Dacă n-ai fi spus, Isuse,
că Tu vei veni curând,
/: azi pe cine, cu iubire,
noi am aştepta cântând? :/
Vino, vino,
Te-aşteptăm, Isus!
Dacă n-am şti cât de dulce
este Numele Tău drag,
/: cine Te-ar dori vreodată
şi Te-ar aştepta în prag? :/
Dar noi ştim că Tu eşti Totul
şi acum şi-n veşnicii,
/: de aceea viața noastră
arde-n dorul ca să vii! :/