⁸ Domnul este plin de milă
și de îndurare-I plin,
îndelungă I-e răbdarea,
și e bun, e bun deplin!
⁹ Bun cu toți, în veac, e Domnul,
și-a Lui veșnice-ndurări
se întind în toată vremea
peste toate-a Lui lucrări!
¹⁰ Toate lucrurile Tale,
Doamne, Te vor lăuda
și-ai Tăi credincioși de-a pururi
Te vor binecuvânta!
¹¹ Slava-mpărăției Tale
și puterea-Ți voi vesti.
¹² Strălucirea-mpărăției
și-a puterii, toți, a-Ți ști.
¹³ Veșnică Ți-e-mpărăția,
și domnia Ta-i pe veac,
¹⁴ Domnu-ndreaptă-ncovoiații,
dă puteri la cei ce zac!
¹⁵ Ochii tuturor spre Tine
se îndreaptă orișicând,
Tu le dai, la vreme hrana
trupul nu li-l lași flămând!
¹⁶ Îți deschizi Tu mâna plină,
Dumnezeul nostru sfânt,
și după dorință saturi
tot ce-i viu pe-acest pământ.
¹⁷ Domnul este drept în toate
a Lui căi, în orice fel,
și e milostiv în toate
faptele ce face El!
¹⁸ Domnu-i lângă toți aceia
câți Îl cheamă, câți suspin,
lângă toți acei ce-L cheamă
din tot sufletul, deplin.
¹⁹ Celor ce se tem de Dânsul,
le-mplinește-orice dorinți,
le aude rugăciunea
și-i ajută-n suferinți.
²⁰ Pe oricine Îl iubește,
Domnu-n veac îl va păzi,
iar pe toți cei răi cu moarte
și cu foc va nimici.
²¹ A mea gură să vorbească
laudele Lui pe plac,
și-a Lui Nume să-L slăvească
orice om din veac în veac!