1. Doamne, nu lăsa vreodată
nici în cea mai mică parte
/: viața-mi lui Hristos predată,
chipul lumii să-l mai poarte. :/

R: Mulțumesc, mulțumesc,
mulțumesc că nu mă lași,
ci veghezi, ci veghezi
să-mi sfințești ai vieții pași.

2. Nu-mi lăsa pe-nfățișare
nici o urmă ce-amintește,
/: cu rușine chipu-n care
umblă lumea și vorbește. :/

3. Nu-mi lăsa peste cuvinte
în vreun fel să se cunoască
/: urma rea de mai 'nainte
din vorbirea cea lumească. :/

4. Nu-mi lăsa peste cântare
felul vinovat al firii,
/: ce dezgustă cu-ntristare
duhul tainic al iubirii. :/

5. Nu-mi lăsa umblării mele
nici vreo urmă ce s-arate
/: că mai am vreun semn din cele
păgânești și necurate. :/

6. Nu-mi lăsa pe nici vreo parte
chip ce seamănă a lume,
/: ca ființa-mi să nu-Ti poarte
spre osândă sfântul nume. :/

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 288.
Autori text: Traian Dorz. refren Nicolae Moldoveanu.