acea credinţă ca a dracilor ( Matei 8.29,31; Marcu 1.23; 3.11; Luca 4.3-9,34; Iac. 2.19).

Printre MULTELE rânduieli, sau condiţii, ce trebuiesc împlinite pentru a ajunge la FAZA A TREIA a mântuirii, și foarte importante, sunt:

_ să ne ferim NEÂNTINAȚI de lume (Iacov 1.27).

_ să fim sfinți, precum El este sfânt (Lev. 20.26; Numeri 15.40; 1 Petru 1.16),

_ să LUĂM (Ioan 6.27,54) cu STĂRUINŢĂ  –--stăruință NU înseamnă, la săptămână, la lună, sau la an  -- (F. A. 2.42) această mâncare dată din cer (Ioan 6.33,56) pentru omul dinlăuntru (2 Cor. 4.16),

_ să luăm seama bine, că la această CINĂ participă chiar Domnul Iisus împreună cu Tatăl (Ioan 14.23; Apo. 3.20),

Din cele de mai sus, reiese faptul că: un om care NU împlineşte în viaţa lui TOT ce a lăsat Domnul scris, ci este încă lumesc, firesc, pământesc (Rom. 8.6-8), dar se împărtăşeşte cu trupul Domnului, o face spre nenorocirea lui; sau, s-ar putea să împlinească toate poruncile, dar dacă nu mănâncă (Ioan 6.53) trupul Domnului, NU va fi mântuit.

Având în vedere că, la această masă participă şi Domnul Iisus, atunci SĂ NU facem lucrarea Domnului cu nebăgare de seamă (Ier. 48.10), ci să o facem aşa cum a făcut El (Ioan 12.49; 13.15), cum au făcut și apostolii (F. A. 2.46), netrecând cu NIMIC peste „ce este scris” (1 Cor. 4.6).

În noaptea zilei de 26.12. 2009, pe la ceasul al nouălea din noapte (03) fiind în duh de rugăciune, Duhul Sfânt mi-a adus aminte (Ioan 14.26) de cuvântul cină din 1 Cor. 11.20. Am stat şi m-am gândit, de ce mi-a fost adus în minte acest cuvânt, şi m-am întrebat, ce vrea să însemne aceasta. Cum mă tot gândeam la aceasta, (Ioan 16.13) mi-a venit în minte cuvintele din Matei 26.20, Marcu 14.17; Luca 22.14, şi atunci am zis iarăşi: „Doamne, ce vrea să însemne aceasta”? şi mi-a venit în minte: „ce înseamnă cuvântul cină”? M-am gândit: cuvântul cină, înseamnă MASA DE SEARĂ.

Parcă mi s-a luminat deodată mintea şi am înţeles ce vrea Domnul să-mi spună. Cuvântul CINĂ din Scripturi (Luca 14.24; 1 Cor. 11.20,21; Apo. 3.20) înseamnă masa de seară oferită de Împăratul veşniciei (Luca 14.15-24), la care ni se dă să mâncăm o mâncare din cer (Ioan 6.27), o mâncare pentru omul dinăuntru (2 Cor. 4.16), o mâncare pentru viaţa veşnică, adică împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului Iisus (Ioan 6.53,54), pentru a căpăta viaţa adevărată (1 Tim. 6.9).

În noaptea zilei de 31.12. 2009, pe la ceasul al şaselea din noapte (24) când mă rugam, Domnul mi-a zis: „Dacă inviţi pe un prieten la tine, sau un oarecare altul, spunându-i: „prietene, mâine te invit la mine la CINĂ, te rog să vii negreşit”. „Atunci, când va veni omul acela la tine? va veni dimineaţă, va veni la prânz, sau va veni seara”? Şi am răspuns că va veni seara! Atunci am înţeles mult mai bine cum se ia această împărtăşanie, ce este această împărtăşanie, şi cine ne dă această împărtăşanie.

Oameni buni, această împărtăşanie, este CINA oferită de Tatăl nostru din cer (1 Cor. 11.20), mâncarea oferită de Dumnezeu (Ioan 6.27) ca hrană (Ioan 6.55) pentru omul duh dinlăuntru nostru (2 Cor. 4.16). Iar aceasta este MULT mai importantă decât hrana pe care o dăm trupului nostru de două sau trei ori pe zi, şi de aceia, CINA oferită de Dumnezeu, nu se poate lua ocazional, la an, la lună, la săptămână, fiindcă Dumnezeu ne-a invitat la El la cină în fiecare seară, negreşit, fără absenţe (Matei 22.5-14) şi sfinţi (Matei 22.12).

Orice om care invită pe cineva la masă, nu-şi lasă invitaţii singuri, ci stă cu ei la masă. Aşa şi la această cină oferită de Domnul, Dumnezeul nostru, El este prezent în mijlocul invitaţilor Lui așa cum ne este arătat în Ioan 14.23; Apo. 3.20.

De aceea, TREBUIE să onorăm invitația lui Dumnezeu, să ne simţim onoraţi, dar cu frică și cutremur, căci suntem invitaţii Lui, şi ca pildă avem pe apostoli, ei participau în fiecare zi la cina oferită de Domnul.

În F. A. 2.46, ni se arată destul de lămurit, că ÎN FIECARE ZI, după ce veneau de la templu, ucenicii fiecare la casele lor, frângeau pâinea şi se împărtăşeau. În traducerea originală, scrie că, frângeau pâinea ÎMPREUNĂ în casele lor.

Această hrană (Ioan 6.33,56) dată din cer (Ioan 6.32,33) pentru omul dinlăuntru (2 Cor. 4.16), trebuie să fie pregătită de către fiecare (Exod 12.16), în fiecare zi ca şi hrana pentru trup.

Această hrană spirituală constă dintr-o azimă, adică pâine fără drojdie (Exod 23.18), un pahar cu rodul viţei, adică must fără alcool, sângele strugurelui (Deut. 32.14). Şi prin cererea binecuvântării Domnului, azima capătă puterea trupului Său, iar rodul viţei capătă puterea sângelui Său.

Această hrană care duce la viaţă, trebuie să fie curată, să fie pregătită aşa cum ne cere Scriptura. Însă, spre nenorocirea unora şi pierzarea altora, am văzut prin unele adunări cum se practică aşa zisa lor împărtăşanie, cu pâine dospită de la alimentară şi cu vin alcoolizat, sau cu pepsi cola, CONTRAR la ce spune Domnul în Scriptură: „Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele” (Exod 23.18; 34.25).

În alt loc zice: „Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului” (Ier. 48.10).

Ce nenorocire, ce necinstire de Dumnezeu! Treziţi-vă! Puneţi-vă viaţa în rânduială numai după învăţătura Domnului Iisus (2 Ioan 9-10), nu după obiceiuri şi tradiţii bisericeşti.

 Într-o noapte pe la ceasul al zecelea, 04 dimineața, mergând spre casă, nu știu, mi-a venit în minte, rânduieli bisericești; și, nu ştiu de ce, am început să mă gândeam la aceste rânduieli bisericeşti; atunci, am auzit o voce în urechile mele, Domnul aproape că a ţipat la mine, spunându-mi: „NU există rânduieli bisericeşti, ci DOAR rânduielile lui Dumnezeu”.

În clipa aceia, am încremenit, am rămas țeapăn  în mijlocul drumului, carnea se zbârlise pe mine, cred că și părul în cap se ridicase, eram îngrozit de vocea din urechile mele.

Fiţi oameni şi veniţi-vă în fire! Treziţi-vă şi respectaţi numai rânduielile lui Dumnezeu din Biblie (Lev. 26.14-24), de ce vreţi să muriţi (Ezec. 18.31)?

Îndreptaţi-vă, nu mai faceţi decât cum cere Domnul Iisus, să ascultăm NUMAI de El (Luca 9.35) prin cuvintele pe care ni le-a adus de la Tatăl din cer (Ioan 12.49-50) și ni le-a dat (Ioan 17.8) nouă, ca prin ele să credem și să trăim; cuvintele din legea slobozeniei (Iac. 1.25; 2 Ioan 9,10), așa cum stau ele scrise (Luca 10.26; 1 Cor. 4.6).

Am fost aleşi să fim „o seminţie aleasă, o PREOŢIE împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat, prin jertfa Domnului Iisus, ca să fie al Lui” (1 Petru 2.9). Ne-a ales pe noi, care odinioară nu eram un popor, dar acum suntem poporul lui Dumnezeu, şi trebuie să ne ferim de poftele firii pământeşti (1 Petru 2.10-11), și de întinăciunile lumii, pe care le aveam când eram FĂRĂ Dumnezeu în lume (Ef. 2.12) şi care acum se războiesc cu sufletul.

Astăzi, adevăraţii preoţi ai lui Dumnezeu, NU se vor atinge de NIMIC ce este necurat (2 Cor. 6.17-18), ca să fie primiţi de Dumnezeu. Respectaţi numai cuvintele scrise în Scripturi, căci NUMAI pe temeiul acestor cuvinte a încheiat un legământ Dumnezeu (Exod. 34.27) cu noi, şi noi cu Dumnezeu – la apa botezului.

*

În rândurile de mai jos, voi reda mai pe larg descoperirile (Prov. 29.18; 1 Cor. 14.6,26, 30) rânduielilor lui Dumnezeu referitoare la modul cum trebuie luată această SFÂNTĂ ÎMPĂRTĂŞANIE, care este O CONDIȚIE, pentru a ajunge la etapa a treia a mântuirii.

Iată, după rânduiala Domnului, cine poate lua împărtăşania, cine poate beneficia de această condiție care duce la mântuire:

1. - aceia care (1 Cor. 1.2) fac parte din Biserica Domnului Hristos, trăind și ei ca și Domnul Iisus. Biserica lui Hristos, NU sunt toate adunăturile de oameni, cu așa zisele lor biserici, ci sunt doar aceia despre care vorbește Domnul prin prorocul Maleahi 3.16-18; 1 Petru 2.9,10;

2. - aceia care au fost sfinţiţi (1 Cor. 3.16-17) în Domnul Hristos, chemaţi să fie sfinţi.

3. - aceia care cheamă în vreun loc Numele Domnului cu inimă curată (2 Tim. 2.22) şi buze neprefăcute, adică i-au dat Domnului întreaga lor inimă (2 Cron. 16.9) păzindu-se neîntinaţi de lume (Iac. 1.27).

4. - aceia care au încheiat legământ cu Dumnezeu prin jertfă (Rom. 12.1), atunci când la apa botezului au mărturisit că-i vor sluji NUMAI Domnului (Rom. 12.1) toată viaţa lor, NU şi lui Mamona (Matei 6.24).

5. - aceia care au inima tăiată împrejur (Ier. 4.4; Rom. 2.29; Col. 2.11).

6. - aceia care au fost curăţiţi prin cuvântul auzit de la Domnul Iisus (Ioan 15.3), şi au făcut botezul nou testamentar primind darul pocăinței (F. A. 11.18) de faptele lor (Matei 3.8).

7. - Toţi aceia care se vor curăţi de tot, aşa cum porunceşte Domnul în Ioan 13.10: „Cine s-a scăldat (botezat), n-are trebuinţă SĂ-ŞI spele decât picioarele, CA SĂ FIE CURAT DE TOT”. Cuvântul „SĂ-ŞI”, este la modul SINGULAR.

Deci, ca să fim curaţi de tot şi să putem lua ÎMPĂRTĂŞANIA, TREBUIE ca, fiecare SĂ-ȘI spele picioarele înainte de a se împărtăşi, aşa cum porunceşte Domnul Iisus (Ioan 13.5-10), ca SĂ NU murim (Exod 30.21).

Dacă nu te faci curat de tot, prin împlinirea acestei porunci, NU SE poate lua împărtăşania.

Prin ceea ce spune şi face în Ioan 13.5-10, Domnul Iisus reînnoieşte o poruncă mai veche dată preoţilor, lui Aaron şi URMAŞILOR acestora, iar urmaşii lor suntem noi, cei aleşi să fim o preoţie sfântă pentru Dumnezeu (1 Petru 2.9; Apo. 1.16; Exod 19.5,6), nu după rânduiala leviţilor, ci după rânduiala lui Melhisedec cum a fost şi Domnul Iisus, numit Preot în veac (Ps. 110.4; Ev. 5.6,10; 6.20; 7.11,15, 17,21).

După cum în vechime, Domnul Iisus (Ev. 11.24-26; 1 Petru 1.11) a poruncit preoţilor „SĂ-ŞI spele picioarele (Exod 30.21), tot astfel şi astăzi, Domnul porunceşte preoţilor (1 Petru 2.9) ”SĂ-ŞI spele picioarele” (Ioan 13.10) ca să fie curaţi de tot, ca să poată să se împărtăşească, SĂ NU moară (Ioan 6.50).

DAR, ce mare nenorocire, ce batjocură la adresa Cuvântului lui Dumnezeu, fiindcă prin adunări, se face tocmai contrar poruncii Domnului Iisus, se spală picioarele, DUPĂ împărtășirea cu trupul și sângele lui Hristos! ! ! !

Dacă cineva nu voieşte să se curăţească de tot, aşa cum cere Domnul Iisus în Ioan 13.10, atunci omul acela NU POATE să ia împărtăşania, căci cine face altfel de cum  porunceşte Domnul, o ia spre osânda lui (1 Cor. 11.29).

După această lege NECURMATĂ (Exod 30.21), pentru cei aleşi să fie preoţi (Ev. 5.4) ai lui Dumnezeu, TREBUIE ca, între preot (Exod 40.7) şi altarul unde este împărtăşania, să fie ligheanul de spălat (Ioan 13.5; Exod 30.18), pentru ca FIECARE „SĂ-ŞI spele picioarele” (Ioan 13.10).

Această apă de spălare a picioarelor, este înnoirea unei porunci din vechime (Num. 19.20), prin care Domnul spunea preoţilor să se curăţească ca SĂ NU moară (Exod 30.21).

Dacă preoţii aceia din Israel, sfinţiţi prin sângele unor animale, trebuiau SĂ-ŞI spele picioarele în FIECARE zi, atunci noi astăzi, care avem un altar care nu este din zidirea aceasta (Ev. 13.10) şi din care NU AU dreptul să mănânce cei ce fac slujbe în cort, şi care suntem sfinţiţi prin sângele Fiului lui Dumnezeu, nu trebuie cu atât mai mult să ne spălăm picioarele în fiecare zi (Ioan 13.10), supunându-ne Tatălui duhurilor ca să trăim (Ev. 12.9)?

Asta, cu atât mai mult, cu cât pe acest ALTAR, care nu este din zidirea aceasta (Ev. 9.11,12), S-a adus ca jertfă, nu trupul unui dobitoc, ci trupul Domnului Iisus Hristos, pe care Dumnezeu Tatăl (Ioan 6.32-35) ni l-a oferit la cina Sa (1 Cor. 11.20)!

Avraam, din dragoste pentru Dumnezeu, a vrut să jertfească pe singurul lui fiu, şi Dumnezeu din dragoste pentru noi, a jertfit pe singurul Său Fiu, a dat TOT ce a avut mai drag, oare NOI nu trebuie să facem şi noi TOT ce trebuie (Luca 17.10), cu mare recunoştinţă?

8 - Din trupul Domnului, NU au dreptul să mănânce (Ev. 13.10) cei cu inima netăiată împrejur (Exod 12.43,48; Deut. 10.16), fiindcă astfel ar spurca şi Templul (Ezec. 44.7) şi altarul şi jertfa de pe altar.

Ca să avem părtăşie (1 Cor. 10.18) şi cu altarul şi cu jertfa de pe altar „este de TREBUINŢĂ să fim curați de tot” (Ioan 13.10) şi cu inima întreagă a Domnului (2 Cron. 16.9).

Pentru ce trebuie făcută spălarea picioarelor? Spălarea picioarelor se face pentru curăţirea de întinăciuni trupeşti.

În 2 Cor. 6.17,18, ni se cere SĂ NU ne atingem de ce este necurat în lumea aceasta, ca Dumnezeu să ne fie Tată.

În 2 Cor. 7.1, ni se atrage atenţia că, dacă avem astfel de făgăduinţe ale lui Dumnezeu, SĂ NE CURĂŢIM (SĂ NE spălăm picioarele după porunca Domnului) de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt.

Referitor la modul cum putem ajunge întinaţi trupeşte, citiţi vă rog în Sfânta Scriptură insuflată de Dumnezeu (2 Tim. 3.16), căci Dumnezeu nu poate să mintă (Tit 1.2).

În general, omul se face necurat prin ceea ce îi iese din gură, şi aceasta nu o spun eu, ci Domnul Iisus în Evanghelie (Matei 15.11,18-20).

Omul se face necurat prin păcătuirea din nechibzuinţă (Ezec. 45.20), sau prin vorbire cu uşurinţă (Ev. 5.4; Prov. 10.19; 2 Tim. 2.16).

Scriptura mai spune că: pe pământ NU există nici un om fără prihană, care SĂ NU păcătuiască (Ecles. 7.20; 1 Regi 8.46). Dar, NU acele păcate ca la păgâni; fură, înşeală, minte, curveşte, dă sau ia mită, etc… etc. Să ştiţi că în toate lucrările lui Dumnezeu, TEMELIA este credinţa. De la credinţă pleacă toate. Primul lucru pe care ni-l cere Domnul Iisus, este CREDINŢA (Matei 17.20).

În Marcu 11.22,23 ne cere să avem credinţă în Dumnezeu, dar fără îndoială. În Ioan 14.1, iarăşi ne cere credinţă.

Cine are adevărata credinţă în Dumnezeu (căci şi dracii au), care este un DAR de la Dumnezeu (Iuda 3), acela  este născut din Dumnezeu (1 Ioan 3.9)! Cine păcătuieşte este de la diavolul (1 Ioan 3.8), deci are credinţa dracilor.

Oricine este născut din Dumnezeu NU păcătuieşte, şi prin aceasta se cunosc copii lui Dumnezeu şi copii diavolului (1 Ioan 3.10).

Dacă totuşi, cumva, din pricina slăbiciunilor noastre mai păcătuim, avem la Tatăl un mijlocitor pentru slăbiciunile noastre, fiindcă şi El a fost ispitit ca şi noi în TOATE lucrurile (Ev. 4.15), dar, FĂRĂ păcat.

