„Vegheați dar, pentru că nu știți când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântarea cocoșilor, sau dimineața. Temeți-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați!” (Marcu 13:35-37)

Din cuvintele lui C. S. Lewis despre Revenirea Domnului Isus:  

„Doctrina celei de-A Doua Veniri ne învață că nu știm și nu putem ști când se va încheia piesa lumii. Cortina poate fi coborâtă în orice momen, : înainte  ca dumneavoastră să fi terminat de citit aceste rânduri. Acest lucru pare unora intolerabil de frustrant. Atâtea și atâtea lucruri ar fi întrerupte. Poate că urma să vă căsătoriți luna următoare, poate că urma să vi se mărească salariul; poate că sunteți pe punctul de a face o mare descoperire științifică; poate că puneți la punct mari reforme sociale și politice. Doar un Dumnezeu bun și înțelept nu ar putea fi atât de nerezonabil încât să curme toate acestea? Nu chiar acum, în orice caz!

Credem astfel pentru că presupunem tot timpul că știm despre ce este vorba în piesă. Nu știm. Nu știm nici măcar dacă suntem în Actul I sau în Actul V. Nu știm cine sunt personajele principale și cine cele secundare. Autorul o știe. Publicul, în cazul în care există vreun public (dacă îngerii și arhanghelii și toți cei care locuiesc în Cer umplu parterul și stalurile), ar puta avea o vagă idee. Însă noi, care nu vedem niciodată piesa din exterior și nu întâlnim niciodată alte prsonaje decât acea minoritate care „apare” în aceleași scene ca și noi, necunoscând deloc viitorul și informații foarte imperfect asupra trecutului, nu putem ști în ce moment urmează să vină sfârșitul. Putem fi siguri că va veni atunci când îi va fi timpul să vină, dar ne pierdem timpul degeaba dându-ne cu presupusul când are să aibă loc. Putem fi siguri că are o semnificație, dar nu o putem vedea. Când totul se va sfârși, poate că ni se va spune. Ni se dau motive să presupunem că Autorul va avea ceva de spus fiecăruia dintre noi despre rolul jucat. A-l juca bine este ceea ce contează infinit mai mult.

Doctrina celei de-a Doua veniri nu trebuie, prin urmare, respinsă pe motiv că ea intră în conflict cu mitologia modernă preferată de noi. Ea trebuie, din chiar acest motiv, cu atât mai mult prețuită și mult mai frecvent transformată într-un subiect de meditație. Ea este medicamentul de care avem cel mai mult nevoie în starea în care ne aflăm.

Mulți oameni găsesc că este dificil să creadă în acest mare eveniment fără să încerce să-i ghicească data, sau măcar fără să adopte cu titlu de certitudine data pe care i-o oferă primul șarlatan ori primul isteric. Dacă ar fi să scriem istoria tuturor acestor explozii de preziceri ar fi nevoie de o carte și ce carte tristă, sordidă și tragicomică ar mai fi și aceasta! ... Nu trebuie niciodată să vorbim cu persoane simple și excitabile despre „Ziua Domnului”, fără a sublinia iarăși și iarăși deplina imposibilitate de a face vreo prezicere. Trebuie să încercăm să le arătăm acestora că respectiva imposibilitate este chiar o parte esențială a doctrinei. Dacă nu crezi cuvintele Mântuitorului, de ce ai crede în venirea Lui? Iar în cazul în care crezi în acestea, nu trebuie oare să alungi de la tine, în chip deplin și pentru totdeauna, orice speranță de a data acea Venire? Învățăturile Lui despre acest subiect au constat, foarte limpede, din trei afirmații:

(1) El se va întoarce negreșit;

(2) nu ne este dat să putem afla când va fi această venire;

(3) prin urmare, trebuie să fim pregătiți să-L întâmpinăm în orice clipă.

   Tocmai pentru că nu putem prevedea momentul, trebuie să fim gata oricând. Mântuitorul a repetat această concluzie practică iarăși și iarăși; este ca și cum promisiunea întoarcerii ar fi fost făcută numai de dragul acestei concluzii. Vegheați, vegheați, aceasta este povara pe care ne-o așează pe umeri sfatul Lui.”