1. Am semănat sămânţa Ta
cu lacrimi şi neobosit;
am vrut să-ndestulez cu ea
pe cel flămând şi chinuit.
Nu m-am oprit din lucrul Tău,
ci am sporit, prin har, mereu,
oricât s-a-mpotrivit cel rău,
punându-mi stânci în drumul meu.

2. Săgeţi aprinse mi-a trimis,
cu arcul lui ucigător,
să fiu străpuns, să fiu ucis,
să pier din ochii tuturor.
Mi-a pus și nume ca din iad:
dărâmător de adevăr,
și curse mi-a întins, să cad
în hău, din tălpi și pân-la păr.

3. Am semănat sămânţa Ta,
Isuse dragul meu, Isus!
Prin ea să fii-nălțat aşa
cum Tu doreşti: mai clar, mai sus!
Şi vreau s-o semăn ne-ncetat,
cât voi putea rosti cuvânt,
să știe toţi cu-adevărat,
că ea-i Cuvântul Tău preasfânt!

C: Și-n toate, Tu să fii slăvit,
Isusul meu, Isus iubit!

I: Cântările Harului, volumul 12, cântarea 226