Chipul nostru (1)
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 09/03/2024
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

                                                    Chipul Nostru (1)

   „Chipul Nostru” era Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Nici Unul fără Celălalt nu sunt Dumnezeu, ci este un singur Dumnezeu în trei persoane. Unul Tatăl, ori Unul Fiul, ori Unul Duhul Sfânt, egal UNUL Dumnezeu. Un singur Dumnezeu. Și acest glorios, mare și puternic Dumnezeu, dorea un „om” după chipul LUI, punct. Nu dorea slujitori, nu dorea robi, nu dorea conducători, dorea „om”, cum este El, Chipul Lui.

   Genesa 1:26-28. „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se târăsc pe pământ. Dumnezeu l‑a creat pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l‑a creat; bărbat și femeie i‑a creat. Dumnezeu i‑a binecuvântat și le‑a zis: „Fiți roditori, înmulțiți‑vă, umpleți pământul și supuneți‑l; și stăpâniți peste peștii mării, păsările cerului și toate viețuitoarele care mișună pe pământ... ”

   Adam era Chipul lui Dumnezeu, nu ceva inferior Lui, ci, exact asemănarea Lui, era Chip lui Dumnezeu. Omului căzut, sigur îi este imoposibil să creada asta, după ce religia i-a tocit mintea cu minciuna despre Dumnezeu, precum lui Adam și Eva în grădină, care l-au crezut și l-au ascultat. Religia este cea mai puternică armă a satanei, că ea știe și vine prin Biblie. Apropo, știi că satan știe Biblia poate mai bine decât mulți zișii creștini? A îndrăznit mincinosul să-și arate cunoștința în Fața Domnului Isus. Isus nu a stat la sfat cu el, ci i-a spus exact ceea ce scrie Cuvântul. Însă unii din creștini, când aud din Biblie, pentrucă nu au discernământ duhovnicesc, cine este, de unde este și cum este rostit acel cuvânt din Biblie, îl prind poate mai bine decât ADEVĂRUL rostit din Duh. Și așa și azi și mâine, vorbindu-le despre o smerenie falsă, despre o credință falsă, despre o înțelegere greșită, printr-un cuvânt din Biblie scos din context, adus de niște -slujitori- cărora le place slava lor însăși, creștinii își pleacă capul, că așa zic ei place Domnului și trăiesc exact ceea ce Dumnezeu nu intenționa niciodată pentru -omul- creat. Omul a fost creat să fie biruitor și să stăpânească pământul și tot ce este pe el și prin trăirea omului stăpânind pământul și supunându-și tot ce este pe el, chiar și creația era necontrolată și nesupusă deșertăciunii celui rău, dar așa e când se întâmplă în natură fenomene care ne lovesc, omul zice, Dumnezeu a trimis trăznetul... Când sunt accidente, Dumnezeu știe ce face și apoi judecăți de ce omului acela i s-a întâmplat asta și asta! ? La fel și bolile, Dumnezeu -nu- este autorul bolii. Pentru omul creat de Dumnezeu orice simptom și boală, și accidente ar fi, El spune: „-Omul să stăpânească, să conducă, să supună  orice boală și să o trimită în adânc.” Ceea mai mare minciună a religiei este că, după ce omul a căzut de la fața Domnului, a fost luat în stăpânirea celui rău, prin mâncarea din pomul cunoștinței și aici toate s-au schimbat. Omul nu a mai „stăpânit”, ci, „el a fost stăpânit”, nu și-a mai „supus” nimic de pe pământ, ci, el „a fost supus”, supus deșertăciunii sub influența celui rău. Nu a mai stîpânit peste casa lui, familia lui, călătoriile lui, lucrul lui, afacerile lui și tot ce are pe pământ, căci religia i-a arătat cerul sus, sus și acolo-I Dumnezeu, iar tu, omule, fiindcă ești neputincios în a face bine tot timpul ești undeva jos, nevrednic și greu vei putea intra în legătură cu El, doar, doar, dacă vei face, vei face, vei face și omul nu poate face împlinit acest -face- nicicând, fiindcă oricât ai face, religia vine și spune, nu ai făcut destul, ori nu ai făcut atât de bine, cum place Domnului, ca să te promoveze. Asta-i împuțita de religie, nenorocirea omului și neputința lui de a crede Adevărul adevărat. Astăzi Dumnezeu zice: „crede” fiule, omule, căci Isus, Fiul Meu a făcut totul, tu intră în moștenirea Mea, Îmi vei fi moștenitorul tuturor moștenirilor Mele. Primul  Moștenitor Fiul Meu, iar voi comoștenitori cu El. Fiul Meu cel mai mare și voi frații lui mai mici, fiii Mei. Fiul Meu Cel întâi născut din toată zidirea și voi cei născuți din nou prin moartea și învierea Lui.” Sunteți fii ai Tatălui, fii de Dumnezeu, născuți după Chipul Lui. De ce? Pentru că Dumnezeu nicicând nu a pierdut, ci întotdeauna a fost Câștigătorul. El ne-a câștigat, pentru El, fii de Dumnezeu. Ce onoare! Amin! ( voi continua „Chipul Nostru”(2))

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 98
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni