1. Când ploaia harului se varsă
îmbelşugat, cu stropi de cer,
/: grădina vieţii nu mi-e arsă, (bis 2)
şi florile de rai nu-mi pier! :/

2. Se-nvioreaz-a păcii floare,
şi mii de flori îmbobocesc.
/: Grădina toată-i sărbătoare, (bis 2)
şi plină cu parfum ceresc! :/

3. Cântările în zbor de-albine
se-aşează-n linişte pe flori,
/: şi iau miresmele divine (bis 2)
şi mierea pentru călători! :/

4. O, Doamne, fă mereu să plouă
în grădiniţa mea cu har,
/: şi florile-n mireasmă nouă, (bis 2)
să Te slăvească iar şi iar! :/

I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 24.