1. Dinspre marea lumii, norii
se ridică tot mai grei.
Valurile se frământă,
se unesc deplin cu ei!
Şi şuvoaie de păcate
peste țărmuri năvălesc,
nimicind tot ce-i frumos şi
sfânt, tot ce-i dumnezeiesc!

2. Doamne-ndură-Te de-ai Tăi ce
pribegesc pe-acest pământ!
Ocroteşte-i de-orice valuri
uriaşe şi de vânt!
Să nu cadă-n deznădejde,
ci să creadă-n tot ce-ai spus,
că Tu eşti cu ei şi-i vei
aduce-n pace până Sus!

3. Mulțumesc, o, Doamne, că şi
eu sunt printre cei ai Tăi,
şi m-ajuți prin lume să
păşesc pe-a Tale sfinte căi!
Mulțumesc de harul felurit,
pe care Tu mi-l dai!
Eu Te laud ne-ncetat prin,
cânt, prin vorbă şi prin trai!

I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 142