„Deșteaptă-te, tu care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.” (Efeseni 5:14)

Corabia adormită nu este sfâșiată de furtuni și nici nu pare în pericol. Ea plutește încet, fără grabă, fără direcție și fără un scop clar. La prima vedere pare liniștită, dar tocmai această liniște ascunde unul dintre cele mai mari pericole: lipsa de veghere.

Așa poate ajunge și viața unui credincios. Nu mai există aceeași dorință de a citi Scriptura, rugăciunea devine o obișnuință lipsită de pasiune, iar slujirea este amânată mereu pentru „altă dată”. Omul nu s-a lepădat de Dumnezeu, dar nici nu mai înaintează alături de El. Credința continuă să existe, însă și-a pierdut prospețimea, bucuria și rodirea.

Somnul spiritual nu vine dintr-odată. El se așază încet peste inimă, prin neglijarea părtășiei cu Dumnezeu, prin obișnuință și printr-o viață în care preocupările zilnice ajung să ocupe locul pe care ar trebui să-L aibă Domnul.

Domnul Isus ne îndeamnă să veghem, pentru că o inimă adormită devine vulnerabilă în fața ispitelor. Ea nu mai observă nevoile celor din jur și nici glasul lui Dumnezeu care o cheamă la trezire. Însă vestea bună este că Dumnezeu încă vorbește și încă trezește inimile care Îl caută cu sinceritate.

Corabia adormită are nevoie de o singură schimbare: să ridice din nou pânzele credinței și să-L lase pe Dumnezeu să-i dea direcție. Când El este la cârmă, călătoria nu mai este o rutină, ci o umblare vie împreună cu Hristos.

Trăiesc o credință vie, în care Îl caut zilnic pe Dumnezeu, sau m-am obișnuit cu o rutină spirituală din care lipsește bucuria părtășiei cu El?