Eu ştiu că exişti, de aceea mă-nchin,
Măreţ Dumezeu, Sfânt şi Tare!
/: Din Cerul înalt de pe Tronul Divin,
Priveşti peste noi cu-ndurare.  :/
Tu dai tuturor plin de milă belşug,
Şi-ntinzi Mâna Ta jos în vale,
/: Spre cel ce slăbit se apleacă sub jug,
Şi cade adesea pe cale.  :/
Nu-i nimeni ca Tine, Părinte Ceresc,
Să-i ierte pe cei care-n lume,
/: Obrazul cu ură adesea-Ţi lovesc,
Şi calcă-n pioare-al Tău Nume.  :/
Când Slava-Ţi privesc în genunchi mă proştern,
Şi-o pace ce n-o pot descrie,
/: Coboară în mine şi-un, , Suflu etern”
Mi-aduce din Cer bucurie.  :/
Mi-e teamă să nu întristez Faţa Ta,
Când valul ispitelor vine,
/: De-aceea te rog ţine strâns mâna mea!
Să fiu nencetat lângă Tine.  :/