„Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Apoc.2:7
Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” Apoc 2.17
Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri." Apoc 2:26
Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Apoc 3:21

BUCURATI-VA DE ACESTE PROMISIUNI MINUNATE!
Domnul nu a mintit si nu va mintii niciodata.El este vrednic de crezare si inchinare.
Meditati si bucurati-va de toate promisiunile Lui marete!

Cand ajungem la capatul puterilor,Dumnezeu are sansa sa intervina si sa ne arate ce poate.El este foarte dornic si capabil sa ne ajute,dar asteapta sa ne smerim si sa-I cerem ajutorul.

Cei rânduiţi să primească Viaţa veşnică o vor găsi. „ Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine...Şi oricine vine la Mine, îi voi da Viaţa veşnică şi-L voi învia în ziua de apoi. ” Niciunul nu se va pierde. Amin! Eu ţin tare de acest lucru. „ Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul. ” Nu pe baza faptelor mele sau a ceea ce voi fi, ci prin ceea ce este El şi a faptului că eu sunt în El. Eu sunt salvat pentru că sunt o parte din El. Şi tot ce este El, eu sunt o parte din El. El este Dumnezeu, iar eu sunt o parte din El, eu sunt fiul Său. Nu ce am făcut sau ce voi face eu, ci ceea ce a făcut El. Aceasta este încrederea mea.

Rugăciunea nu este ca un obicei pe care-l deprindem în timp ce suntem încă legaţi de şorţul mamei şi nici nu este decentul sfert de minut în care ne rugăm la cină, ci este munca cea mai serioasă a anilor noştri cei mai serioşi. Ea ne ia mai mult timp şi apetit decât dineurile noastre cele mai lungi şi mai bogate. La rugăciunea care însoţeşte propovăduirea noastră trebuie să se lucreze mult. Caracterul rugăciunii noastre va determina caracterul propovăduirii noastre. Rugăciunea "slabă" va face predicarea noastră să fie "slabă". Rugăciunea face ca predicarea să fie puternică, îi dă ungerea şi o face să rămână. În fiecare lucrare care a făcut mult bine, rugăciunea a constituit întotdeauna o treabă serioasă.

Predicatorul trebuie să fie în primul rând şi mai ales, un om al rugăciunii. Inima lui trebuie să treacă prin şcoala rugăciunii şi să o absolve cu brio. Doar la şcoala rugăciunii poate învăţa inima lui să predice. Nici o învăţătură nu poate compensa lipsa rugăciunii. Nici sinceritatea, nici studiul şi nici darurile nu-i pot suplini lipsa.

A le vorbi oamenilor din partea lui Dumnezeu este un lucru mare, însă a-i vorbi lui Dumnezeu pentru oameni, este şi mai mare. Cel ce n-a învăţat cum să-i vorbească bine lui Dumnezeu pentru oameni, nu le va vorbi niciodată bine şi cu un real succes oamenilor, din partea lui Dumnezeu. Pe lângă toate acestea, cuvintele fără rugăciune din amvon şi venite de la el, sunt cuvinte ce vor ucide.

SCHIMBĂ-ȚI GÂNDIREA
„Tot ce este vrednic de cinste … aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4:8)
Tu nu ai mai multe probleme decât alţii – ci doar te gândeşti mai des la ele! Opreşte-te: mai citeşte o dată această propoziţie. Gândeşte-te o clipă ce înseamnă asta. Ceea ce gândeşti produce ceea ce simţi. Dacă nu crezi asta, încearcă să te enervezi fără să ai mai întâi gânduri de mânie sau încearcă să te întristezi fără să ai mai întâi gânduri triste. Nu se poate, nu-i aşa? Pentru a experimenta un sentiment, mai întâi trebuie să ai gândul care-l produce. Asta e o informaţie ce schimbă vieţi; este o cunoştinţă pe care diavolul nu doreşte s-o ai. Dacă îti schimbi gândirea, ţi se va schimba şi simţirea! Nimeni în afară de tine nu poate face ca sentimentele tale negative să staţioneze în afara propriei tale gândiri. Adevărul e că gândirea ta e negativă, nu viata ta! Odată ce înţelegi asta, te reîntorci pe drumul mulţumirii. Dar schimbarea necesită timp.
Nu ai devenit negativist peste noapte şi nu vei deveni optimist peste noapte. Dar poti începe. Cum? Făcând două lucruri: primul, tratând gândurile tale negative aşa cum tratezi muştele la picnic – alungă-le şi înlocuieşte-le cu gânduri care sunt “adevărate şi vrednice de cinste”. Tu poti face această alegere! Al doilea, gândindu-te la bunătatea lui Dumnezeu. David aşa a făcut: “Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îti iartă toate fărădelegile tale El îti vindecă toate boalele tale; El îti izbăveşte viata din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare” (Psalmul 103:2-4). Aşadar, dacă vrei cu adevărat să-ţi schimbi viaţa, schimbă-ţi modul de a gândi!

