„... Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut... și El m-a mântuit... ” (Isaia 6 și 12)

   Un fiu care își admira tatăl îi spune acestuia într-o zi: „Credeam că nimic nu te depășește, credeam că le ști pe toate. Știu că nu era corect, dar ne lăsai mereu impresia că totul o să fie bine. M-am gândit în ultima vreme... Te admir pentru asta”. Tată-l ripostează imediat: „Să nu admiri oamenii prea mult. Te vor dezamăgi cumva odată și odată”.

   De ce dezamăgesc oamenii? ... Și la această întrebare răspunsul corect îl găsim în Cuvântul Domnului. La începutul lucrării Sale publice Domnul Isus a fost admirat și lăudat de mulțimi căci vedeau minunile lui. Evanghelia spune însă: „Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți. Și n-avea trebuință să-i facă cineva mărturie despre om, fiincă El însuși știa ce este în om”. (Ioan 2:23-25) Ce este rău în om de nu inspiră încredere? Apostolul Pavel spune despre sine: „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentrucă, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am putere să-l fac”. (Romani 7:18) Este așa omule că, chiar dacă de zece ori, de o sută de ori, vei face binele, într-o zi, cumva, vei face și răul. Este așa că, dacă îi faci de o sută de ori, de o mie de ori, cuiva bine, dar mai apoi îi greșești odată, gata. Natura umană căzută dezamăgește.

   Lucrul minunat că, la strigătul de disperare al omului care își vede condiția păcătoasă și pierdută, Dumnezeu răspunde. Isus, Fiul lui Dumnezeu spune: „Eu am venit să îndrept lucrurile, să schimb viețile voastre!” De două mii de ani Sfânta Treime ostenește în munca aceasta. În răstimpul acesta milioane de oameni, ca și profetul Isaia, strigă plini de bucurie: „Domnul m-a mântuit!” Lev Tolstoi, mare scriitor rus, a făcut următoarea declarație despre sine: „Timp de teizecișicinci de ani din viața mea am fost, în adevărata accepțiune a cuvântului, un nihilist. Nu un socialist revoluționar, ci un om care nu a crezut în nimic. Cu cinci ani în urmă am crezut. Am crezut în învățătura lui Isus Hristos și întreaga mea viață a fost supusă unei transformări. Viața și moartea au încetat să fie rele. În locul disperării am gustat bucuria și fericirea pe care moartea nu le poate lua”. Dacă și tu ai avut parte de salvarea și transformarea lui Dumnezeu strigă: „Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele; El m-a mântuit”. Dacă încă nu ai experimentat ceva asemănător lui Isaia, sau Tolstoi, apropiete de Dumnezeu și El se va apropia de tine.