Dacă suntem credincioşi şi intrăm în noi înşine (Is. 44.19) şi zicem din inimă: „Ah Doamne, ce am făcut, iartă-mă”, şi ne mărturisim păcatul, fără ca să îl mai repetăm, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire (1 Ioan 1.9).

Singurul păcat care NU poate fi iertat, este hula împotriva Duhului Sfânt (Matei 12.31).

NU UITAŢI! Aici la copii Domnului, când se vorbește de păcate, nu se referă la acele nouăsprezece păcate arătate în Gal. 5.19-21 şi 1 Sam. 15.23, din cauza cărora oamenii nici NU vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, ci se referă la greşelile pe care le face omul cu limba lui (Iacov 3.2-6).

Cred că nu este om pe faţa pământului, care să poată vorbi numai cu Da şi NU aşa cum cere Scriptura ( 2 Cor. 1.17; Iacov 5.12).

Nu cred că este om, care SĂ NU spună cu gura lui, că face, că drege, fără să bage de seamă pe moment că el păcătuieşte prin vorbele lui uşuratice (Lev. 5.4).

Se mai poate păcătui prin atingerea de mortăciuni, prin atingerea de vreo spurcăciune omenească, necurăţia femeii (Lev. 5.2-3,17), prin atingerea de morminte (Num. 19.18), etc. Dacă Scriptura spune că păcătuim, atunci aşa este, iar cine spune că nu a păcătuit, Scriptura îi spune că se înşeală singur şi adevărul nu este în el (1 Ioan 1.8,10).

Cei ce au fost aleşi să fie o preoţie sfântă (1 Petru 2.9; Apoc. 1.6; 5.10) pentru Dumnezeu, după rânduiala lui Melhisedec (Ev. 7.21), Scriptura spune că, NU au voie să se atingă de morţi (Lev. 21.1-3), de nimic ce este necurat, pentru că dacă cei ce erau sfinţiţi prin stropirea cu sângele animalelor şi cenuşa unei vaci (Ev. 9.13), NU aveau voie să se atingă de lucruri necurate, cu atât mai mult (Ev. 9.14), nu se pot atinge cei care au fost sfinţiţi prin sângele Fiului lui Dumnezeu (Ev. 10.10), şi prin Duhul Cel veşnic (Ev. 9.14), fiindcă aşa CERE Însuşi Domnul Dumnezeu în 2 Cor. 6.17!

Cei ce au fost sfinţiţi prin sângele Domnului Iisus, ei sunt făgăduiţi Domnului prin legământ (Rom. 12.1; Ev. 10.14 -23), prin jertfă, pentru TOATĂ viaţa lor. La botez au făcut un jurământ, că vor sluji Domnului până la moarte.

Acei ce au făcut un jurământ înaintea Domnului, nu TREBUIE să se apropie de nici un mort; NU se va putea face necurat decât la moartea tatălui său, a mamei sale, a fratelui său, pentru un fiu, pentru o fiică, şi pentru o soră care nu este măritată (Ezec. 44.25), căci poartă pe cap închinarea Domnului (Num. 6.6,7), ci să lase morţii să-şi îngroape morţii (Matei 8.22).

Ungerea cu care ne-a uns Dumnezeu (2 Cor. 1.21; 1 Ioan 2.20,27), este o cunună peste noi (Lev. 21.12). El este Domnul.

DACĂ facem ce ne cere El (Deut. 12.28; 13.18), NUMAI atunci El ne va fi Tată şi noi vom fi fiii şi fiicele Lui (2 Cor. 6.18).

 În vechime, înainte de venirea Domnului, în poporul Israel pentru cine se făcea necurat prin atingerea de morţi, de morminte sau de alte lucruri care te făceau necurat (Num. 19.16-18), Dumnezeu rânduise apa de curăţire (Num. 19.20), iar dacă cineva NU voia să se curăţească cu apa de curăţire, TREBUIA nimicit, omorât din mijlocul adunării.

De la Domnul Iisus încoace, unii oameni au fost aleşi să aparţină poporului lui Dumnezeu (Rom. 1.7; 9.24-26; 2 Petru 2.10), curăţiţi prin auzirea cuvântului Domnului Iisus (Ioan 15.3) şi prin Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 6.11). Iar ca să fim curaţi de tot, în locul apei de curăţire din vechime, Domnul Iisus ne-a poruncit astfel: „Cine s-a scăldat – botezat, scufundat în apă -, n-are trebuinţă SĂ-ŞI spele DECÂT picioarele, ca să fie curat de TOT”.

Dacă un om, NU se va curăţi (Num. 19.20) de tot aşa cum ne-a poruncit Domnul în Ioan 13.10, va fi nimicit.

Să ştiţi, că nu apa ne curăţeşte de întinăciuni trupeşti (1 Petru 3.21), ci Domnul ne sfinţeşte (Lev. 20.8; Ezec. 20.12), dacă împlinim porunca Lui, ca SĂ NE spălăm picioarele înainte de împărtăşanie (Ioan 13.10; 1 Ioan 1.9; Lev. 18.5; Ezec. 20.11).

Este nevoie să repet, ca să învăţaţi bine; fără a rămâne în noi TOATE cuvintele Lui care ne sfinţesc (Ioan 15.7), fără această spălare a picioarelor (Ioan 13.10) prin care te faci curat de tot, NU SE POATE lua Împărtăşania, NU se poate să ajungi la etapa a treia a mântuirii, pentru că, Cuvântul spune: , , cine păzeste toată legea și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate (Iacov 210).

Cine ia ÎMPĂRTĂŞANIA fără a respecta (Ezec. 20.19) RÂNDUIELILE Domnului (Ioan 13.10), o ia SPRE osânda lui însuşi (1 Cor. 11.27-30).

De fapt, este foarte dureros, cine mai respectă astăzi rânduielile Domnului, toţi şi-au făcut rânduielile lor, aşa zise bisericeşti, şi asta, pentru că Domnul spune: „oamenii nesocotesc legile Domnului şi sufletul lor urăşte rânduielile Lui (Lev. 26.15). În Ps. 50.16-22 spune Domnul așa: „Ce tot înşiri tu legile Mele, şi ai în GURĂ legământul Meu, când tu urăşti mustrările, şi arunci cuvintele Mele înapoia ta”?

9 - Împărtăşania trebuie luată într-o casă (Exod 12.10; Deut. 16.4). NU SE POATE să se frângă trupul Domnului şi să Se împrăştie prin locuri necurate (Exod 12.46), după cum se practică astăzi; se frânge „trupul Domnului” şi se pleacă cu el pe străzi prin spitale ş. m. a. .

Scriptura mai spune că, făcându-se omul necurat prin cele arătate (Matei 15.11,18), este necurat până seara (Lev. 11.24-32; 15.5-27). Puneţi-vă toţi întrebarea? Domnul Iisus, care este întruchiparea perfecţiunii şi a ascultării desăvârşite, și aflându-Se și la mare strâmtorare, deoarece știa că i se apropie ceasul chinurilor, DE CE nu a stat la masă cu ucenicii în al treilea ceas din zi, în al şaselea ceas, în al nouălea ceas? De ce a aşteptat El ca să vină seara (Matei 26.20) și un ceas anume (Luca 22.14)?

A aşteptat să treacă cele douăsprezece ceasuri din zi (Ioan 11.9) în care omul se poate face necurat (Lev. 11.24-32), şi când a venit ceasul (Luca 22.14), Domnul Iisus a stat la masă cu cei doisprezece ucenici şi le-a spălat picioarele.

De ce oare, Domnul Iisus, care este Dumnezeu, a aşteptat un ceas anume ca să mănânce la masă cu ucenicii Săi? Domnul Iisus nu a fost un călcător al legii, aşa cum fac oamenii care se cred înţelepţi (Rom. 1.22), El a fost un împlinitor (Matei 3.15), de aceea, El a aşteptat să treacă cele 12 ore din zi.

De ce le-a spălat picioarele la ucenici? În primul rând, El ştia că ucenicii, prin vorbire (Lev. 5.4; Matei 15.10,11) cu uşurinţă, vorbire din nechibzuinţă, erau necuraţi (Lev. 11.24-32), în al doilea rând, trebuia să le arate, ce aveau de făcut de acolo înainte. Iar după ce s-a împlinit vremea după Scriptură, adică a trecut ziua şi începea o nouă zi, seara Domnul le-a spălat picioarele ca să fie curaţi de tot (Ioan. 13.5-10).

Întoarceţi-vă oameni buni la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel, ca să se întoarcă şi El la noi (2 Cron. 30.6). Domnul este cu noi când suntem cu El; dacă Îl căutăm, Îl vom găsi; iar dacă Îl părăsim, şi El ne va părăsi (2 Cron. 15.2).

Nu-L părăsiţi pe Domnul, făcându-vă voia inimii, sau aşa zise rânduieli bisericeşti, căci te va lepăda şi El, şi încă pe VECIE (1 Cron. 28.9).

