1. Venea, pe-o iarbă mătăsoasă,
Un voievod, plângând, spre casă, cu mult amar;
/: Pierduse-o oaie prin câmpie
Și vântul prinse, cu urgie, să sufle iar. :/

2. Pe fața Prințului ce vine
Ca și o stea din zări senine, se văd lumini,
/: Iar fruntea Lui părea brăzdată
De o durere prea ciudată, de niște spini. :/

3. Și când, oprindu-mă în cale,
L-am întrebat atunci, pe vale, de ce e trist,
/: O șoaptă mi-a venit din slavă,
Ca un suspin dintr-o dumbravă: „Nu știi? E Crist! :/

4. El căuta mereu prin lume,
Prin gropi, pe dealuri fără nume, oița Lui;
/: Nimic, nimic, nu-L fericește
Decât oița de-o găseste... oița Lui! :/