Să-nvăț cum ești
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 14  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Bisera in 27/03/2024
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe
1. Să-nvăț cum ești în fiecare zi,
Isuse, să trăiesc ca Tine!
Trăirea mea deplin să poată fi,
trăirea Ta, cum se cuvine!

R: Ca Tine să trăiesc,
Isuse, pe deplin,
/: în trup cu trai ceresc
de-adevărat creștin! :/

2. Modelul meu eşti Tu, desăvârșit:
ceresc, smerit și blând în toate;
ca om, Te-ai întrupat și-ai suferit,
și tot ce-mi ceri acum, se poate!

3. Tu n-ai venit în trup să-mi pui poveri
pe umeri, când alerg spre Țintă,
ci ca să mi le iei, să-mi dai puteri,
să biruiesc în lupta sfântă!

4. Eu de la Tine-nvăț mereu, mereu
desăvârșită ascultare
de Tată - Preasfințitul Dumnezeu,
în tot ce-a spus, cu adorare!

5. Ajută-mă să-Ți fiu un ucenic:
să-Ti semăn azi și-n veșnicie,
cum ești - să nu duc lipsă de nimic,
și să-Ți slujesc cu bucurie!

I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 223
-meditație-
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 53
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni