Tu mi-ai dat poruncă
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 13  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 12/03/2024
    12345678910 0/10 X
Referințe
1. Tu mi-ai dat poruncă, Doamne,
ca să scriu orice popas,
să-mi cunosc înaintarea
măsurând-o pas cu pas!

R: Să alerg frumos,
drumul luminos,
/: care duce-n Sus:
E Hristos Isus! :/

2. Să nu mai privesc în urmă
la "Egiptul" ce-am lăsat,
ci la Ţinta cea din faţă,
la Hristosul Minunat!

3. El să-mi fie desfătarea
ca să-I semăn tot mai mult,
să se vadă-naintarea
prin Cuvântul ce-l ascult!

4. În lumina Legii sfinte
ce mi-ai dat-o s-o păstrez,
să-mi cunosc orice popasuri
şi cărarea ce-o urmez!

5. Mulțumesc de promisiunea:
"Nicidecum n-am să te las"
ca s-ajung divina Ţintă
sfântul, veşnicul Popas!

I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 145
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 57
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni