Născut prin Cuvânt
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 22/11/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

   Iacov 1:18. ‘’El de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul Adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.’’

   Dex. explică ‘’pârgă’’ fază de început a coacerii unor legume, cereale. Este înainte de maturizare.

   1 Ioan 3:2. ‘’Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta EL, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.’’ 

     Prin Cuvântul Adevărului am fost născuţi din nou, în duhul nostru făcuţi desăvârşiţi, neprihăniţi, sfinţiţi, ‘’fii’ de Dumnezeu, un fel de pârgă a făpturilor LUI. Asta suntem acum, dar ce vom fi, Ioan zice că nu s-a arătat încă. Când vom ajunge la desăvârşire duh, suflet şi trup nu s-a arătat ce vom fi, dar ştim că vom fi ca El, fiindcă Îl vom vedea pe El aşa cum este. Răscumpărarea noastră a fost plătită în întregime, însă până mai suntem în trupul de carne pe pământul acesta infectat de cel rău, noi trebuie să ne punem de acord cu Duhul Sfânt care locuieşte în noi, trupul nostru fiind Templul Duhului Sfânt şi să lucrăm la înnoirea minţii noastre cu Cuvântul Adevărului, ca tot ce-i aparţinea vechiului stăpân în sufletul nostru să fie dat afară, dat la moarte şi viaţa lui Isus Domnul  să ia locul în mintea fiecărui ‘’fiu’’ de Dumnezeu. Suntem un fel de pârgă a făpturilor LUI, pentru că doar duhul nostru a fost făcut desăvârșit, fiind schimbată identitatea noastră. La suflet și trup mai este de lucrat, împreună cu Duhul Sfânt, pentru desăvârșire.

   Iacov 1:21. ‘’De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.’’

   Mântuit înseamnă, salvat, scăpat, eliberat. Fiindcă Duhul Domnului este în noi, este duh de înţelepciune, duh de pricepere, duh de sfat, duh de tărie, duh de cunoştinţă şi duh de frică de Domnul. Suntem echipaţi corespunzător pentru a ne putea înnoi mintea cu Hristos şi a fi conştienţi că atunci când ştim cine suntem în El, vom lepăda orice necurăţie şi orice revărsare de răutate din viaţa noastră şi blândeţea şi toată roada Duhului o vom primi prin Cuvântul sădit în suflet, ca să poată fi şi sufletul, (minte, sentimente şi voinţă) eliberate şi salvate de rămăşiţele celui ce ne-a robit viaţa, lăsând chiar în trupurile noastre urme şi răni, pentru care trebuie să luptăm prin credinţă să fim eliberaţi, vindecaţi şi umblând în sănătate să putem învăţa să trăim viaţa pe pământ ca în cer, fiindcă noi suntem oameni ai Împărăţiei, împărăţie unde Isus Hristos este Împărat, ÎMPĂRĂŢIA din inima noastră. Când trupul nostru supus putereziri se va îmbrăca în neputrezire, iar sufletul va fi şi el desăvârşit  şi Iubitul inimi noastre Domnul Isus Hristos se va arăta, ne vom arăta şi noi cu El în slavă şi vom fi ca EL, Îl vom vedea aşa cum este, etapa de pârgă a trecut și va continua veșnicia. Atunci bucuria ‘’fiilor Lui’’ va fi deplină, vom fi cu El şi vom fi ca El. Ce vom mai fi nu s-a arătat încă, dar va fi bine. Acum suntem copii ai lui Dumnezeu, născuţi din nou prin Cuvânt, un fel de pârgă a făpturilor LUI şi ne bucurăm că am fost născuţi în familia Domnului Isus, El fiind Fratele nostru mai mare.

   Mulţumim Tăticuţul nostru pentru Domnul Isus şi harul LUI şi pentru Duhul Sfânt, care-I cu noi şi în noi. Amin!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1293
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni