Slava Domnului (29)
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie.  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 24/05/2026
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1 / 1

                                                                 Slava Domnului (29)

   Acum, care este deosebirea între slujba aducătoare de osândă și moarte și Slujba Duhului aducătoare de neprihănire? „Slava Domnului” era și peste una și peste cealaltă, dar erau ceea ce arăta o istorie a omului neascultător și necredincios lui Dumnezeu și omul credincios în lucrarea terminată a Domnului Isus la Cruce. Legea și poruncile le-a scris și le-a vorbit lui Moise Dumnezeu și el a făcut întocmai. Această Lege a morții a fost slăvită, căci dacă putea fi împlinită de om, Hristos nu mai trebuia să vină la Cruce. Însă slava ei a fost trecătoare, căci Dumnezeu avea în vedere „Soluția”, Domnul Isus, Fiul Său, „Soluția” cu mult mai bună, pentru salvarea omului. Și totuși azi sunt încă mulți cu mahrama pe ochii, adică Legea scrisă, iar alții își scriu ei legile și tradițiile cu dejetul lor și cer omului perfecțiune pentru Dumnezeu care El nu o mai cere. Perfecțiunea noastră este „în Hristos” prin Legea Duhului de viață și care arată drept cum putem trăi și umbla în Slujba Duhului care este aducătoare de Slava Lui, „Dreptatea” lui Dumnezeu adică Neprihănirea Lui. Legea Duhului aducător de Neprihănire (dreptatea lui Dumnezeu) pentru om a fost făcută -desăvârșită- în Hristos. Atunci cu Israel Dumnezeu a făcut legământul Legii împreună cu ei, -omul-. Cu noi Dumnezeu nu a mai făcut și nici nu face legământ. Noi atunci când -credem- Harul și Neprihănirea” Lui, El ni le dă gratis, prin Har, nu mai trebuie să facem, ca să fim, ci facem pentru că -suntem- ceea ce suntem în Hristos și nu mai avem condiționată salvarea noastră, fiindcă nici noi nu eram mai buni ca cei din Lege, dar Legământul lui Dumnezeu dă „îndurare” și a fost făcut între El și Fiul Său. Noi doar atunci când venim la El „intrăm” în acest glorios Legământ, iar Isus zice, „i-am sfințit Tată, sunt ai Mei, sunt în mâna Ta și nimeni și nimic nu-i poate lua din mâna Ta”. Când intrăm în acest Legământ -duhul- nostru este adus la viață și El -pune Legile Lui în inima noastră și le scrie în mintea noastră-. Aici este El și El este răspunzător pentru Trupul Lui Biserica astăzi pe pământ, iar Harul Cel gratuit, ne învață mereu cum să o -rupem- cu păcatul, cum să iubim, recunoscându-I Dragostea Lui pentru noi și nu ne învață alte legi ale fiecărei religie, ci învățăm cum putem să descoperim cine este El și ce a făcut pentru noi și ce are pregătit pentru o viață de biruință pe pământ. Harul Lui, Duhul Lui ne arată cum putem străluci în Slava Domnului și El să-Și găsească plăcere în fii Săi. Evanghelia explodează în „Viața Lui Hristos Trupul Lui”, care noi o putem învăța, trăi și umbla în Ea. Este o lungime, o lățime, o înălțime, o adâncime care putem și învățăm cum să o explorăm, recunoscându-L pe Domnul Isus Hristos, pentru o biruință a Lui în noi în fiecare zi și situație am avea. Stând pe acest Adevăr adevărat al Evangheliei, mereu și continuu, începem să-L cunoaștem și să ajungem să nu putem trăi fără El și asta o numim „relație” cu Domnul Isus Hristos, prin Duhul Lui, care locuiește în noi.

   Evrei 10:16-17. „«Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile», zice Domnul: «Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor»”, 17. adaugă: „Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”------ Acum vei gândi, bine, dar aici legământul zice că-l va face cu noi (și aici fac parte și evreii și noi neamurile) dar Isus la Cruce ne-a reprezentat pe noi. Noi eram păcătoșii și El S-a făcut -păcat- pentru noi. Deci eram cu El și-n El, în răstignire, moarte, îngropare și înviere. Această lucrare este duhovnicească, iar noi o credem cum ni se descoperă în Hristos. Legământul a fost făcut cu Isus și noi eram acolo în El, dar siguranța este că El nu va călca nicicând acest legământ. Cu Israel legământul a fost făcut cu ei fizic. A vorbit cu ei prin Moise, dar cu noi și pentru noi este Reprezentantul glorios, mare și puternic, Dumnezeu, Isus Hristos. Așa că, caută să te„naști din nou” și nu vei călca Legământul, puterea Lui va fi în tine, cu tine și pentru tine. Amin! (va urma)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 48
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni