Mia Iovin - Notă personală
„ După o lună de zile de la eliberare, m-am angajat la Fabrica Tricoul Roşu (de unde am fost arestat cu 6 ani în urmă) cu cel mai mic salariu din cei peste 3 mii de salariaţi, la nivelul femeilor de serviciu, dar acestea mai aveau din când în când dreptul la câte un premiu.
Două luni mai târziu, pe la mijlocul lunii noiembrie (13), era aniversarea zilei de naștere a soţiei și pe când eram la lucru, mi-am adus aminte...
M-aș fi bucurat să-i pot duce un buchet de flori. Mi-am scotocit buzunarele, dar nu am găsit decât strict bani de tramvai spre casă.
M-am întristat! Să cer împrumut de la cineva, nu mi-aş fi permis.
Dar mi-am adus aminte că am un Dumnezeu mare care este și Tatăl meu. I-am am mărturisit în rugăciune sărăcia și mâhnirea mea, m-am liniştit ca prin minune şi am continuat să lucrez la biroul meu unde făceam totuși, muncă calificată.
Pe când lucram, dintr-o dată am simţit în lăuntrul meu că s-a deschis un izvor de inspiraţie și au început să curgă cuvinte așezate în versuri, în acelaşi timp cu melodia care mi se părea venită și ea direct din cer de la Domnul.
O bucurie negrăită și strălucită mi-a umplut inima, totul a venit mai uşor ca și orice altă compoziţie din trecut. Inima îmi cânta de fericire și abia aşteptam să vină ora de plecare spre casă.
I-am mulţumit Domnului pentru sărăcie și pentru că nu am avut bani în buzunar în ziua aceea. Dar aşa, am putut să-i duc un buchet de flori cerești, care rămân pentru eternitate.
A venit în sfârsit și ora de plecare și am zbughit-o spre ieșire. Era o zi de toamnă cu ploaie care a curs toată ziua. Nu am avut răbdare să aştept tramvaiul în staţia de lângă fabrică și am plecat în pas grăbit pe lângă linia de tramvai.
Aş fi vrut să zbor, să ajung cât mai repede acasă. Nu mi-a păsat de ploaie, de noroi, de nimic, cântam din nou şi din nou, de la început la sfârșit cântarea și, într-un târziu, m-a ajuns din urmă tramvaiul și am ajuns cu bine acasă.
Am fost nespus de fericit să-i pot cânta soţiei mele Domnica cântarea primită pentru ziua ei, cu acompaniament de chitară. A fost un dar al lui Dumnezeu pentru noi în ziua aceea de 13 noiembrie 1964, ca orice dar bun și desăvârsit care se coboară din cer, de la Părintele Luminilor pentru care mă-nchin cu mulţumire.
Acest dar este o binecuvântare și astăzi, pentru mulți.
Mărit să fie Domnul, Cel Vrednic să primească toată lauda, slava şi cinstea, în veci. Amin!”