S-au întâmplat multe lucruri noaptea, despre care mărturisesc Scripturile. De exemplu: Când Domnul a luat masa cu ucenicii, a făcut-o noaptea (Ioan 13.20). Domnul a fost vândut tot noaptea (1 Cor. 11.23). Noaptea, Domnul i-a vorbit lui Pavel într-o vedenie (F. A. 18.9,10) şi l-a îndemnat să vorbească, SĂ NU se teamă de nimeni. În noaptea următoare, iarăşi Domnul i S-a arătat lui Pavel şi i-a spus să îndrăznească mai tare în mărturisire (F. A. 23.11). În altă noapte i s-a arătat un înger al Domnului şi i-a spus SĂ NU se teamă, căci trebuie să mărturisească înaintea Cezarului Numele Domnului (F. A. 27.23,24).

Oare de ce nu a vorbit Domnul lui Pavel şi chiar şi la alţii, ziua? ! De ce numai noaptea? ! Acestea sunt taine ale lui Dumnezeu.

Tot noaptea a înviat Domnul (Ioan 20.1). Ucenicii s-au împărtăşit tot noaptea (F. A. 20.7,11). Paştele din vechime, tot noaptea trebuia mâncat (Exod 12.8). Au avut loc multe evenimente noaptea. Despre noaptea în care trebuia mâncat Paştele, Domnul spune: „Noaptea aceea trebuia prăznuită în cinstea Domnului” (Exod 12.42), ca SĂ-ŞI aducă aminte TOATĂ viaţa, că au fost ROBI în ţara Egiptului (Deut. 15.15; 16.3,12).

Luaţi seama bine, Domnul porunceşte, ca noaptea aceea în care au fost scoşi din robie, să o ţină ca o sărbătoare veşnică, şi evreii aşa au făcut.

Evreii, au fost robi în ţara Egiptului, şi o dată pe an TREBUIAU să sărbătorească noaptea ieşirii din robie, mâncând Paștele; iar noi, am fost robi în ţara umbrei morţii şi Domnul ne-a eliberat cu braţ tare, TOT noaptea (1 Cor. 11.23).

În F. A. 2.46, găsim scris cum luau ucenicii după porunca Domnului CINA, ca să-și aducă aminte, ca și evreii, de unde au fost scoşi.

Acum vă întreb? Dacă noaptea în care au fost scoşi evreii din robia egipteană trebuia prăznuită în cinstea Domnului, ca să-şi aducă aminte TOATĂ viaţa că au fost robi în Egipt; oare noaptea de 13 nisan, când Domnul ne-a dat trupul Lui să-L mâncăm la cină, şi El se pregătea să moară în locul nostru, purtând osânda nelegiuirilor noastre, NU trebuie respectată mai mult de cât au făcut evreii în noaptea în care au fost scoşi din Egipt? ?

NUMAI Apostolii au dat cinstea cuvenită Domnului, numai ei, cât au trăit, în fiecare seară (F. A. 2.46) prăznuiau cina – Paștele 1 Cor. 5.7 -, spre pomenirea Domnului aşa cum le poruncise El (Luca 22.19).

Sau ziua de 17 Nisan, când a înviat Domnul din osânda morţii în locul nostru şi pentru noi ca să ne dea viață, nu ar trebui cu atât mai mult să fie o sărbătoare în cinstea Domnului, aducându-ne aminte că şi noi am fost robi ai Satanei, ai morții, ai neascultării? Este doar o întrebare!

Dar, fiindcă eu am acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” Şi eu cred, de aceea vă vorbesc (2 Cor. 4.13), că ziua de 13 nisan, în care Domnul a luat pedeapsa noastră asupra Lui, şi ziua de 17 nisan când Sa arătat ucenicilor prima dată după înviere, ar trebui sărbătorite în cinstea Domnului mult mai mult decât aceea a evreilor. Aceasta ar fi o sărbătoare pe care ar trebui să o avem – dar după calendarul Domnului din Scripturi -, nu paşte, bobotează, duminica Tomii, Rusalii, revelion, pomul lui crăciun, şi multe lucruri păgâne şi drăceşti (1 Tim. 4.1).

De ce s-au întâmplat toate aceste evenimente numai noaptea şi nu ziua? ! Cu teamă, mi-am pus şi eu această întrebare! Dar acesta este planul lui (Ef. 1.9) Dumnezeu şi El nu dă socoteală (Iov 33.13) nimănui. Dacă cumva te întrebi şi tu la fel, să ştii că nu din înţelepciune întrebi tu aşa (Ecles. 7.10).

Eu zic, ca o părere, că toate acestea s-au întâmplat numai seara, fiindcă la Dumnezeu ziua calendaristică începe seara. Fiindcă mai întâi a fost o seară (Gen. 1.1-5), după aceea a fost o dimineaţă.

Nicăieri în Scriptură nu ne este arătat, felul cum se practică azi prin adunări luarea aşa-zisei împărtăşanii. Auzi ce mare nelegiuire! După ce ai stat la „masă cu Domnul”, ai mâncat din trupul Lui şi ai băut din sângele Lui, tu îţi speli picioarele! Adică, ce ai făcut? Te-ai întinat mâncând din trupul Domnului? Căci asta însemnă să-ţi speli picioarele, să te curăţeşti (Ioan 13.10) de întinăciuni!

Ce necinstire de Dumnezeu (2 Tim. 2.16)! Iubirea de bani, care este rădăcina tuturor relelor (1 Tim. 6.10), îi determină pe oameni să facă cu nebăgare de seamă lucrările Domnului (Ier. 48.10). Tot această iubire de bani, îi face pe unii să fie lăudăroşi, fără evlavie, având doar o formă de evlavie (2 Tim. 3.2-8), despre care Scriptura ne învaţă să ne depărtăm de astfel de oameni.

Să stăm lipiţi de Domnul (1 Cor. 6.17) ca să fim învăţaţi de El (Ioan 6.45), şi să ne arate El calea pe care trebuie să mergem (Is. 48.17).

Scriptura ne arată desluşit, cum Domnul Iisus i-a învăţat pe ucenici (Ioan 13.30; Matei 26.20) să ia împărtăşania, şi cum au făcut şi ucenicii după aceea (F. A. 20.7,11). Tot Sfânta Scriptură ne învaţă, să facem ca ei (Ioan 13.17; 1 Cor. 4.6) şi să le urmăm exemplul (Ev. 13.7).

Luaţi seama bine, nu vă jucaţi cu mântuirea. Fiindcă „oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului” (1 Cor. 11.27-29).

Oameni buni, NU vreau nimic de la nimeni, dar vă rog din toată inima, vă sfătuiesc şi eu în Numele Domnului, să URMĂM pilda apostolilor (F. A. 2.46), ATÂT.

Dacă NU ascultă cineva de ce spun apostolii, legea Duhului (Rom. 8.2) ne spune: să n-avem nici un fel de legături cu ei, (2 Tes. 3.14). Domnul Dumnezeu va fi cu noi, dacă facem ce ne învaţă El prin gura apostolilor (Fil. 4.9). Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura Domnului Hristos, N-ARE pe Dumnezeu (2 Ioan 9).

Înainte de împărtăşanie, trebuie efectuată cercetarea (1 Cor. 11.28-29) în vederea mărturisirii (Lev. 5.5) de păcate (Ev. 5.5; 1 Ioan 1.9). În 1 Ioan 1.8, scrie: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul NU este în noi”. Tot în 1 Ioan, 1.9, scrie: dacă suntem credincioşi şi drepţi şi ne mărturisim păcatele, El ne iartă şi NE CURĂŢEŞTE de ORICE NELEGIUIRE.

După ce, prin credinţă (Ev. 11.6), am primit iertarea de greșeli, TREBUIE făcută spălarea picioarelor, aşa cum ne-a lăsat Domnul scris în Ioan 13.10, unde ne poruncește, că de atunci înainte este de TREBUINŢĂ CA FIECARE SĂ-ŞI spele picioarele ca să fie curat de tot, după care, ne  putem apropia de ceea ce reprezintă ÎMPĂRTĂŞANIA, adică de trupul şi sângele Domnului Iisus (Ioan 6.32,33; 1 Cor. 11.20).

Oare ce înseamnă cuvântul TREBUINŢĂ? Nu înseamnă ca o datorie, şi că TREBUIE să facem ceea ce suntem datori (Luca 17.10), să împlinim tot ce trebuie împlinit (Matei 3.15)? Cineva mi-a zis că dacă şi-a făcut baie, nu trebuie SĂ-ŞI spele picioarele. Eu unul cred că, baia mea NU are nici o legătură cu împlinirea poruncii Domnului, şi de aceea, eu îmi pun apă în lighean şi-mi spăl picioarele, chiar dacă mi-am făcut baie, fiindcă aşa este de TREBUINŢĂ să împlinesc porunca Domnului ca să fiu „CURAT DE TOT” (Ioan 13.10). Mai cred că, la întâlnirea lor cu Domnul pentru acea cină unde aveau să mănânce Paştele, ucenicii îşi făcuseră şi ei baie, nu veneau ei la masă cu Dumnezeu, plini de praf şi de transpiraţie. Însă Domnul le-a spălat picioarele ca să fie curaţi de TOT (Ioan 13.10).

După aceia, S-a aşezat la masă (Ioan 13.12-17; Luca 22.19,20) şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu”?

„Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi unii altora picioarele”. Dacă ştiţi aceste lucruri, FERICE de voi, DACĂ le faceţi”.

Domnul ne dă o pildă şi o învăţătură prin care ne face DATORI (Luca 17.10), ca fiecare SĂ NE spălăm picioarele unii altora (Ioan 13.14).

