Lupta nevăzută

Viața m-a trecut prin lupte grele, dar nu prin cele pe care le vede ochiul. Nu am purtat lanțuri de fier și nu am fost aruncată în închisori, așa cum au fost mulți credincioși de-a lungul istoriei. Lupta mea s-a dat în alt loc: în suflet.
Am cunoscut durerea respingerii, am simțit gustul amar al batjocurii și al cuvintelor care rănesc mai adânc decât orice lovitură. Au fost momente când am fost privită cu nepăsare, judecată fără să fiu cunoscută, înțeleasă greșit și trecută cu vederea. Uneori am așteptat o mână întinsă și am găsit uși închise. Alteori am căutat înțelegere și am întâlnit indiferență.
Am învățat că în zilele noastre lupta nu se mai dă atât de mult împotriva trupului, ci împotriva sufletului. Vrăjmașul caută să zdrobească nădejdea, să stingă credința, să aducă descurajare și să facă omul să creadă că este singur, neînsemnat și fără valoare. Iar cea mai grea durere este că uneori rănile nu vin de la străini, ci chiar de la cei apropiați, de la cei de la care așteptai iubire, susținere și înțelegere.
Au existat zile în care sufletul mi-a plâns în tăcere, iar zâmbetul ascundea răni pe care nimeni nu le vedea. Zile în care am fost nevoită să duc lupte despre care nu știa nimeni, în afară de Dumnezeu. Dar tocmai în acele momente am descoperit că atunci când toți se îndepărtează, El rămâne. Când oamenii rănesc, El vindecă. Când oamenii dezamăgesc, El mângâie.
Astăzi am ajuns într-un loc în care nimic nu mă mai sperie așa cum mă speria odată. Nu pentru că viața a devenit mai ușoară, ci pentru că am înțeles că nu sunt niciodată singură. Dumnezeu a fost lângă mine în fiecare lacrimă, în fiecare dezamăgire, în fiecare luptă nevăzută. El m-a ridicat de fiecare dată când am crezut că nu mai pot.
De aceea merg înainte cu pace. Nu pentru că nu vor mai exista furtuni, ci pentru că Îl cunosc pe Cel care este cu mine în mijlocul lor. Iar când Dumnezeu îți este alături, chiar și cele mai grele lupte ale sufletului devin trepte către biruință.
Diana G. U.