Fără trecut în prezent
Nu poți trăi clipa aducând în ea trecutul care te-a făcut să fugi de el. Prezentul este ceea ce s-a îndepărtat de tine, ca să poți privi înainte.
Nimeni nu merită nimic, dar trecutului îi pot mulțumi: el m-a format, el m-a crescut, el m-a învățat să lupt, dar fără să mă reprezinte azi. Nimic nu este întâmplător, ce nu mai e lângă mine, și-a găsit demult sfârșitul în prelucrarea mea. Și dacă cineva nu mai este lângă mine, este că am ales să plec.
Trecutul m-a învățat importanța mea din mine. M-a învățat că pot zbura, m-a învățat ce să nu mai repet, m-a învățat că rănile sunt trepte spre mai sus.
M-a învățat că nimic nu poate rămâne lângă mine sau să rămân eu lângă ceva până la sfârșit. Am învățat viteza timpului, lecție după lecție, dar doar atât.
Am învățat din trecut că menirea este spre ce mergi și nu ce întâlnești. Trecutul este doar un tunel din care zărești lumina. Uneori e pană de curent, mersul pe bâjbâite, dar totuși... rămâne în urmă.
Am învățat că voi crește doar dacă toate le voi lăsa în urmă.
A te opri în trecut, este rahitizmul traiectoriei sufletești. E plin de boală, e plin de ură, e mizeria locurilor în care am hotărât să nu rămân.
Viața mi-a arătat că a făcut tot ce i-a fost în putere ca să deschidă drumul pe care l-am ales. Am învățat că rostul ușilor închise este maturitatea. Mi-a dat lecția cea mai mare — de a mă descoperi.
Nu mai cer să fiu chemată unde nu am fost primită, nu mai cer să fiu înțeleasă de oamenii care nu s-au înțeles nici pe ei.
Astăzi am ales pacea în locul rănilor, am ales să privesc înainte în locul plânsului adus de trecut, am ales să zâmbesc cu inima atunci când alții plâng, am ales să fiu eu într-o lume fără personalitate.
Nu mai sunt cărăuș de poveri, sunt un șoim anonim, privesc din zbor spre ce e mai sus, spre ce e pentru mine. Aud scrâșnirea dinților judecății, dar glasul ce mă cheamă e mai tare.
Merg înainte fără să privesc înapoi, e cea mai mare schimbare care a făcut-o Dumnezeu cu mine.
Diana G. U.