x
Strofă 1
M-ai întâlnit în drumul spre Emaus Când coboram răpus, dezamăgit; Nu-nţelegeam de ce aflam repaus Din graiul Tău, în sufletu-mi trudit.
Strofă 2
Ştiai că mi s-au stins speranţe sfinte, Ştiai că îndoiala m-a cuprins, De-aceea mi-ai redat iar zel fierbinte Şi iar lumina dalbă mi-ai aprins.
Strofă 3
Erau momente calde şi divine Şi retrăiam iar stările dintâi. Când ajungând, văzând că pleci, străine, Ţi-am zis în casa mea să mai rămâi.
Strofă 4
Ai acceptat şi ai cinat cu mine Când în sfârşit, Isus, Te-am cunoscut. Mi-ai fost străin, acum îmi e ruşine, C-atâta drum nu Te-am recunoscut.
Strofă 5
Din calea deznădejdii ce coboară Iar spre Ierusalim m-am reîntors Să spun la toţi, cu-aceaşi grea povoară, Cum m-ai găsit slăvitul meu Hristos.
Strofă 6
De mergi şi tu dezamăgit la vale, O voce blândă te va asalta. Deschide-ţi inima, e Domnul, frate; Căci sigur va intra şi va cina.
1. M-ai întâlnit în drumul spre Emaus
Când coboram răpus, dezamăgit;
Nu-nţelegeam de ce aflam repaus
Din graiul Tău, în sufletu-mi trudit.
2. Ştiai că mi s-au stins speranţe sfinte,
Ştiai că îndoiala m-a cuprins,
De-aceea mi-ai redat iar zel fierbinte
Şi iar lumina dalbă mi-ai aprins.
3. Erau momente calde şi divine
Şi retrăiam iar stările dintâi.
Când ajungând, văzând că pleci, străine,
Ţi-am zis în casa mea să mai rămâi.
4. Ai acceptat şi ai cinat cu mine
Când în sfârşit, Isus, Te-am cunoscut.
Mi-ai fost străin, acum îmi e ruşine,
C-atâta drum nu Te-am recunoscut.
5. Din calea deznădejdii ce coboară
Iar spre Ierusalim m-am reîntors
Să spun la toţi, cu-aceaşi grea povoară,
Cum m-ai găsit slăvitul meu Hristos.
6. De mergi şi tu dezamăgit la vale,
O voce blândă te va asalta.
Deschide-ţi inima, e Domnul, frate;
Căci sigur va intra şi va cina.