Cunoaștere fără iubire

În multe structuri creștine există oameni care cunosc Biblia foarte bine, dar nu trăiesc ceea ce predică.
Au studii, funcții, titluri și ani de experiență, dar în relația cu oamenii sunt reci, aspri și lipsiți de milă. Vorbesc despre Dumnezeu, dar nu seamănă cu El.

Biblia este folosită adesea ca instrument de autoritate, nu ca sursă de vindecare.
Versetele devin reguli, regulile devin presiune, iar credința se transformă într-un sistem care controlează, nu care eliberează. Cei slabi sunt corectați, nu ajutați. Cei răniți sunt judecați, nu ascultați.

În astfel de contexte, predica ajunge mai importantă decât omul. Imaginea contează mai mult decât adevărul. Se vorbește mult despre ascultare, dar puțin despre iubire. Se cere supunere, dar nu se oferă sprijin.

Mulți învață Biblia ca să fie respectați, nu ca să fie schimbați. O folosesc ca să pară drepți, nu ca să devină mai buni. În spatele cuvintelor frumoase se ascund mândria, dorința de control și frica de a pierde puterea.

Dumnezeu nu este impresionat de poziții, de funcții sau de predici bine rostite. El vede felul în care sunt tratați oamenii. Credința care rănește nu vine de la Dumnezeu. Cunoașterea care apasă nu aduce viață.

Când o instituție pune regulile mai presus de oameni, ea se îndepărtează de scopul ei. Când liderii cer respect, dar nu oferă iubire, ceva este greșit.

Adevărul este simplu: Biblia nu a fost dată ca să ridice unii oameni deasupra altora.
A fost dată ca să schimbe inimile. Iar acolo unde nu se vede schimbare, oricâtă cunoaștere ar exista, credința a devenit doar formă, nu viață.

Toate cuvintele frumoase, toate predicile, toate versetele citite cu voce tare, toate titlurile și scaunele înalte nu acoperă lipsa de iubire. Între ceea ce arată și ceea ce sunt există un gol.
Acest gol este vizibil. Se simte și se va vedea.

Cei care sunt conduși de frică, de ego sau de dorința de putere, nu de adevăr și iubire, vor lăsa în urmă durere și despărțire. Oamenii vor pleca cu sufletele frânte, cu încrederea pierdută, cu speranța zdrobită. Și nimic din ce au construit nu va putea să repare acest lucru.

Nici-o poziție, niciun titlu, niciun nume mare nu vor salva pe cineva care și-a pierdut credința în oameni.
Nicio predică lungă nu poate ascunde un suflet rece.
Nici-o cunoaștere biblică nu poate acoperi răutatea. Singura măsură care contează: felul în care oamenii pleacă. Dacă oamenii pleacă mai greoi, mai zdrobiți, mai fricoși sau mai singuri, atunci acolo unde ar fi trebuit să fie vindecare și viață, există doar putere abuzivă.

Și nimeni nu scapă de asta.
Oricât de mare ar fi numele, oricât de multe funcții ar avea, oricâtă reputație ar aduna, adevărul nu poate fi ascuns. Între ceea ce spune și ceea ce face, Dumnezeu vede totul. Oamenii simt totul, iar consecințele vin.

Credința nu este despre imagine, nu este despre reguli, nu este despre putere.
Este despre oameni. Este despre inimile lor. Este despre ce rămâne în oameni după ce cuvintele sunt rostite, după ce predicile se termină, după ce lumina se stinge.

Orice altceva este doar formă. Și forma goală se prăbușește singură.
Diana GU.