Restaurarea inimii înfrânte

Sunt momente în viață când inima omului se rupe. Din cauza unei trădări, a unui eșec, a unei pierderi sau a unui păcat. Durerea nu se vede pe dinafară, dar apasă greu pe dinăuntru. O inimă înfrântă nu mai are putere, nu mai are curaj și uneori nici dorință de a merge mai departe.

Dar Dumnezeu nu se sperie de o inimă zdrobită. El nu o ocolește și nu o respinge. Din contră, El Se apropie. Domnul Iisus Hristos a stat aproape de cei căzuți, de cei rușinați, de cei plini de regrete. Nu i-a alungat, nu i-a umilit, i-a ridicat.

Restaurarea începe atunci când omul recunoaște că doare. Când nu mai ascunde rana și nu mai pretinde că este bine. Dumnezeu poate vindeca doar ceea ce îi predăm. Dacă ținem durerea ascunsă și ne închidem, rămânem singuri cu ea. Dar când ne deschidem înaintea Lui, începe lucrarea de refacere.

O inimă înfrântă are nevoie de iertare, de liniște și de timp. Dumnezeu nu repară sufletul cu grabă, ci cu grijă. Zi după zi, pune pace acolo unde a fost furtună. Pune speranță acolo unde a fost deznădejde. Pune lumină acolo unde a fost întuneric.

Sunt oameni care cred că după ce au căzut nu mai pot fi la fel. Este adevărat: nu mai sunt la fel. Pot fi mai blânzi, mai atenți, mai dependenți de Dumnezeu. O inimă restaurată nu este o inimă fără trecut, ci una care a trecut prin foc și a rămas în picioare.

Dumnezeu nu aruncă inimile frânte. El le reconstruiește. Și uneori, dintr-o inimă care a plâns mult, iese cea mai sinceră credință.

Dacă astăzi inima ta este înfrântă, nu te izola. Nu te condamna fără speranță. Ridică ochii spre Dumnezeu. Restaurarea nu vine din puterea ta, ci din dragostea Lui. Și dragostea Lui este mai mare decât orice rană.
Diana G. U.