Slava Domnului (15)
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie.  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 21/02/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1

                                                         Slava Domnului (15)

   1 Petru 1:10-11. „Prorocii care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și a căutării lor stăruitoare. 11. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate.”

   Mare Slavă a Domnului! Prorocii vorbeau despre lucrurile Slavei pregătite pentru noi astăzi. Ei știau că nu sunt pentru ei, dar doreau să înțeleagă cum vor urma lucrurile, când le vorbea Duhul lui Hristos, despre „Slava Lui”, atunci când El va pătimi pentru împăcarea omului cu Creatorul lui. Le vorbea despre Slava de care vor fi urmate aceste suferințe a lui Hristos, în urma biruinței Crucii, pe care noi tot mai mult în fiecare zi le descoperim și le dorim manifestate în viața noastră, pline cu „Slava Domnului” care crește în noi, după cum Îl descoperim pe El. Este glorios aceste Slăvi să putem să le explorăm, cu mintea noastră înnoită de Duhul, care ne vorbește și nouă la fel ca prorocilor din vechime, demonstrând Slava Împărăției Lui, în care am intrat atunci când „ne-am născut din Dumnezeu, în Hristos”. Aceasta-i Slava Lui, tot mai mult peste noi și nu ar trebui să stăm nepăsători, ci mereu să acționăm în descoperirea Adevărului adevărat, Isus Hristos, Slava Domnului în noi și cu noi. Daniel ne arată ”Slava Domnului”și „Slava Împărăției” Lui, gloriosă, veșnică.

   Daniel 2:44c. „ Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății și ea însăși va dăinui veșnic.” Aleluiaaa, noi am intrat în această Împărăție Veșnică și o vom explora veșnic, în mijlocul „Slavei Domnului” Isus Hristos.

   1 Petru 4:12-13. „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; 13. dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui”!

 

   „Slava Domnului”, să nu uităm, că este tot „Slavă” și în mijlocul încercărilor. Cauza acestor încercări este Hristos și jertfa Lui, iar mincinosul ar vrea cu orice preț să oprească maturizarea noastră. Dar experimentând biruințele din încercare, noi învățăm să ne bucurăm văzând „Slava Domnului” care ne așteaptă, acum și o veșnicie, în urma biruinței în încercare. Acesta-i drumul Slavei lui Hristos. Ce zici, ne bucurăm, ne veselim când biruim? Gândește-te, veselia este bucurie manifestată, dar, condamnată de religie. Domnul Slavei o vrea de la noi trăită și umblată. El se veselește când suntem noi biruitori! Țefania 3:17. Amin! (va urma)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 68
Opțiuni