Cântând mă închin,
şi vreau pe deplin,
Isuse, mereu
să-Ți 'nalț cântul meu!
Să-Ți poarte mai sfânt,
eternul Cuvânt
de viață şi har,
pe orice hotar!
Mă-nchin prin cântări,
spre albele zări
ce Tu mi le-ai spus,
iubite Isus!
Mă-nchin şi veghez,
deplin să-mi păstrez
un cuget curat,
prin veacu-ntinat!
Mă-nchin neoprit,
c-un cânt mai smerit,
c-un duh mai ne-nvins
de dragoste-aprins!
Mă-nchin, Te slăvesc,
şi râvna mi-o cresc,
să-Ți fiu mai pe plac,
Isuse, în veac!