1. Să-mi neprihănesc cu lacrimi
umbletele-mi cu prihană!
Duh de pocăință, Doamne,
dă-mi, prin lumea cea vicleană!
Doamne, Doamne,
dă-mi, prin lumea cea vicleană!
Doamne, Doamne!

2. Nici un nor de fărdelege
cerul să nu mi-l umbrească,
ca lumina ta în mine
limpede să strălucească!
Doamne, Doamne,
limpede să strălucească!
Doamne, Doamne!

3. Orişice mâhnire-ajută-mi
s-o preschimb în bucurie,
ca să-Ți pot aduce jertfe,
Doamne, ne-ntinate Ție!
Doamne, Doamne,
Doamne, ne-ntinate Ție,
Doamne, Doamne!

4. Vânt vrăjmaş când mă loveşte,
ține-mi Tu ființa-ntreagă
sub aripa Ta de soare,
şi de Tine strâns mă leagă!
Doamne, Doamne,
şi de Tine strâns mǎ leagă!
Doamne, Doamne!

5. Mulțumesc de harul mare
ce mi-l dai cu neoprire,
să am viață şi lumină,
ca să-Ți cânt în veci mărire!
Doamne, Doamne,
ca să-Ți cânt în veci mărire!
Doamne, Doamne!

I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 109