1. Ce tainic te-nconjoară Domnul
cu binefacerile Sale,
în dulci chemări, în noi îndemnuri,
spre Ținta mântuirii tale.
Tu nu-nțelegi cum vine gândul
ce-ți luminează o cărare,
și de-unde-ți izvorăște-ndemnul
cu năzuință sfințitoare.

2. De unde-i setea rugăciunii
cu ușurarea ce-i urmează,
și cine taina-ți limpezește,
și cine teama-ți luminează.
De unde-ți vine mulțumirea,
când ai învins în vreo ispită,
și cine-nlătură-ndoiala
din noaptea ta neliniștită...

3. Tu nu-nțelegi, dar după toate
e harul Lui ce te-nconjoară
și care-n toate-aceste-ndemnuri
lumină inimii-ți coboară.
Când simți blândețea lor tăcută,
cum te-nveșmântă și-ncălzește,
lui Dumnezeu, Lui Singur numai
înlăcrimând Îi mulțumește.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 292.
Autor text: Traian Dorz.