Luaţi seama bine! În Ioan 13.10, ni se cere împlinirea unei porunci, iar în Ioan 13.14, ni se cere să ne achităm de o DATORIE (Matei 5.26). Această datorie de a ne spăla picioarele unii altora, este atunci când, în casa unde se ia CINA, sunt două, trei, sau mai multe persoane participante la CINĂ, atunci trebuie să-şi spele unii altora picioarele; sau în alte împrejurări, atunci când un frate, sau un oarecare altul vine de pe drum în casa ta (Geneza 18.4), iar tu ca semn al smereniei şi al dragostei faţă de el, trebuie să-l primeşti spălându-i picioarele (Luca 7.44-46).

10 - Împărtăşania NU se lua la Templu, aceasta nici Domnul şi nici apostolii n-au făcut aşa, ci după ce plecau de la Templu (F. A. 2.46) „frângeau pâinea ACASĂ şi luau hrana (Ioan 6.55) cu bucurie şi curăţie”.

Ucenicii au încetat să se mai ducă la Templu, la acea peșteră de tâlhari, cum o numise Domnul Iisus (Matei 21.13) şi se strângeau prin casele fraţilor (1 Cor. 16.19; Rom. 16.5; Col. 4.15), deoarece ei înşişi deveniseră Temple ale Duhului Sfânt (1 Cor. 6.19), Temple ale lui Dumnezeu (1 Cor. 3.16).

În ziua întâi a săptămânii, primii ucenici mai aveau un obicei sfânt, de a strânge ajutoare pentru fraţii mai săraci (1 Cor. 16.2), tot atunci, luau și sfânta împărtăşanie împreună (F. A. 20.7,11), DAR, ei vegheau şi cercetau aşa cum porunceşte Scriptura, SĂ NU fie printre ei nici unul curvar sau lumesc (Ev. 12.16).

Întâi căutau să scoată răul afară (1 Cor. 5.2,13; Deut. 13.5; 17.7,12; 21.21), şi după aceea frângeau pâinea și se împărtăşeau.

Această frângere a pâinii, nu are nici o legătură cu masa aceia din 1 Cor. 11,20, acolo era o masă de dragoste, unde ar fi trebuit să se ia și acolo cina Domnului, dar, NU s-a putut lua, fiindcă unii mai înstăriți, căutau să-și bată joc de alții care erau mai săraci (1 Cor. 11.21-22) și astfel, unii erau ghiftuiți, iar alții flămânzi. Erau și atunci ca și astăzi, tot felul de adunături, mulți cu inimi netăiate împrejur (Deut. 10.16; Ezec. 44.7; F. A. 7.51), oameni lumești (Rom. 8.7), pământești, firești (Rom. 8.8).

„Carte de muncă la Dumnezeu”? Nu există aşa ceva! Duhul Sfânt spune prin gura lui Pavel aşa: „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit” (1 Tes. 4.11). „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce” (2 Tes. 3.10)!

SĂ NU mănânce pâinea lenevirii, să lucreze cu mâinile lor, să se ostenească zi şi noapte ca şi fraţii lor, SĂ NU fie povară pentru nimeni ( 2 Tes. 3.8).

Duhul Sfânt mai spune că, unii sunt vicleni (Ef. 4.14), şi prin viclenia lor (Ier. 5.26-28), îşi umplu ei casele lor de adunare – așa zise biserici - şi se pasc pe ei înşişi (Ezec. 34.2), nu oile Domnului. Căci iată ce zice Domnul:

„Vai de păstorii (adică ciobani la oi, căci asta înseamnă păstor, NU pastori) care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma (Ezec. 34.2)? Voi mâncaţi grăsimea (adică toată ziua cer zeciuieli), vă îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile (Ezec. 34.3). Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe ceea bolnavă. Nu legaţi pe ceea rănită; n-aduceţi înapoi pe ceea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi asprime (Ezec. 34.4). Astfel ele s-au risipit, pentru că nu aveau păstor; au ajuns prada tuturor fiarelor câmpului (Ezec. 34.5) - după cum se poate vedea, adunările nu mai sunt pline ca la început, a început din ce în ce mai mult să se rărească, să se golească, indiferent de culte, de religii -. Turma Mea rătăceşte, şi oile sunt risipite pe toată faţa ţării şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută (Ezec. 34.6)! Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentru că oile Mele au ajuns de jaf şi sunt prada tuturor fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au nici o grijă de oile Mele, ci doar se pasc pe ei înşişi, şi nu oile Mele (Ezec. 34.8), Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu, Domnul Dumnezeu. Şi voi oile Mele, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu. „Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi (Ezec. 34.17).

De ce nu se poate lua împărtăşania în adunări? În primul rând, nici apostolii NU au făcut aceasta NICIODATĂ. În al doilea rând, Duhul Sfânt spune lămurit, că în adunări există păcat şi sunt vinovate (Ev. 4.13,27; 5.17; 6.2,3; Mal. 3.9) fiindcă caută să Îl înşele pe Dumnezeu (Gal. 6.7)! Cum? Iată câteva exemple: În adunări, PĂCATUL nu este respins cu înverşunarea cu care a fost respins de Domnul Iisus!

Porunca Domnului din 1 Cor. 14.37, spune destul de lămurit:

- „femeile TREBUIE să TACĂ în adunări (1 Cor. 14.34-36) aşa cum spune Legea (Gen. 3.16), să asculte în TĂCERE (1 Tim. 2.11,12) cu TOATĂ supunerea, iar DACĂ voiesc să capete învăţătură, să întrebe pe bărbaţii lor ACASĂ (1 Cor. 14.35), ca SĂ NU facă de RUŞINE Biserica Domnului”.

- În 1 Cor. 11.10, Duhul Sfânt spune lămurit: „Femeia, din pricina îngerilor, TREBUIE să aibă pe cap semnul stăpânirii ei”, adică capul acoperit (1 Cor. 11.5,6). Femeia TREBUIE să poarte capul acoperit la tot pasul, fiindcă, prin aceasta, arată lumii că se teme de Dumnezeu și îi dă cinstea cuvenită înaintea lumii. Dacă nu își acopere capul, atunci să se tundă. Iar dacă îi este rușine să fie tunsă ori rasă în cap, atunci să-și învelească capul.

DAR, cine mai ascultă astăzi, de cuvintele Domnului? ? ? Cuvintele Domnului sunt date la spate (Ps. 50.16,17). Femeile NU mai țin cont de porunca Domnului din 1 Cor. 14.37, ele vorbesc prin adunări, au pus stăpânire pe adunări, exact aşa cum spune Domnul în Is. 3.12. Semnul stăpânirii NU îl au pe cap, prin care ar trebui să arte lumii că ele se tem de Dumnezeu și cinstesc Numele Lui.

Aceasta se întâmplă, întrucât se îngăduie încălcarea poruncilor Domnului, dar aceasta nu se face cu gând bun, ci doar ca să nu se piardă contribuabilii de prin adunări (1 Petru 5.2).

Tot prin adunări, mai sunt (1 Cor. 5.11) și: curvari, beţivi, defăimători, lacomi de bani, şi cu aceştia nu trebuie nici să stai la masă, dar mai ales să iei şi împărtăşania!

În adunări, se dau învăţături care nu sunt conforme cu învăţătura Domnului Iisus (2 Ioan 9-10) privind mântuirea. Astfel, starea acestor adunări a ajuns asemănătoare cu starea poporului din vechime, pe care o descrie Dumnezeu în Is. 28.8: „Toate mesele sunt pline de vărsături murdare, nu mai este nici un loc curat”.

Iată, că v-am vorbit lucruri minunate, lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă (Tit 2.1), fiţi treji şi cumpătaţi. Să ne aducem aminte de unde am căzut, să ne întoarcem la faptele dintâi (Apo. 2.5).

După aceste minunate şi măreţe descoperiri, mi-am amărât sufletul şi m-am întristat foarte tare, văzând prin prisma acestor descoperiri, rătăcirile de prin aşa zisele biserici. De aceea, am să vă rog să citiţi în Biblie, la Num. 30.16, să vedeți câtă putere a dat Dumnezeu bărbatului (Gen. 3.16) şi cât de mult a decăzut el, lăsându-se manipulat de femeie în toate domeniile, aşa cum a făcut şi Adam, atrăgând blestemul asupra pământului (Gen. 3.17).

Aşa se întâmplă şi astăzi, şi astfel este atras blestemul asupra aşa ziselor biserici (Mal. 3.9), iar profesorul lor, este acelaşi vechi şarpe (Apo. 12.9), adică Satan sau Diavolul, stăpânitorul și Nimicitorul acestei lumi (Ioan 14.30; Apo. 13.13,14; Ev. 11.28).

Sunt adunări, în care se spun poveşti şi basme (Tit 1.14), chiar se fac şi glume pe seama Domnului Iisus, pălăvrăgeli, vorbării goale şi lumeşti (2 Tim. 2.16), iar Scriptura spune că, acei oameni care dau o învăţătură deosebită, şi NU se ţin de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, la mântuire, ci dau o învăţătură din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe, sunt stricaţi la minte. Ei sunt oameni lipsiţi de adevăr, care cred că evlavia este un IZVOR de câştig (1 Tim. 6.3-5).

Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele (Ef. 5.16). Nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului (Ef. 5.17)! Împliniţi-vă juruinţele făcute Celui Prea Înalt (Ps. 50.14). Nu vă jucați cu mântuirea voastră, o singură dată are omul șansa mântuirii.

Vă rog să primiți bine aceste minunate descoperiri, căci ele ne duc spre mântuirea pe care o va aduce Domnul la a doua Sa venire (Ev. 9.28), pe care eu o aștept cu mult drag și dor. AMIN.

Fiți binecuvântați.

 

     

 

 

 

 

 

 

Proorocie din 09.05. 2010,

ce prezintă un MARE pericol pentru ucenicii DOMNULUI

 

Rău nu este ceea ce se întâmplă, ci răutatea e că NU ascultaţi ceea ce v-am spus mereu. Nu căutaţi NUMAI Împărăţia Mea, ci toate celelalte lucruri. Dacă aţi căuta mai întâi (Matei 6.33), NUMAI Împărăţia Mea, atunci aţi avea gândul NUMAI spre Mine şi nu aţi mai vorbi lucruri nefolositoare. Eu am vorbit (Ioan 12.49) puţin, NUMAI lucrarea pe care am avut-o. Mâna Mea e alături de voi. Inima Mea e alături de voi. Atenţie la ceea ce vorbiţi (Mat. 5.37; Efes. 5.11), pentru că voi trebuie să semănaţi NUMAI cu Mine. Nu este timp de altceva.

Nu puteţi trăi ca Mine, pentru că NU vreţi. Cu asta vă pierdeţi timpul toată ziua: TOT ceea ce spuneţi e nefolositor, TOTUL. Eu nu am vorbit decât numai ceea ce Mi-a fost dat de Tatăl, nimic altceva. Asta trebuie să faceţi și voi, DACĂ vreţi să fiți mântuiți, nu cum faceţi voi. Nu vă puteţi ruga neîncetat, pentru că vorbiţi neîncetat (Prov. 10.19).

Dacă aţi fost trimişi, atunci vorbiţi, în rest tăceţi. Luca 24.49; F. A. 1.4

Eu NU am vorbit nimic nefolositor (Ioan 8.26). Faceţi şi voi la fel. Cum vă rugaţi neîncetat? Mintea voastră este ocupată cu ceea ce vorbiţi.

Aşa veţi începe, acesta e începutul. Trebuie să începeţi odată, cu gura (Iacov 3.5-15). Acesta e începutul. Nu vă mai plângeţi. Rar trebuie să mai deschideţi gura. Numai DACĂ vă trimit, să vorbiţi ceea ce vă spun Eu (1Sam. 9.17; Ier. 18.2). Dar voi NU vreţi să începeţi. Vor veni lucruri şi mai rele. Nu este bună nici o preocupare a voastră. Vi se pare că e bună (Luca 8.18)! Asta e ceea ce v-am spus de multă vreme. Însă voi refuzaţi să faceţi. Dacă mintea voastră va fi curată şi vorba curată, atunci NU veţi mai vorbi ce NU trebuie. Asta înseamnă să NECINSTIȚI Numele Meu: pentru că vorbiţi mereu tot felul de lucruri. De aceea starea voastră e dezastruoasă. Mă necinstiţi, vorbind încontinuu vorbe goale 2Tim. 2.16. Timpul trece în defavoarea voastră. Fiecare moment l-aţi pierdut vorbind diferite lucruri care NU trebuie vorbite. Nu vorbiţi nici din Cuvântul Meu (Efes. 5.19), nimic nu e bine cât vorbiţi inutil. Cum credeţi voi că semănaţi cu Mine? Eu NU am vorbit nici un cuvânt inutil. Ăsta e unul dintre lucrurile pe care trebuie să le faceţi ca să trăiţi ca Mine. NIMIC din ceea ce vă preocupă, NU este bine. Nimic din ceea ce NU trebuia spus, Eu NU am spus. Aşa să faceţi şi voi.

Gândurile voastre NU sunt bune. Asta e starea voastră. Rea! Am spus că sunteţi veştejiţi şi aţi rămas neroditori. De multe ori v-am spus lucrul acesta, iar Seva Mea nu poate trece prin uscăciunea voastră. Nu puteţi rezolva NIMIC prin ceea ce spuneţi voi. Nu puteţi NIMIC. Numai cei care trăiesc ca Mine după cuvintele din Biblie, numai pe aceia îi ALEG.

Din aceştia îmi ALEG oamenii care merg mai departe. Aş vrea să vă folosesc, dar voi NU vreţi – Osea 7.13. Nu pot folosi aceste vase murdare, care vorbesc, VORBĂRII goale şi au alte preocupări.

Voi nu puteţi să rezolvaţi nimic din ceea ce vreţi voi, pentru că împotrivirile sunt mari. Nu veţi face nimic dacă NU trăiţi ca Mine şi nu ascultaţi de Mine -1Sam. 15.22. DE ACEEA, sunteţi uscaţi (Ioan 15.6) şi seva nu poate trece prin uscăciunea voastră. Vi se pare că lucraţi alături de Mine. DAR voi lucraţi singuri, şi nu e nici un rezultat. V-am chemat la slujbă (Rom. 12.1), dar NU vreţi să lucraţi. Trebuie să lucraţi după REGULILE pe care le IMPUN Eu: inimă curată (Matei 15.18), gând curat şi să nu mai vorbiţi NIMIC inutil.

Respectaţi REGULILE, (RÂNDUIELILE)! Acest lucru TREBUIE să-l ştiţi bine. Copiii Mei nu TREBUIE să aibă nici un fel de ambiţie. Voi aveţi ambiţie, mândrie şi orgoliu. Eu n-am avut acestea. Asta este, NU se poate altfel! NU trăiţi ca Mine şi voi faceţi numai de la voi. Eu n-am făcut nimic de la Mine, am făcut NUMAI ceea ce am avut poruncă de la Tatăl (Ioan 12.50). Voi nu faceţi ceea ce trebuie, ci ceea ce vreţi voi. Voi să faceţi NUMAI ceea ce vi se porunceşte de sus (Ioan 3.27; Luca 17.10), DACĂ vreți să fiți mântuiți.

Dacă NU auziţi (F. A. 9.4-6) ce vă spun Eu, să NU mai faceţi nimic de la voi. Faceţi prea multă gălăgie, şi nu auziţi glasul Meu. NUMAI călăuziţi de Mine trebuie să fiţi. DEGEABA mergeţi (1 Cor. 15.2), dacă nu este după cuvântul din Evanghelie. Dacă continuaţi aşa, va fi rău. Lucrurile acestea le ştiţi. Vi le-am mai spus. Alte lucruri nu am ce să spun.

Sunt zilele din urmă, nu trebuie să vă intereseze pe voi. Bolile sunt din cauza acestei uscăciuni spirituale. Preocupările voastre vă sunt mai dragi decât Cuvântul Meu. Aceasta e situaţia voastră. Aveţi gândurile voastre, preocupările voastre, ceea ce vreţi voi şi nu Cuvântul Meu. Rugăciunea neîncetată nu se poate face decât când trăiţi ca Mine. Cine rămâne în Mine (Ioan 6.56; 15.6-7) şi Eu în el, atunci poate rugăciunea neîncetată (1 Tes. 5.17).

Trăiţi în păcatul acesta neîncetat: că nu vă rugaţi neîncetat (1Sam. 12.23). Aveţi scris TOTUL în Cuvântul Meu, dar NU împliniţi! V-am spus la fiecare în parte, să nu vă intereseze de cel de lângă voi, numai DACĂ Eu vă trimit special la el.

Cum să auziţi călăuzirea Mea, dacă voi faceţi atâta gălăgie? Nu auziţi nimic! Eu nu v-am spus că e uşor acest lucru. Problema este că voi NU vreţi (Evr. 12.4) să vă chinuiţi deloc şi continuaţi modul vostru de viaţă de până acum. Luptă, înseamnă să tăceţi, nu să vorbiţi, vorbării inutile!

Eu nu am spus nici un singur cuvânt inutil, niciodată. Voi spuneţi vorbe goale (2 Tim. 2.16), necinstindu-Mă zi şi noapte. Dacă Eu făceam aşa, Îl necinsteam pe Tatăl. Nu se face ce faceţi voi, zi şi noapte. Din cauza aceasta starea voastră e rea. Începeţi să vă rugaţi neîncetat, trăind ca Mine.

Vă întrebaţi de ce vin şi peste voi, nenorocirile care vin peste lume? Pentru că sunteţi ca ei, NU ascultaţi Cuvântul Meu şi NU trăiţi ca Mine. - (aici de adăugat felul lumesc de trăire, Domnul a stat trei ani și jumătate cu ucenicii (Luca3.23 ) si niciodată nu ia pus să serbeze ziua Domnului de întrupare, și nici pe ucenici să-și serbeze ale lor zile de naștere. Scriptura ne arată, când își serbau păgânii zilele lor, întotdeauna se termina cu o crimă Geneza 40.20-22; Matei 14.6) -.

Dacă aveţi gândul curat, inima curată şi nu mai vorbiţi inutil, atunci călăuzirea Mea vine pe parcurs. Cum vă ocupaţi voi de Împărăţia Mea, DACĂ NU trăiţi ca Mine? Ca să trăiți ca Mine, TREBUIE să trăiți după RÂNDUIELILE Mele. MULȚI ştiu, din ce în ce mai mult, lucruri din Cuvântul Meu, şi voi ştiţi. Începeţi cu începutul. Cu lucrurile făcute de formă, NU (Matei 5.20) puteţi ajunge în Împărăţia Mea. Vă prefaceţi că vă rugaţi. Veniţi la Mine numai când aveţi probleme, şi foarte rar mai veniţi să Îmi mai mulţumiţi pentru câte ceva. TREBUIE să veniţi la Mine non-stop – secundă cu secundă -. A trăi ca Mine, înseamnă, să vă rugaţi neîncetat. Păcat că nu vă rugaţi neîncetat, pentru că nu trăiţi ca Mine. Nenorocirile vor fi şi peste voi, DACĂ NU trăiţi neîncetat ca Mine.

Eu NU am făcut niciodată aşa ceva. Chiar dacă spuneţi lucruri care nu sunt bune, spuneţi-le la rugăciune. Vorbiţi cu Mine, nu între voi. Vorbiţi numai la rugăciune, nu între voi (Efes. 5.19). Voi vorbiţi numai între voi şi cu alţi oameni. Nu aţi înţeles că trebuie să vorbiţi numai cu Mine? Dacă nu vi se dă ce cereţi, este pentru că nu trebuie să vi se dea.

Vreau să vorbiţi numai cu Mine, nu între voi Efes. 5.19. Dacă Eu vă trimit, atunci vorbiţi, altfel NU (F. A. 5.19,20; 9.4-16; 10.13-20; 11.9,13, 14. DACĂ  vă trimit Eu undeva la cineva, cuvintele pe care trebuie să le spuneţi, vi le dau Eu.

Ca să fiţi lucrători împreună cu Mine, trebuie să respectaţi regulile – RÂNDUIELILE -. Vorbiţi numai cu Mine, nu între voi, cum faceţi voi. Faceţi linişte, şi veţi auzi călăuzirea Mea. Cum credeţi voi că sunteţi în slujba Mea, dacă voi Mă necinstiţi pe Mine (2 Ti. 2.16)? Acum NU sunteţi lucrătorii Mei! Aţi fost sau veţi fi!

Vorbiţi strictul necesar (Matei 5.37; Iacov 5.12). Vreau să vorbiţi cu Mine, dar voi vorbiţi cu alţii si între voi, tot felul de lucruri! Dacă se mai poate face ceva cu un copil al Meu, spre binele lui, Eu fac. Vorbiţi numai cu Mine, DACĂ vreți să fiți mântuiți. Dacă Eu vă trimit, vă şi spun ce trebuie să vorbiţi (Exod 4.12; Matei 10.19; F. A. 2.4). Nici o propoziţie pe care o spuneţi voi nu este de la Mine. – Matei 4.6; 1 Împ. 17.24! De aceea au venit nenorocirile, şi vor veni şi mai multe, și copiii Mei vor suporta nenorocirile care vor veni (Matei 24.13; Apoc. 13.7). Aș vrea să vă scap, dar voi fugiți de Mine!

Pieirea vine și peste voi, pentru că nu-Mi sunteți credincioși, spuneți minciuni împotriva Mea, vă răzvrătiți împotriva Mea (Osea 7.13,14), împotriva orânduielilor Mele (Lev. 26.43), trăind după obiceiurile popoarelor (Levitic 18.3,30) (paște, crăciun, revelion, sărbătorile și învățătura dracilor 1 Tim. 4.1).

Gândul curat, inima curată şi să nu vorbiţi! Aceasta este ceia ce vreau, și TREBUIE să faceți ca sa fiți mântuiți. Nimic din ceea ce faceţi nu e după voia Mea.

Să tăceţi, să nu mai vorbiţi. Nu auziţi călăuzirea Mea, pentru că: vorbitul, povestitul, chiar şi când vorbiţi din Scriptură, nu vorbiţi cuvintele pe care aș vrea Eu să vi le spun! Mulţumiţi mai mult pentru că încă mai sunteţi pe picioarele voastre. Atât. Altceva nimic.

Uscăciunea voastră este mare, dacă şi după aceasta, continuaţi să faceţi la fel ca şi până acum. Vorbirea voastră (1 Petru 4.11; 2 Ioan 9-10) nu trebuie să fie cu întâmplări sau chiar cu acele cuvinte din Biblie pe care Eu nu vă spun să le spuneţi. Mult prea mult inutil, aţi spus până acum.

Omul MÂNTUIT (Ps. 119.166; Matei 19.19; Tit 3.5), TACE, nu vorbeşte; despre politică, întâmplări, bolnavi, ce se întâmplă în casa voastră, în jurul vostru, în lume. Omul mântuit nu vorbeşte. el TACE și  se roagă.

Nimic nu rezolvaţi dacă vorbiţi. Starea voastră e dezastruoasă.

Nu vreţi să vă puneţi lacăt buzelor, să vorbiţi numai cu Mine? Chiar dacă vă provoacă cineva, să nu răspundeţi. Aşa am făcut şi Eu (Marcu 14.60-61; 15.29-32) când m-au provocat, nu am vorbit. Singurul vostru model sunt Eu (Evrei 3.1). Se poate face aşa. Citiţi în Biblie cum am făcut Eu.

Eu am tăcut şi am vorbit doar ce Mi-a PORUNCIT Tatăl (Ioan 12.49,50).

Tot ceea ce spuneţi voi, este inutil, DACĂ nu vă trimit Eu. DACĂ vă trimit Eu la o persoană, să-i vorbiţi ce vă spun Eu. Nu e potrivit să spuneţi lucruri din Cuvântul Meu dacă nu sunt potrivite pentru persoana respectivă. Din Cuvântul Meu să nu vorbiţi oricum, oricând. În Cuvântul Meu să vedeţi că există mesaje care nu pot fi spuse în orice loc la orice persoană, în orice timp.

Vorbiţi numai ce vă spun Eu. Mesajul respectiv poate fi bun pentru o anumită persoană la un moment dat, iar pentru alţii nu e bun în momentul respectiv. Au fost situaţii când Eu am oprit (F. A. 16.7) ca să fie transmis un mesaj. Să mergeţi când vă spun Eu, unde vă spun Eu (F. A. 10.30-32; 16.9,10; 18.9,10)  şi cui vă spun Eu să vorbiţi.

Dacă faceţi voia voastră şi NU voia Mea, NU veţi fi mântuiţi.).

Voi aveţi impresia că faceţi voia Mea! Cum ştiţi că este voia Mea DACĂ NU auziţi limpede şi clar vocea Mea (1 Sam. 3; F. A. 5.19,20; 8.26,39; 9.10,15; 10.13,15; Ier. 18.2)? Iar voi NU auziţi vocea Mea, din cauza zgomotelor din duh, minte, gură. Sunteţi jos, la bază.

Nu vă mai preocupaţi de a şti, căci ştiţi destul. Staţi pe loc, NU mai faceţi nimic fără să vă trimit Eu.

Dacă vorbiţi neîncetat şi nu auziţi vocea Mea neîncetat, cum puteţi să spuneţi că faceţi voia Mea? Voia Mea e să staţi pe loc şi să acţionaţi numai când vă spun Eu ce să faceţi şi unde să mergeţi. Ier. 18.2.

În viaţa voastră de zi cu zi, trebuie să tăceţi şi să vă rugaţi, astfel duhul vostru să vorbească cu Mine, ATÂT. Să nu mai vorbiţi cu buzele voastre. Nu trebuie să se audă. Eu Îl aud pe duhul vostru. Vreau să văd că veţi face aşa.

Dacă NU faceţi voia Mea, NU puteţi fi cu Mine. Numai cei ce fac voia Mea neîncetat şi nu vorbesc, vor fi cu Mine.

Veghere (Marcu 13.37) înseamnă: înfrânare, pândă.

Înainte să vorbiţi, trebuie să vă gândiţi BINE, dacă ce vreţi să vorbiţi este de la Mine.

Orice vorbiţi, despre: politică, lume, întâmplări, evenimente, Nu mai trebuie să vorbiţi. Orice spuneţi voi, sunt vorbe goale (2 Tim. 2.16).

Dacă vă trimit Eu, să vorbiţi numai mesajul pe care vă spun Eu să-l spuneţi şi nimic altceva în plus. Eu până acum nu v-am trimis să spuneţi lucruri de la voi.

Vorbiţi cu Mine, nu între voi (Efes. 5.19).

Opriţi-vă şi încetaţi să mai vorbiţi între voi, şi rugaţi-vă neîncetat la nivel de duh. Aceasta este voia Mea şi a Tatălui, şi cine face (Ioan 14.24) astfel, VA FI MÂNTUIT (Matei 24.13.

Dacă a-ţi înţeles mesajul Meu şi vreţi să ascultaţi de Mine, de acum încolo să fiţi atenţi când vreţi să deschideţi gura. Să nu vorbiţi decât dacă ştiţi că ce vreţi să vorbiţi este de la Mine (Ier. 23.28) și spre Slava Tatălui (Ioan 15.8). Asta înseamnă veghere: o înfrânare TOTALĂ, a sta la pândă asupra voastră şi nu asupra altora.

Dacă veţi face aşa, încă vă mai pasă de Mine, de Cuvântul Meu şi de mântuirea voastră. De voi depinde mântuirea voastră, de gura voastră (Ps. 78.36,37; Ezec 33.31; Matei 15.8), de voinţa voastră, de libera alegere (Deut. 30.19; Ier. 21.8) a voastră, de ceea ce veţi face după cele ce v-am spus.

DACĂ vreți să fiți mântuiți, faceți ce vă spun Eu în cuvântul din Scripturi, DACĂ veți trăi în felul LUMII, veți ajunge cu ea la locul celor îndărătnici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VREMEA SFÂRŞITULUI

                                Arad IULIE 2011

 

El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!” Apoi mi-a zis: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului. Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea Hotărâtă. Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului... . Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.” El a răspuns: „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Daniel 8:17,19; 11.35; 12.4,9

 

              Nu-i vremea, în care să plece capul pe perna nepăsării – zice Domnul, ci o vreme scurtă de pregătire, o vreme care se apropie de FINALUL ei, şi care a purtat vremea pregătirii, în numărătoarea ce-a fost însemnată - zice Domnul. Şi pentru-că a avut grijă viclenia diavolească, să facă lustruirea unor trâmbiţe false, care să trâmbiţeze şi să vestească într-o vreme ca ceasta, treziri deosebite şi vremi de har, voi cereţi lumină din lumina ce coboară de sus – zice Domnul - şi nu fiţi nici lesne crezători, şi nu vă număraţi nici între cei ce se înşiruie cu grămada în dosul celor (Ezec. 34. Ioan 10.11,12) ce fac astfel de trâmbiţări, care induc în eroare şi care aduc o stare de debusolare, în aşa fel, încât cel ce aude astfel de trâmbiţări, nu ştie ce să creadă. Pentru că, cei ce fac astfel de trâmbiţări false, VOR AVEA PUTEREA (Apo. 13.13,14), chiar să facă unele semne şi minuni vădite ( Matei 24.24), ca să-şi acorde credibilitate lucrării de amăgire.

              Voi cereţi lumină din lumina ce coboară de sus, şi fiecare în dreptul lui, să ceară putere de deosebire – zice Domnul, pentru că, iată vremea, şi iată taina vremii, - zice Domnul. În această vreme de pregătire, scurtă, Eu am hotărât, ca pe ai Mei (Ioan 8.31,36) – zice Domnul, să-i îmbrac cu putere, cu putere de rezistenţă, pentru vremea care vine. Şi pentru că această vreme de pregătire se apropie de FINAAAAL, am hotărât, ca din loc în loc, pe ai Mei (Ioan 8.31,36)  să-i înştiinţez şi să trag semnale de alarmă, pentru-ca să înţeleagă, că vremea pregătirii e scurtă, scurtă – zice Domnul. Şi pregătirea se face în odăiţă (Matei 6.6), pentru că, cel ce îşi vrea viaţa, este nevoie să preţuiască părtăşia în odăiţă (Matei 6.6) – zice Domnul. Pentru că DA şi Amin, acolo în odăiţă vor fi coborâte veşminte de protecţie, acolo în odăiţă va fi coborâtă pacea peste duhul minţii – zice Domnul.

              Pentru că iată, cei ce se pretind că ţin în mâinile lor soarta omenirii, au lucrat la confecţionarea unor planuri, despre care şi-au zis, că nu pot să dea greş, şi au zis în obrăznicia lor, că nici chiar Eu însumi nu le voi putea sta împotrivă. Până acolo au mers în obrăznicia lor, încât s-au trezit că sunt suverani, în a decide soarta omenirii.

              Şi pentru că de multă vreme, se luptă să-şi pună pe rol de împlinire planurile ticluite în dosul uşilor închise, Eu, - zice Domnul, le-am stat împotrivă până acum, pentru că am hotărât o vreme de pregătire, intensivă, pentru ai Mei (Ioan 8.31,36) – zice Domnul.

Şi pentru că, asta-i vremea de pregătire, voi preţuiţi-o, pentru că nu-i mult, şi se ajunge la un ŢĂRUŞ (Zaharia 10.4) al schimbării, pe care la înfipt însă-şi dreapta Mea –zice Domnul. Şi de acolo se va da libertate acţiunii planurilor ticluite în ascuns.

              Ca să fie pus pe rol de împlinire, s-a lucrat la confecţionarea unei plase, uriaşe, şi s-a aşezat fiecare ochi de plasă în jurul unei fiinţe, în aşa fel, încât, atunci când se vor activa pârghiile acestei plase, şi vor căuta să fie strânse ochiurile plasei, s-a zis că nici o persoană, nici un suflet nu va putea să scape din această prindere, din acest laţ. În aşa fel s-a ticluit plasa ţesută, încât s-a zis, cu siguranţă, victimele ne aparţin. Cine are urechi de auzit să audă.

              Şi pentru că Eu, într-o vreme ca aceasta, pe ai Mei (Ioan 8.31,36)  sunt nevoit să-i desprind de unele ancorări de glie, de unele legături omeneşti, pentru ca la vremea potrivită să-i pot scoate din acest sistem diabolic, să nu vă uimească metodele de lucru ce vor fi folosite, şi să înţelegeţi că-i dovada îndurării Mele pentru voi, care lucrează desprinderea – zice Domnul. Şi peste ai Mei (Ioan 8.31,36), am să aşez protecţie, aşa cum se aşează un clopot de sticlă, peste cei ce trebuie să beneficieze de ocrotirea Mea. Şi se va da o lege, un decret, şi la prima lege dată, când se va activa frânghiile plasei să fie strânse, din pricina clopotelor de ocrotire aşezate peste ai Mei, plasa nu va putea să fie strânsă în totalitate şi pusă pe rol.

              Şi atunci, cei ce într-o vreme ca aceasta, sunt instruiţi să pornească în urmărirea celor ce poartă numele Meu, vor intra pe rol de activitate, şi vor începe vânătoarea, punânduli-se în faţa fiecăruia dintre voi, acţiunea de alegere (Evr. 11.35 – 40; Apo. 13.15 – 17) şi fiecare va trebui să iscălească cu mâna lui, dacă rămâne sub ocrotirea Numelui cel poartă, s-au renunţă la Numele cel poartă, iscălindu-şi sentinţa lepădării.

              Cei legaţi de glie, cei legaţi de pământ, nu vor putea să renunţe cu uşurinţă, şi vor rămâne în laţul străinului, dar cei ce vor accepta şi vor alege să rămână sub Numele ocrotirii Mele – zice Domnul, vor fi scoşi din sistem, punânduli-se în vedere, să renunţe la multe lucruri, ce pretind că le au (când îți va spune: dacă tu ești cu Iisus Hristos, casa asta NU mai este a ta, este a noastră, tu ia-ți bocceluța și du-te după Iisus al tău). Şi această alegere, va fi dureroasă în popor, pentru că mulţi vor spune, că nu pot să trăiască în strâmtorarea ce li se impune, şi vor ajunge să-şi iscălească sentinţa lepădării.

              Voi înţelegeţi vremea pregătirii, că-i scurtă, scurtă –zice Domnul. Acolo în odăiţă (Matei 6.6) coboară încercuirea de ocrotire, clopotul de sticlă al protecţiei Mele, - zice Domnul, şi acolo în odăiţă coboară încrederea păcii. Pentru că cel ce alege să rămână sub protecţia îndurării Mele, - zice Domnul, acela îşi va încredinţa pe deplin soarta vieţii în mâna Mea, şi va avea pace – zice Domnul. Nu se va vătăma nici de ziua de mâine, nu-l vor apuca nici spaimele morţii, dintre cei ce rămân în numărătoarea celor aleşi.

              Unii, puţini la număr, vor trebui să depună cu viaţa lor, mărturia încrederii în Mine. Dar pentru aceştia, am un har special, am o măsură triplată de putere, cu care am să-i îmbrac, şi vor considera că-i o favoare, ce li se acordă, să plătească cu viaţa lor, mărturia încrederii în Mine.

              Vor primi cu bucurie această jertfă şi vor primi cu bucurie această lucrare – zice Domnul. Iar ceilalţi, vor beneficia de ocrotirea Mea într-un mod aparte, şi special, şi Cuvântul Meu va lucra protecţie, cum nici nu vă gândiţi astfel. Şi Eu am să vă port de grijă – zice Domnul -, chiar şi nevoilor omeneşti.

              E vremea pregătirii, şi-i scurtă, nu-i mult, şi veţi ajunge la ŢĂRUŞUL (Zaharia 10.4) schimbării, când se va da libertate legilor omeneşti puse la cale în dosul uşilor închise, să fie decretate una după cealaltă, şi însă-şi legile decretate, vor face alegerea în popor, că numai cel ce preţuieşte acum odăiţa (Matei 6.6) va putea rămâne în numărătoarea celor aleşi – zice Domnul.

*

Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi PĂZEŞTE lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape. Apo. 1.3

Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ps. 119:1

Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, cari-L caută din toată inima lor. Ps. 119:2

Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său! Ps. 146:5

„Totuşi  Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El! Isaia. 30:

0738655475

 

 

 

 

 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 420
Opțiuni