Să-ți vezi situația așa cum o vede Dumnezeu.

Psalmi 1:3 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă
rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce
începe, duce la bun sfârşit.

Atunci când întunericul acoperea faţa pământului, Dumnezeu a spus "să
fie lumină!" şi s-a făcut lumină (Geneza1:3). Atunci când un anume om,
paralizat de 38 de ani, zăcea neajutorat lângă scăldătoarea Bethesda,
Isus a spus "Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă!" şi imediat omul a fost
vindecat şi-a luat patul şi a umblat (Ioan5:8-9).

Nu spui astfel de vorbe decât dacă tu vezi ceva ce alţii nu văd.
Dumnezeu nu vede în felul în care vede omul. Însă omul trebuie cumva
să vadă aşa cum vede Dumnezeu. Trebuie să avem viziunea pe care o are
Cel Atotputernic.

Profetul Balaam, a văzut viziunea Celui Atotputernic atunci când Duhul
Domnului a căzut peste el. Cum privea în jos de pe munte, la tabăra
israeliţilor, s-a trezit spunând (Numeri 24:5-6) "Ce frumoase Sunt
corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele! Ele se întind ca
nişte văi, Ca nişte grădini lângă un râu, Ca nişte copaci de aloe pe
care i-a sădit Domnul, Ca nişte cedri pe lângă ape".

Balaam nu ar fi spus aceste lucruri dacă ar fi văzut Israelul în mod
natural şi nu cu ochii Lui Dumnezeu. La acea vreme israeliţii erau un
popor mereu nemulţumit, murmurând şi plângându-se în pustie. Dar
atunci când Dumnezeu S-a uitat la ei, El i-a văzut ca grădini
înflorite plantate lângă ape, roditoare şi prospere.

Prietene, Dumnezeu vrea ca tu să te vezi în felul în care El te vede
"ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea
lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun
sfârşit". Aşa că să te vezi asemeni unui copac plantat lângă râu,
aducându-şi roada la timpul potrivit! Să te vezi ca unul care nu se
veştejeşte, a cărui sănătate nu păleşte. Să vezi prosperând, tot ceea
ce faci.

Să ai viziunea Celui Atotputernic. Acea viziune este totdeauna una
bună. Oricând vezi situaţia ta cu ochii Lui Dumnezeu, vei descoperi că
situaţia ta se va schimba pentru că atunci când vezi cum vede El, Îi
permiţi să lucreze ca Atotputernic în viaţa ta!

Domnul te va face să fii cap, nu coadă; întotdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini
Deuteronomul 28:13
„Voi lasati porunca lui Dumnezeu,si tineti datina lasata de oameni.....Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu ca sa tineti datina voastra.....si asa ati desfiintat Cuvintul lui Dumnezeu,prin datina voastra....."
Domnul Isus este Jertfa pentru păcatele întregii lumi.
1 Ioan 2:2
“El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” Rom 3.25; 2Cor 5.18; 1Ioan 1.7; 1Ioan 4.10; Ioan 1.29; Ioan 4.42; Ioan 11.51-52; 1Ioan 4.14;
Predicarea care omoară poate fi lipsită de pregătirea savantă, lipsită de prospeţimea gândului sau a sentimentului, înveştmântată în generalităţi vagi sau în detalii plictisitoare, cu un stil dezordonat, grosolan, neaducând nici a cămăruţă de rugăciune şi nici a studiu, golită de idee, expresie sau rugăciune. Cât de mare şi de cumplită este dezolarea unei asemenea predicări. Cât de profundă este moartea spirituală ce o aduce.

Această predicare se ocupă de suprafaţa şi de umbra lucrurilor, şi nu cu lucrurile în sine. Nu pătrunde în părţile lăuntrice. Nu are nici o perspectivă asupra vieţii ascunse a Cuvântului lui Dumnezeu, şi nici o pricepere a ei. Ea poate fi fidelă exteriorului, dar pentru ea interiorul este coaja care trebuie spartă pentru a ajunge la miez. Litera poate fi îmbrăcată în asemenea fel încât să atragă şi să fie atrăgătoare, dar atracţia să nu fie a lui Dumnezeu şi nici înspre ceruri. Vina este a predicatorului. Dumnezeu nu l-a format. Niciodată, el nu s-a aflat în mâinile lui Dumnezeu, ca şi lutul în mâinile olarului. A fost ocupat cu predica, cu ideea ei şi finisarea ei, de cuprinsul ei şi forţa ei de atracţie, însă lucrurile adânci ale lui Dumnezeu nu au fost niciodată căutate de el, nu le-a studiat, nu le-a adâncit şi nu le-a cunoscut. El nu a stat niciodată înaintea "tronului mare şi înălţat", nu a auzit niciodată serafimul cântând, niciodată nu a avut vedenia şi nici nu a simţit tulburarea acelei sfinţenii înfricoşătoare în care să strige într-o renunţare totală la el, strivit de slăbiciune şi vină, şi să aibe viaţa înoită, inima atinsă, purificată, aprinsă de cărbunele de pe altarul lui Dumnezeu. S-ar putea ca lucrarea lui să-i atragă pe oameni la el, la Biserică, la formă şi ceremonie; dar atracţia la Dumnezeu să lipsească cu desăvârşire, fără participare într-o intimă şi sfântă comuniune divină. Biserica a fost zugrăvită, dar nu şi zidită, impresionată, dar nu şi sfinţită. Viaţa a fost stârpită; răcoarea pluteşte în aerul verii, solul este pârjolit. Cetatea Dumnezeului nostru devine cetatea morţilor; Biserica, cimitirul, şi nu tabăra unei armate vii. Slava şi rugăciunea sunt înăbuşite; închinarea este moartă. Predica şi predicatorul au asistat păcatul şi nu sfinţenia, au populat iadul, nu cerul.

Predicarea care omoară este predicarea fără rugăciune. Fără rugăciune, predicatorul aduce moarte, nu viaţă. Predicatorul care este slab în rugăciune va fi neputincios să reînvie dând viaţă. (unei adunări moarte) Predicatorul care a renunţat la rugăciune, ca fiind un element predominant şi firesc al lucrării sale, a golit predicarea lui de puterea de a da viaţă. Rugăciunea profesională este şi va rămâne profesională, însă rugăciunea de ochii lumii, (căci asta este rugăciunea profesioanală - n.tr.) va ajuta predicarea să-şi facă lucrarea ucigătoare. Rugăciunea profesională, răceşte şi ucide atât predica cât şi rugăciunea. Mare parte din devoţiunea absentă şi multe din atitudinile ireverenţe şi leneşe ale rugăciunilor bisericii, se pot atribui rugăciunilor profesionale de la amvon. Lungi, discursive, seci şi moarte, sunt rugăciunile multor amvoane. Lipsite de ungere sau de inimă, ele cad asemenea gerului pe toate binecuvântările închinării. Nişte rugăciuni aducătoare de moarte, ucigătoare, asta sunt. La suflarea lor, piere orice urmă de devoţiune. Cu cât sunt mai moarte cu atât mai mult se vor lungi. Nevoia unei rugăciuni scurte, vii, din inimă, prin Duhul Sfânt, directă, exactă, simplă şi unsă, de la amvon, este în mare căutare. O şcoală care să-i înveţe pe predicatori cum să se roage, aşa cum Dumnezeu valorează rugăciunea, ar fi mai benefică unei adevărate pietăţi, închinări şi predicării, decât toate seminariile teologice.

Opriţi-vă! Staţi; chibzuiţi! Unde am ajuns? Ce facem? Predicăm ca să ucidem? Ne rugăm pentru a omorî? A ne ruga lui Dumnezeu, marelui Dumnezeu, Creatorul Universului, Judecătorul tuturor oamenilor? Ce respect, ce simplitate, ce sinceritate, cât adevăr în părţile lăuntrice, se cere. Ce reali trebuie să fim. Cât de inimoşi. Rugăciunea la Dumnezeu, este cel mai nobil exerciţiu, cel mai măreţ efort al omului, este lucrul cel mai real, cel mai adevărat. Să nu renunţăm odată pentru totdeauna la blestemata predicare care ucide şi rugăciune care omoară, pentru a face ce este adevărat şi minunat - a ne ruga cu adevărat, a predica cu viaţă, a coborî pe pământ puterile cerului, a primi şi deschide, pentru omul sărac şi slab, comorile inepuizabile ale lui Dumnezeu?
Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele şi chiar patru pe care nu le pot pricepe: urma vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă, urma corăbiei în mijlocul mării şi urma omului la o fată.
Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănâncă şi se şterge la gură, şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.” – Prov.30.