Nu te încrede în om, ci în Dumnezeu
Când pornești pe calea credinței, una dintre cele mai mari lupte este încrederea. Firea noastră caută sprijin în oameni: în cineva care să ne înțeleagă, să ne apere, să ne ridice. Dar Cuvântul lui Dumnezeu spune limpede: „Blestemat este omul care se încrede în om… Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul.” Nu pentru că oamenii ar fi toți răi, ci pentru că sunt limitați, schimbători și uneori slabi exact atunci când ai nevoie de ei.
Eu am trecut prin asta. M-am încrezut în oameni, am legat nădejdea mea de ei, și de multe ori am fost dezamăgită, batjocorită, rănită. Nu pentru că Dumnezeu m-a părăsit, ci pentru că El îngăduia situațiile acelea ca să mă învețe ceva ce nu puteam învăța altfel: că sprijinul sigur nu este în om, ci în El. Oamenii pot întoarce spatele, pot uita, pot greși, Dumnezeu nu. Prin încercări grele m-a învățat că omul nu poate fi stâncă pentru suflet, iar frica de oameni dispare atunci când înțelegi că viața și pașii tăi sunt în mâna Lui, nu a lor.
Pentru cei care pornesc acum pe drumul credinței și nu numai: nu vă temeți de oameni și nu vă sprijiniți pe ei mai mult decât trebuie. Oamenii pot fi ajutor, pot fi sprijin la vreme, dar doar pentru moment. Dacă vă puneți nădejdea în ei, veți fi loviți, pentru că Dumnezeu vrea ca inimile voastre să se așeze în El, nu în ce a creat... omul.
Nu vă temeți de ce veți întâlni pe drum: vor veni neînțelegeri, vorbe grele, respingeri, ispite. Toate acestea nu sunt semne că ați greșit drumul, ci că Dumnezeu vă modelează. Încercările nu sunt pentru distrugere, ci pentru întărire. În ele învățați să vă sprijiniți pe Dumnezeu, nu pe emoții, nu pe oameni, nu pe voi înșivă.
Țineți minte: omul nu vă poate face nimic dacă Dumnezeu este cu voi. Și Dumnezeu este cu cei care îl caută, chiar dacă drumul e greu la început. Încrederea în Dumnezeu nu se construiește în zile liniștite, ci în momente când toate celelalte sprijinuri cad. Atunci înțelegi cu adevărat că numai El rămâne.
Mergeți înainte fără teamă. Tot ce se întâmplă pe această cale este pentru întărirea și curățirea voastră. Sprijiniți-vă pe Dumnezeu în toate și veți vedea că El nu dezamăgește niciodată.
Diana G. U.