Zeciuiala
Autor: Florin Stanca  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de pastorstanca in 06/01/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

ZECIUIALA

 

Acesta este ultimul subiect de studiu din primul stagiu de creştere spirituală pe care l-am intitulat: Primii Paşi în Credinţă. Alături de acest subiect, al zeciuielii, am mai studiat în cadru primilor paşi prin credinţă, următoarele subiecte: 1. Biserica Nou-Testamentarăimportanţa părtăşiei frăţeşti; 2. Rugăciunea; 3. Studiul Biblic. Acest studiu, aşa cum am mai menţionat este doar un studiu general şi nu pretinde că tratează în detaliu aceste subiecte, ci mai degrabă doreşte să dea gustul şi motivaţia pentru creşterea spirituală.

Subiectul Zeciuielii este unul controversat astăzi printre mulţi baptişti. În general creştinii, dacă nu sunt atenţi, vor fi selectivi în ceea ce priveşte învăţăturile Scripturii, deoarece ele au ca urmare normală schimbarea vieţii şi uneori nu dorim să renunţăm aşa uşor la unele obiceiuri plăcute şi nici nu dorim schimbări în viaţa noastră. Aş vrea să reţineţi că scopul acestor primi paşi în credinţă  este să ne facă conştienţi de faptul că avem o viaţă nouă, o viaţă spirituală şi că aceasta NU depinde de NICIUNUL din lucrurile materiale ale lumii acesteia. Avem, desigur, în continuare şi viaţa fizică, veche, care depinde de lucrurile materiale, dar avem acum şi o viaţă nouă, de natură spirituală şi superioară vieţii fizice, de această viaţă trebuie să ne îngrijim.                                        

Oamenii lumii acesteia cred că totul se cumpără cu bani şi uneori cred că trebuie mai întâi să ne asigurăm viaţa fizică pentru a putea avea părtăşie spirituală. Dumnezeu, însă, vrea să ne înveţe la Primii paşi prin credinţă că lucrurile nu stau deloc aşa (Deut.8:3). Dumnezeu vrea să ne înveţe să ne dezlipim ochii de la lucrurile materiale şi să înţelegem că viaţa şi fericirea noastră depind de lucrurile spirituale, ce vin de sus (Col.3:1-2).                                                                                                                   

În mare, despre asta este vorba şi cu zeciuiala. Dumnezeu nu are nevoie de banii noştrii, TOTUL este al Lui, dar El vrea să ne ajute pe noi să înţelgem că viaţa nu depinde de lucrurile materiale ale lumii acesteia, ci de relaţia şi părtăşia pe care o avem cu El (Matei 6:25,31-33). Grija pentru ziua de mâine, în ceea ce priveşte lucrurile materiale, este o caracteristică a neamurilor, a păgânilor, a celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, dar, “dacă este cineva în Cristos este o făptură nouă(2Cor.5:17).                                                                                                                                   

Creştinii au păreri diferite cu privire la zeciuială, dar este important să înţelegem şi să practicăm ce ne învaţă Biblia şi nu ceea ce credem noi.

I.                   Ce este Zeciuiala?Gen.28:22

Este porunca Domnului de a-I da Lui, înapoi, a zecea parte din tot venitul tău; Iacov zice: “...din tot ce-mi vei da”. Deci, cât este a zecea parte? Un simplu calcul matematic ne spune exact cât (de exemplu: 10 lei din 100 sau 100 de lei din 1000). De asemenea, zeciuiala se poate calcula şi din alte bunuri materiale nu numai din bani gheaţă (Luca 18:12).

Unii creştini se scuză că ei sunt săraci şi nu pot să dea zeciuiala, cu toate că Dumnezeu le dă în fiecare zi pâine pe masă şi, uneori, chiar mai mult decât atât. Dacă Dumnezeu nu-ţi dă nimic, atunci nu ai responsabilitatea să dai nimic (10% din nimic e 0), dar dacă Dumnezeu îţi dă pâinea în fiecare zi, dacă Dumnezeu îţi face grădina să rodească, dacă îţi răsplăteşte munca mâinilor tale cu un venit bănesc, atunci nu mai spune că nu poţi să dai a zecea parte. Trebuie, însă, să remarc faptul că unii creştinii, tocmai din acest motiv se descurcă aşa greu, căci nu-L onorează pe Dumnezeu cu partea Lui (2Cor.9:6; Luca 6:38).

Deci, zeciuiala este a zecea parte din ce-ţi dă Domnul şi este partea Domnului, constând nu doar în bunuri materiale, dar şi în orice alte resurse pe care le primim de la Dumnezeu, cum ar fi timpul sau abilităţile. Nu avem nici o scuză să nu practicăm zeciuiala. Dumnezeu ne-a dat clar această poruncă şi mai mult El ne dă mai întâi zece părţi şi apoi ne cere să avem încredere în El că, dacă Îi vom da o parte înapoi, El ne va ajuta să ne descurcăm la fel de bine, sau poate mai bine, cu ce ne-a rămas. Singura problemă pentru creştinii care nu practică zeciuiala este credinţa lor şi nu banii lor (Luca 21:1-4).

 

II.                Cine porunceşte zeciuiala

Multe biserici nu învaţă clar despre această poruncă a Domnului Isus. Poate că învăţătorii nu practică ei înşişi zeciuiala şi atunci cu siguranţă ei caută să evite subiectul, sau poate că le este teamă să nu-i supere pe oameni. Unii creştini argumentează foarte încrezători că zeciuiala nu se mai aplică şi Noului Testament, deoarece a fost o rânduială dată prin Moise pentru poporul Israel în perioada Vechiului Testament. Oare ce ne învaţă Biblia?                                                                       

A.    Dumnezeu a poruncit zeciuiala cu mult înainte de Moise şi Legământul de la Sinai – Gen. 14:20; 28:22.

B.     Dumnezeu a poruncit zeciuiala prin Legea lui Moise – Lev.27:30-34.

C.     Dumnezeu a poruncit zeciuiala după Legea lui Moise – Mat. 23:23.

 

III.             Unde şi Pentru ce trebuie adusă  zeciuiala?

Încă de la început, Dumnezeu a destinat aceste fonduri pentru a finanţa lucrarea Sa. Deşi  Dumnezeu a ales această modalitate pentru a finanţa lucrarea Sa, totuşi, asta nu înseamnă că lucrarea Domnului depinde de mine, ci mai degrabă că Dumnezeu îmi dă mie un mare privilegiu de a lucra împreună cu El, El poate totul, eu nimic, dar împreună suntem invincibili (Fil.4:13).

A.    Avraam i-a dat zeciuială lui Melhisedec, care era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt – Gen.14:20.

B.     Israel aducea zeciuielile la Cortul Întâlnirii pentru întreţinerea preoţilor şi a leviţilor în slujbele lor – Num.18:21; 2Cron.31:4-6.

C.     Zeciuiala trebuie adusă la casa Domnului ca să fie tot ce trebuie în ea, din belşug – Mal. 3:10. Fiecare adunare locală de credincioşi ar trebui ca prin zeciuielile şi darurile membrilor să poată administra lucrarea în mod obişnuit, fără ca să strângă fonduri prin alte mijloace neautorizate de Dumnezeu în acest scop, cum ar fi mai ales primirea de fonduri de la stat.

 

IV.              Cum să începi să dai zeciuială?

Când eu am fost mântuit nu dădeam zeciuială pentru că în acea biserică nu se învăţa despre acest subiect. Mi-aduc bine aminte că atunci când am auzit prima dată ce învaţă Biblia despre zeciuială am fost surprins şi nu credeam că eu aş putea practica zeciuiala. Poate te simţi copleşit de această poruncă a lui Dumnezeu, poate crezi că e prea mult pentru tine, poate chiar imposibil. Asta înseamnă că eşti pe drumul cel bun pentru că este adevărat că noi nu putem face nimic, dar El poate prin noi. Dumnezeu este specialist în a tranforma imposibilul în posibil. El poate face adevărate miracole în viaţa ta şi în casa ta.

A.    Hotărăşte-te – Lupta trebuie să înceapă în mintea ta. Acceptă că aceasta este porunca lui          Dumnezeu încă valabilă pentru noi astăzi. Crede că zeciuiala este pentru binele tău şi pentru creşterea ta spirituală, după cum spune Cuvântul. Hotărăşte-te că de acum încolo vei urmări să împlineşti această poruncă. Trebuie să-ţi aduci gândurile la ascultarea de Cristos (2Cor.10:4-5).

B.     Roagă-te – Uneori, de la hotărârile luate în minte şi până la punerea lor în fapte trece  ceva timp din diferite motive. Nu uita că Dumnezeu este cel ce face minuni, nu tu; de aceea, după ce ai luat această hotărâre bună, roagă-te fierbinte ca El să dea orice piedică la o parte şi să te ajute să înfăptuieşti ce ai hotărât în inima ta (Luca 18:1).

C.     Cele dintâi roade – Pune de-o parte cele dintâi roade pentru Domnul, nu resturile, dacă mai rămâne ceva, ci cele dintâi roade. Acesta este un bun principiu al administrării, care te va ajuta să vezi ce lucruri mari poate face Dumnezeu prin slujitorii Lui credincioşi (2Cron.31:5; Prov.3:9).

 

V.                 De ce să dăm zeciuială­?

Dumnezeu NU are nevoie de zeciuiala noastră, El se descurcă foarte bine şi fără ea, dar noi, creştinii, avem nevoie să practicăm zeciuiala; este pentru binele nostru. Zeciuiala este unul dintre primii paşi prin credinţă şi Dumnezeu vrea să ne ridice mai sus prin aceasta, să ne dezvolte viaţa spirituală, urmărind:

A.    Respectul şi teama de Domnul – “Cinsteş-L pe Domnul cu ceea ce ai... Prov.3:9.

                                                                                                     Fapte nu vorbe!

B.     Încrederea în Domnul şi nu în lucrurile materiale – Deut.8:3

C.     Apropierea de Domnul – Să-L cunoaştem pe El, să ne apropiem de El – Ioan 17:3. Pentru aceasta trebuie să ne luăm ochii de la lucrurile lumeşti.

                        Oricine se mai îndoieşte astăzi, întrebându-se dacă Dumnezeu chiar porunceşte să aducem sau nu zeciuială, nu este decât un prunc în Cristos, indiferent câţi ani de credinţă are. Dacă sunt mulţi creştini care nu practică zeciuiala invocând diferite scuze, dacă sunt multe biserici care nici măcar nu învaţă despre acest subiect, atunci oare câţi creştini maturi avem şi câţi prunci în Cristos?

 

                        Dumnezeu vrea să creştem în viaţa nouă, spirituală, pe care am primit-o în Cristos Isus. Dumnezeu vrea să ne înveţe să ne încredem în El şi să depindem de El, nu de lucrurile materiale ale lumii acesteia.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1919
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni