1. Doamne, cât eşti de departe,
Doamne, Domnul meu,
când n-ascult de sfânta-Ţi Carte,
adevăru-i greu!
Dar cât eşti Tu de aproape,
când Îţi sorb deplin,
ale-nvăţăturii ape,
Domnul meu Divin!

2. Cât de-ntunecoasă-i calea,
Doamne, când mi-abat
ochii, să privesc spre valea
lumii de păcat!
Dar cât e de luminoasă
când, veghind, mi-ndrept
ochii la preasfânta-Ţi Casă
harul ei s-aştept!

3. Doamne, ţine-mi Tu credinţa
într-un duh aprins,
ca deplin să am fiinţa
înspre ceru-ntins!
Să nu-mi fii nicicând departe,
Domnul celor vii,
ci să fiu din Tine-o parte
azi şi-n veşnicii!

I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 301