Mă-ncred în Domnul meu
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Laudaţi pe Domnul  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de valeriamida in 08/01/2015
Mă-ncred în Domnul, El mă ajută;
E Turnul meu de adăpost.
Lui Îi spun tot, știu că m-ascultă,
A dat vieții mele rost.


Mă-ncred în Domnul; mă iubește,
Căci pentru mine a murit;
El pașii mi-i călăuzește,
Spre cerul Său desăvârșit.


Mă-ncred în Domnul: mi-a dat viață,
M-a scos din greul meu păcat,
Cu El am multă siguranță,
Prin Jertfa Lui eu sunt iertat.


Mă-ncred în Domnul cu tărie,
El este Stânca de granit,
Cu El am multă bucurie,
Nădejde până la sfârșit.


Mă-ncred în Domnul și mi-e bine,
Pe El clădesc, mi-e ajutor,
Cu brațul Său, El strâns mă ține,
El este bunul meu Păstor.


Mă-ncred în Domnul în orice clipă,
Mă-ncred în El și-s bucuros,
El către ceruri mă ridică,
Către Locașul glorios.

Amin

Ica Drăgoi
8.01.2015


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1263
  • Export PDF: 31
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni