Mia Iovin - Notă personală
„Această cântare mi-a dăruit-o Domnul într-o altă împrejurare dificilă.
Fiul nostru al doilea, Cristian, a fost încorporat în armată pentru satisfacerea stagiului militar.
A fost prigonit de comunişti și el, din pricina credinţei părinţilor lui, aşa cum am relatat în istoria în lucru a vieţii mele.
După o perioadă de instrucție la Săcălaz-Timiș, a fost repartizat la o unitate de muncă în construcţii în orașul Târgovişte, unde m-am dus să-l vizitez în iarna anului 1975/76.
La întoarcerea de la Târgoviște spre Bucureşti, am luat un tren accelerat în orele de dimineaţă, urmând ca după mai puţin de 2 ore să ajung la București.
În familia bună de creștini care m-au găzduit, am servit micul dejun dis-de-dimineaţă, dar nu luasem nimic pentru drum, nu era cazul.
Începuse în acea dimineaţă să ningă abundent, cu zăpada viscolită de un vânt caracteristic câmpiei Bărăganului. Trenul începuse să înainteze tot mai greu, zăpada creștea văzând cu ochii.
În zona localităţi Titu, pe la jumătatea drumului Târgoviște-București, trenul s-a oprit în plină câmpie, blocat de zăpadă.
În tren nu era nici apă, nici mâncare, trenul nu avea vagon restaurant, în schimb am avut căldură din belşug. Înspre amiază lumea a început să fie din ce în ce mai neliniştită, călătorii se mişcau prin tren tot mai agitaţi, dar neputincioși de a face ceva.
Alături de ei sufeream și eu de sete și de foame, dar am avut avantajul de a fi fost învăţat de la închisoare cu aceste lucruri...
Înlăuntrul meu era deplină pace, o pace cerească. Se înnoptase, când un plug de zăpadă C.F.R. înainta din greu spre noi, să deblocheze linia ferată.
Aproape de 10 seara, cu greu am ajuns în gara Basarab. Lângă gară am zărit o prăvălie de pâine care era încă deschisă. Am cumpărat o franzelă care mi s-a părut mai bună ca orişicând și am devorat-o, după ce I-am mulţumit Domnului pentru ea.
Tot la acea oră a sosit primul troleibuz, după multe ore de întrerupere a circulaţiei, cu care am putut să ajung până în Piaţa Universităţii, prin zăpada care a atins grosimea de un metru, cum eu nu am mai văzut de la vârsta de 7 ani, la Arad.
Așa, am ajuns aproape de miezul noptii la bunele mele gazde, familia sorei Elena R. În noaptea aceea m-am rugat și I-am cerut Domnului un Cuvânt de izbăvire, drum deschis ca să ajung acasă și să nu lipsesc de la serviciu. În marea Lui îndurare, m-a ascultat. Dimineaţa s-a comunicat că drumul spre Brașov a fost redat circulaţiei, aşa că am putut ajunge cu bine acasă și la serviciu.
Atunci am primit cântarea aceasta prin care L-am preamărit pe Dumnezeul Izbăvirilor, mărit să fie Numele Lui!