I: La minor

1. Venind la regele iudeu,
Isaia murmura cu jale:
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
«Fă rânduiala casei tale,
Căci vei fi dus, din patul tău,
Jos în ţărâna cea din vale! »"

2. Iar regele s-a-ntors plângând
Şi-a zis, cu faţa la perete:
„Tu ştii, Părinte bun şi sfânt
Că Tu mi-ai pus pe mâini pecete,
Că am umblat curat şi blând,
Şi n-au fost patimi să mă-mbete... "

3. Văzând Stăpânul cel suprem
Acele lacrime umile,
El, Care ştie că suntem
Doar umbre pale şi fragile,
I-a prelungit al vieţii ghem
Cu cinsprezece ani de zile.

4. Şi dacă mult s-a bucurat
De ani-aceştia Ezechia,
Strigaţi creștini în lung şi-n lat
Şi daţi de veste bucuria,
Că, iată, nouă ni s-au dat
Nu câţiva ani, ci veşnicia!
Ci veșnicia!

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 99.