Ținta vieții mele
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cântările Harului - Volumul 11  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Angela12-P in 15/04/2024
    12345678910 0/10 X
1. Ținta vieții mele, Doamne,
ce mi-ai dat-o pe pământ,
/: este numai proslăvirea, (bis 1)
Numelui Tău pururi Sfânt! :/

2. Și prin vorbă, și prin faptă,
să-Ți 'nalț Numele deplin,
/: doar așa arăt la semeni, (bis 1)
că-s al Tău - și sunt creştin! :/

3. Înspre-această țintă sfântă
să alerg cu spor mereu,
/: să nu fie-mpiedicată (bis 1)
slava Ta în traiul meu! :/

4. Adevărul Tău cel veşnic
din Cuvântul Tău sfințit,
/: fie-al vieţii mele sfeşnic, (bis 1)
să-Ți cânt Numele slăvit! :/

5. Ținta ce mi-ai pus 'nainte,
dă-mi Tu har s-alerg frumos
/: înspre ea, să laud pururi (bis 1)
Numele Tău, prin Hristos! :/

I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 367


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 29
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni