Dor arzător
Dumnezeule, sufletul meu Te iubește și Te caută cu stăruință. După Tine însetează ființa mea, ca un pământ uscat, crăpat și fără apă. Când Tu stai departe, inima mea slăbește și ajung ca un om fără pricepere, ca o fiară care nu cunoaște calea, căci fără suflarea Ta, viața mea se face grea și pașii mei se clatină. Zi și noapte dorul de Tine mă arde, lacrimile mele îmi sunt hrană, iar sufletul meu strigă: „Unde ești, Dumnezeul meu? Oasele mele se topesc în așteptare, iar puterea mea se scurge când nu simt lumina feței Tale. Și totuși, Doamne, n-am plecat de la Tine, căci pe cine aș putea avea în cer în afară de Tine? Și pe pământ, nimic nu-mi este dorit mai mult decât prezența Ta.
Dragostea Ta este mai bună decât viața și îndurarea Ta este adăpostul meu. Îți mulțumesc, Dumnezeul meu, că mi-ai ieșit în cale când eram obosită de luptă, că m-ai căutat când eram pierdută și Te-ai lăsat văzut de mine. Mi Te-ai descoperit în tăcere și în foc, iar ochii mei Te-au cunoscut nu cu privirea trupului, ci cu adâncul inimii mele. Oamenii mi-au zdrobit sufletul, dar Tu ai fost aproape de mine. Ai strâns lacrimile mele, ai legat rănile mele și m-ai ridicat din pulbere. Mi-ai schimbat inima de piatră într-o inimă vie, care bate doar pentru Tine. M-ai învățat să iert, Doamne, nu prin puterea mea, ci prin focul dragostei Tale. Ai ars din mine amărăciunea, ai stins întunericul și ai pus pace acolo unde era război. Chiar dacă trupul meu slăbește și inima mea se topește, Tu ești stânca inimii mele și partea mea de moștenire pe veci. Departe de Tine sunt pierdută, dar aproape de Tine sunt vie, iar sufletul meu se odihnește în Tine. Te iubesc, Doamne, cu o iubire care arde și nu se stinge, cu un foc care nu mistuie, ci sfințește, cu o inimă trecută prin încercare și curățită prin durere.
A Ta sunt, Dumnezeul meu, și numele Tău este scris în adâncul meu. M-ai văzut, mi Te-ai descoperit și m-ai ținut aproape de Tine. Nimic nu mă va despărți de dragostea Ta, căci Tu ești viața mea, lumina mea și dorul inimii mele în veci. Amin
Diana G. U.