Darul și Harul
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 29/12/2019
    12345678910 0/10 X

 

   Romani 5:17.”Dacă deci prin greșala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii, vor domni în viață prin acel unul singur, care este Isus Hristos.”

    Prin neascultarea unui singur om păcatul a intrat în lume, domnind  asupra tuturor oamenilor și până în ziua de astăzi, păcatul și moartea domnesc în lume. Dar slăvit să fie Numele Domnului Isus, care a fost ascultător de Dumnezeu care dorea să-și facă fii asemenea chipului Său, iar Preaiubitul LUI Fiu, S-a coborât în lumea noastră, luând chip de om prin întrupare și devenind Salvatorul omului căzut din grația lui Dumnezeu. În Isus Fiul, Tatăl ne-a trimis Darul și Harul incalculabil de apreciat, cel mai mare și grațios  DAR și HAR care a fost în lumea asta vreodată, dăruit din dragoste de Tatăl nostru, adus la noi de Fiul și descoperit nouă prin Duhul Sfânt. Cum putem primi acest DAR și HAR al neprihănirii, ca să ajungem să trăim biruitori în lume și să DOMNIM în viață? Ce înseamnă să domnim? Înseamnă să nu trudim, ci să ne odihnim în lucrarea Domnului Isus terminată la cruce, odată pentru totdeauna, știind și crezând că toate promisiunile lui Dumnezeu, sunt DA și AMIN, în Hristos și dacă sunt, sunt ale noastre, ale fiilor Săi și le primim, ni le însușim prin credință. Toate aceste binecuvântări cerești în Hristos, sunt DARUL pentru noi și L-am primit când am crezut, mărturisindu-ne credința cu gura noastră. Isus Hristos Darul nostru extravagant, ne-a născut din nou, prin Duhul LUI și ne-a așezat cu El în locurile cerești, la dreapta Tatălui de unde DOMNIM în viață peste situații și toate lucrurile, aducând Împărăția LUI din cer, pe pământ. O câtă onoare pentru fii Săi, când cel rău lovește, batjocorește, își bate joc și aruncă cu ocară, fii să-și cunoască identitatea cerească să respecte DARUL și HARUL neprihănirii și să-i iubească, să-i rabde cu dragoste și să se roage pentru cei pe care dușmanul îi folosește ca unelte de lucru a lui, iar fii să rămână în picioare după ce vor birui totul. Ce slavă! DARUL ne-a făcut, ne-a așezat într-o poziție de neprihănire, iar HARUL ne ține, ne arată, ne învață, ne descopere, ne crește și putem primi tot mai mult și HAR după HAR... . cât este necesar pentru a ajunge oameni plini de toată plinătatea lui Hristos, pentru o lucrare excelentă a Împărăției Lui pe pământ. DARUL și HARUL neprihănirii în Hristos Isus, ne dă posibilitatea de a fi fii de Dumnezeu, care DOMNESC în viață peste circumstanțe și nu circumstanțele peste ei, pentrucă ei trăiesc în firea lui Hristos, fire dumnezeiască, biruitori asupra păcatului, bolilor și lucrurilor celui rău. Mintea lor este înnoită cu Cuvântul mereu, locuiesc în Hristos și Hristos locuiește în ei, prin Duhul LUI. Voia LUI se manifestă în viața lor, ca în cer, deși trăiesc în lume, ei nu sunt DIN lume. Acest lucru aduce biruință și viață din belșug în duhul lor, sufletul lor și trupul lor. Ceice primesc în toată plinătatea DARUL și HARUL neprihănirii, DOMNESC în viață prin Domnul Isus Hristos. A primi în toată plinătatea înseamnă, a primi constant Cuvântul vieții în tine, ca Duhul Sfânt să aibă ce să-ți descopere, să-ți reveleze și azi și mâine și mereu, privind țintă la Isus și El zice că vom fi schimbați din slavă în slavă prin Duhul LUI. AMIN!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 766
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni