”Iubirea” iubirilor (1)
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 23/07/2022
    12345678910 0/10 X

                                     ”Iubirea” iubirilor (1)

   Efeseni 1:4.”În El, Dumnezeu ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Lui.”

   ”Iubirea” ne-a ales să fim ”Iubirea” Lui. Tatăl ne-a ales în Fiul Lui, căci ne-a iubit. Aceasta a fost dorința Lui să aibă fii după chipul Lui.”Iubirea” naște ”iubire” adică fii Săi preaiubiți. Această ”Iubire” este vie. Noi suntem la fel ființe vii, iubite  ale Trupului Lui, care și ele învață să iubească ca Hristos, în Hristos, la vremea lor. Așa că aceste relații nu sunt omenești, ci cerești. Nu sunt întemeiate pe ”ce am făcut, ori vom face” ci pe ”Iubire”, în Hristos.”Iubirea” a făcut totul ca noi să ajungem la o relație adevărată cu Tata, prin Hristos, El Iubirea desăvârșită, care dorește tot mai mult să ni se reveleze, din duhul nostru adus la viață în Hristos, prin Duhul Sfânt, în sufletul (mintea, sentimentele, voința) nostru, care va transmite această Viață din Hristos și trupului nostru, care poate fi adus și el la viața învierii Lui, tot mai mult, până va ajunge la schimbarea lui, într-un trup de slavă, la venirea a doua oră a Domnului Isus, pentru strângerea snopilor, adică aducerea mădularelor Trupului Lui laolaltă, cu  El în văzduh. Hristos ”Iubirea” are o relație vie cu Trupul Lui pe pământ, adică cu noi, o relație în permanență, prin Duhul Lui așezat în templul, adică trupul nostru. Acolo locuiește Dumnezeu, acolo este lumină, acolo este Roada Duhului în întregime. Din acel loc sacru, Duhul împreună cu duhul nostru așteaptă să dea mâna cu sufletul meu și al tău, dacă voim noi și atunci suntem lucrători împreună cu El, la reabilitarea sufletului, care și El la cruce a fost înfiat. Dar acest ”fiu” neprihănit în duh, în sufletul înfiat, are nevoie de lumina Cuvântului prin care să putem scoate afară din grădinuța sufletului nostru toți dușmani, lucrătorii omului vechi din noi, care până acum conduceau mintea noastră și să punem prin Duhul, Cuvântul care crezut în minte aduce lumină, pace și întreaga Roadă a Duhului, pentru a cuceri tot teritoriul sufletesc de inamicii lui Dumnezeu și a planului Lui pentru noi. Aici cucerim Odihna lui Hristos, care o avem în duhul nostru și o primim acum în suflet și trup, prin credință și har. Odihna Lui este adevărata libertate în Hristos. Odihnă și libertate nu să lenevim și să facem rele în libertate, ci să credem că în Hristos, nu mai este trudă și ambiții ca să facem noi ce ne trece prin cap, ci odihna Lui, că avem totul deplin în El și primind de la Învățătorul, Călăuzitorul... adică Duhul Sfânt tot ce este necesar pentru viața și trăirea noastră, care sunt deja depozitate în duhul nostru în Hristos. Aceasta-I ”Iubirea” iubirilor, ceea ce El a făcut, ce ne-a dăruit în Hristos, ce avem și cum să trăim în Hristos. Este o Iubire extravagantă, care noi ca Trup al Său, trebuie să o primim, cu atașament și credință. Dacă această ”Iubire” Hristos nu este însușită în viața mea și a ta, suntem niște ”fii” de Dumnezeu, născuți din nou din El, dar imaturi în credință, niște copii în Hristos, nefolositori Împărăției Lui, și nefolositori pentru creșterea noastră, în credință, în sănătate, în biruință și toată Roada Duhului Sfânt. Cei care în duh suntem fiii Lui, dar  în suflet imaturi, ajung, să răspândească  întuneric  în jur. Isus a zis „voi sunteți lumină, dar nu faceți ca lumina voastră să fie întuneric.” Știți cum ne-a dat Tata, ca moștenire Iubirea Lui, în Hristos? A turnat-o. Deci înțelegem, a turnat-o în noi. Dar de ce mai avem ură, răutate, ambiții... . când El a turnat Iubirea în noi, în duhul nostru? Iubirea în noi este plinătate, dar de ce se vede altceva în mine și tine? Pentru că mintea din sufletul nostru este tot vechea minte a omului vechi  adamic, firesc și nu învățăm să ne înnoim cu mintea Lui și mintea omului nou în Hristos. Aici am învățat, învățăm și vom mai învăța să ne disciplinăm mintea cu Evanghelia lui Hristos.”Iubirea” iubirilor noastre, are răbdare cu noi și așteaptă să ne trezim la viață și asta se întâmplă prin credință, iar credința vine doar prin auzirea Cuvântului. Și asta ne revine nouă. Să mâncăm Cuvântul din plin. Acum câteva referințe Biblice pentru ce am spus.

   Ioan 16:15.”Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis, că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.” - Ce curge din această ”Iubire” a iubirilor, din Hristos? Tot ce are EL, este al nostru, dar trebuie să primim, să luăm prin credință și har. Oare are și boală să dea? Nu are de fel, de unde cred fii Lui că El le dă boală să-i învețe ceva? Dacă fii nu învață din ”iubire” Hristos nu are boală așa cum nu are păcat. Să învățăm din ”Iubirea” Tatălui, descoperită în Fiul Său. Este destul trăirea în mincinile religiei.

   1 Ioan 4:10 și 19.”Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” 19.”Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” - Dacă noi nu putem pricepe ”Iubirea” lui Dumnezeu pentru noi în Hristos, nu vom putea avea o viață de biruință pe pământ și eu cred că pe Tatăl îl doare asta pentru fiii Lui. Să ne gândim ca părinți... Doar descoperind ”Iubirea” vom putea să-L iubim și noi pe El, ne vom iubim noi pe noi înșine și vom iubi aproapele, cu iubirea Lui desăvârșită, fără pretenții.

   Romani 5:5~_."&~pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost ”turnată” în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” - ”iubirea” turnată”, iar Duhul Sfânt împreună cu duhul nostru, o administrează sufletului, adică minții, sentimentelor și voinței noastre. Astfel vom reuși performanța din duhul nostru, manifestată în suflet și trup.”Iubirea” turnată, Hristos în plinătatea Lui, în noi, duh, suflet și trup.

   Romani 8:13.”Dacă trăiți după îndemnurile firii vechi, veți muri, dar dacă prin Duhul faceți să moară faptele trupului veți trăi.” - ”Iubirea” tuturor iubirilor din noi, ne-a dat favoarea ca prin Duhul Lui să scăpăm de faptele care ne strică relația vie cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt.”Iubirea” ne salvează și sufletul la fel ca duhul, iar trupul nu are decât să se alinieze, conducerii duhului și sufletului și da, va fi birință sigură, trăind Iubirea adică Hristos în noi. Amin!

 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 142
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni