Sabia ascunsă sub veșminte albe

Nu tot ce vine din biserică este ușor. Nu tot ce vine de la oameni mari aduce pace. Uneori, chiar de acolo vine durerea.

La început, totul pare bine. Oamenii vorbesc frumos, se roagă, cântă, poartă haine curate, spun că fac voia lui Dumnezeu. Dar, încet, se vede altceva. Adevărul nu mai este primit. Cel care spune lucrurile drept este privit ca o problemă. Nu pentru că a greșit. Ci pentru că nu tace. Pentru că nu se pleacă. Pentru că nu schimbă adevărul ca să fie pe placul tuturor.

Atunci apar vorbele pe ascuns, apar judecățile, apar hotărârile luate fără ascultare. Se spune că este spre bine, dar nu este.

Sabia nu se vede, nu este în mână, este în cuvinte, este în decizii, este în felul în care cineva este lăsat deoparte.

Cel lovit nu poate să se apere, nu este lăsat să vorbească, nu este crezut. Este împins încet afară.

Rămâne singur cu durerea lui, cu lacrimile lui, cu rugăciunea lui. El nu se răzbună, nu vorbește urât, nu caută ceartă, merge la Dumnezeu. Dumnezeu vede tot. El vede ce nu se spune. Vede ce se face pe ascuns. Vede cine minte și cine suferă.

Dumnezeu nu se uită la haine, nu se uită la funcții, nu se uită la vorbe frumoase, El se uită la inimă. El știe cine ține sabia, știe cine a fost rănit, știe cine a plâns noaptea fără ca cineva să vadă. Nimic nu rămâne ascuns pentru totdeauna. Adevărul va ieși la lumină. Poate nu repede, dar sigur. Cel rănit va fi întărit. Dumnezeu îi va da pace, îi va da putere să meargă mai departe, îi va da vindecare.

Cei care au rănit vor fi văzuți așa cum sunt. Nu de oameni, ci de Dumnezeu. La sfârșit, nu sabia va conta. Nu vor conta veșmintele albe. Va conta adevărul, va conta inima curată.
Și Dumnezeu va face dreptate.
Diana G. U.