Era vestită mântuirea
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 25/09/2021
    12345678910 0/10 X

 

                  Era vestită izbăvirea

 

   Era vestită izbăvirea noastră mai înainte de întemeierea lumii, încă din veșnicii. Evrei 13:20-21; Tit 1:2. Am fost și noi neamurile incluse în binecuvântarea lui Avraam. Genesa 17:4-7. Încă din Genesa 3, mai înainte de a fi Avraam, era promisă Sămânța, adică Isus Hristos. Au trecut veacurile și păcatul omului, care era și este dușmanul și mijlocul de a face păcat, a împânzit lumea și omul nu putea să fie salvat, prin metode și legi. Dumnezeu a închis toată lumea sub păcat, până în ziua când avea să vină Sămânța, adică Isus, pentru care era făcută făgăduința. Galateni 3:19.

 

   Luca 1:67-75 ne arată frumoasa cântare profetică a lui Zaharia.”Zaharia tatăl lui Ioan botezătorul s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit și a zis.”Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat și a răscumpărat pe poporul Lui. Și ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David, cum vestise prin gura sfinților Săi proroci, care au fost din vechime; mântuire de vrăsmașii noștri și din mâna tuturor care ne urăsc! Astfel își arată El îndurarea față de părinții noștri și Își aduce aminte de legământul Lui cel sfânt, potrivit jurământului prin care se jurase părintelui nostru Avraam, că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăsmașilor noștri, ne va îngădui să-L slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfințenie și neprihănire, în toate zilele vieții noastre.”

 

   Noi nu putem vedea acest plan din veșnicii, numai prin credință, descoperindu-l din Genesa până la venirea Domnului Isus, ca un fir roșu care străbate fiecare pagină a Bibliei, țintindu-L pe Hristos și glorioasa Lui izbăvire din păcat a întregii lumi, potrivit cu legământul făcut cu Avraam, căruia îi jurase binecuvântarea tuturor celor ce vor crede aceste promisiuni mărețe, în moștenirea lui Avraam și Seminței lui, Isus Hristos. Și acum promisiunea scumpă și pentru noi, în Hristos: ”că după ce ne va izbăvi din mâna vrăsmașilor noștri, ne va îngădui să-L slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfințenie și neprihănire, în toate zilele vieții noastre.”

 

   Romani 6:22-23.”Dar acum odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viața veșnică. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos, Domnul nostru.”

 

   Această izbăvire este o promisiune împlinită, despre care profețea Zaharia înainte de nașterea Domnului Isus. La cruce Hristos ne-a făcut izbăvirea de toți vrăsmași noștri, ieșiți din rădăcina păcatului adamic, în viața noastră. Am fost izbăviți sută la sută prin jertfa Domnului Isus. Dumnezeu prin Hristos ne-a dat șansa să-L slujim fără frică, din toată inima, cu toată dragostea care a turnat-o în inimile noastre la cruce, atunci când am hotărât să-L facem Domn și Mântuitor al vieții noastre, pe Marele și Gloriosul Miel care a fost junghiat mai înainte de întemeierea lumii. În El avem șansa să trăim în sfințenie și neprihănire toate zilele vieții noastre. Ooo, dar cum? poate vei întreba. Și sigur nu avem cum pe baza meritelor și faptelor noastre să câștigăm neprihănirea și sfințirea care zice că El va îngădui s-o trăim, în fiecare zi din viață. Atunci ce facem? Atunci ne înnoim mintea cu Cuvântul și credem că am fost mântuiți prin har și prin credință și Hristos ne socotește neprihăniți în meritul Lui. Avem neprihănirea ca dar și har, pentru că noi credem Adevărul adevărat. Apoi vom învăța că, dacă umblăm prin Duhul să și trăim prin Duhul și vom putea împlini legea Duhului de viață în Hristos și nu legea firii pământești, pentru că Isus ne-a izbăvit de legea păcatului și a morții. Romani 8:1-2.

 

   Mulțumim Tată că în Hristos putem trăi în sfințenie și neprihănire toate zilele vieții noastre, BIRUITORI. Amin!

 


 

 

 

 

 


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 409
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni