1. Bate vânt de necredinţă
peste arsu-ntins pământ,
și cu falsa lui ştiinţă
toarnă beznă și frământ!

R: Necredinţa-ngheaţă viaţa
și-o preface în fărâme.
Nimeni nu-i mai vede faţa
înnegrită-n fum de lume.
Doamne-acoperă-mă-n Tine,
să nu-ngheţ când vântul vine!

2. Omul doborât priveşte
numai ce e jos sub el,
și se zbate, se trudește
să se scoale în vreun fel!

3. Necredinţa-l ţine-ntruna
rob cu lanţuri mii legat,
să nu vadă cum minciuna
îl îneacă în păcat!

4. Necredinţa-i drum spre moarte,
cine-o ia acum ca ghid,
cu promisiuni deşarte
face înspre ceruri zid!

5. Doamne-n mila Ta bogată
scapă-i pe acei ce cad
în capcana blestemată:
necredinţa, duh de iad!

I: Cântările Harului, volumul 14, cântarea 111