Viata prin jertfa de pe cruce
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/01/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1
Viața prin Jertfa de pe Cruce

Am trecut prin multe situații grele, unele în care mi-am dat seama că diavolul chiar a încercat să îmi ia viața. Dar Dumnezeu m-a păzit de fiecare dată. Nu a fost noroc. A fost mâna Lui. Eu cred în Jertfa Domnului Isus, și asta îmi dă viață în fiecare zi. Nu vorbesc despre un simbol, ci despre ceea ce a făcut Isus pentru mine și pentru oricine crede. Jertfa Lui mi-a adus iertare, protecție și putere să merg înainte atunci când nu mai aveam putere. Jertfa Domnului Isus este temelia vieții mele. Tot ce sunt astăzi, tot ce trăiesc, tot ce am primit, este datorită a ceea ce Isus a făcut la Golgota.
Isus Și-a dat viața ca eu să pot trăi. A murit ca eu să fiu iertată. A suferit ca eu să fiu eliberată. A înviat ca eu să am speranță. Nu este doar o poveste. Nu este doar ceva ce aud la biserică. Este realitatea care mă ține în fiecare zi.
Prin Jertfa Lui am pace, am iertare, prin Jertfa Lui am puterea să mă ridic din căderi, prin Jertfa Lui am protecție atunci când cel rău încearcă să mă doboare.
Când diavolul m-a urmărit să îmi ia viața, Jertfa lui Isus a stat între mine și moarte.
De multe ori nu mi-am dat seama atunci, dar când am privit înapoi, am văzut clar:
Dumnezeu m-a acoperit prin sângele Lui.
Jertfa lui Isus nu doar m-a iertat, ci m-a și păzit, nu doar m-a salvat, ci m-a și ținut, nu doar mi-a dat viață, ci mi-a dat un motiv să continui.
Când am fost în pericol, sângele Lui m-a protejat.
Când am fost în frică, sângele Lui m-a liniștit. Când am fost atacată, sângele Lui m-a acoperit. Când am căzut, Jertfa Lui m-a ridicat.
Și azi pot să spun: fără Jertfa Lui, nu aș mai fi fost, fără Jertfa Lui, nu aveam pace, fără ea viața mea era pierdută. Domnul Isus a dat totul pentru mine, și asta m-a schimbat. Nu pentru că sunt perfectă, nu pentru că merit, ci pentru că El m-a iubit. Și acest lucru vreau să-l știe toți cei care nu Îl cunosc încă pe Dumnezeu.
Jertfa lui Isus este pentru oricine. Indiferent de trecut, de greșeli, indiferent de cât de jos ai ajuns.
Dumnezeu a lucrat în viața mea pas cu pas. M-a scos din situații în care nu vedeam nici-o ieșire. M-a ridicat când eram la pământ. M-a întărit când eram slabă. M-a liniștit când aveam frică. Și m-a păzit atunci când cel rău îmi pândea sufletul și viața.
Îi mulțumesc Domnului pentru fiecare zi. Fiecare experiență pe care am avut-o cu El m-a învățat că Dumnezeu e real, că ascultă, că răspunde și că are putere să te ridice din orice situație.
Și dacă pot să dau un sfat celor care nu Îl cunosc încă pe Dumnezeu, este acesta:
Căutați-L. Lăsați-L să intre în viața voastră. El poate să facă mult mai mult decât vă puteți imagina.
Isus poate ridica, poate salva și poate schimba viața oricui vine la El.
Diana G. U.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 130
Opțiuni