1. Să ard de sete, tot n-aş bea
din apele stricate,
Ce le-ntâlnesc în calea mea,
prin lumea de păcate.
Să mor de foame tot n-ating,
mâncărurile-otrăvite,
Spre care ne-ncetat mă-mping
păcate şi ispite.

2. Să crăp de frig, nu mă-ncălzesc
la focuri vinovate,
Pe unde slugile pândesc,
iubirii îndurerate.
Să pier în drumuri, n-aş intra
în casa blestemată,
Care ar zdrobi şi-ar întrista
iubirea mea curată. .

3. Să umblu gol, tot n-am să-mbrac
ce diavolul mi-ntinde,
Să zac în şanţ, să mor sărac,
pe Domnul nu-L voi vinde.
Mai bine plâng acum, un ceas,
Cu Domnu-n părtăşie,
Decât fără Hristos rămas
Să plâng o veşnicie.

I: Cântările Harului volumul 4, cântarea 119
Text: Traian Dorz