1. Mai este la Sfârșit o judecată
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-și ia răsplată,
cum a lucrat oricare dintre noi!
Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris și-am spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează,
mereu dă rod, când noi demult ne-am dus.

2. Avem copii, - și-i creștem după vrere;
avem elevi, și-i învățăm ce vrem;
avem o turmă-n grijă și-n veghere,
și-ntreaga lor răspundere avem.
Căci ei vor fi în lume și-n viață,
așa cum noi le-am spus și arătat,
iar ei, la fel așa vor da povață,
și-un lung popor e-acum de noi format.

3. Îi creștem buni? - la fel și ei vor face!
Îi creștem rău, - așa vor îndruma.
Noi i-ndreptăm înspre război sau pace,
rând după rând pe câți ne vor urma.
Și-abia atunci la Marea Judecată,
vedea-vom toți uimiți cu-adevărat,
cât a salvat o creștere frumoasă,
cât a ucis un suflet blestemat.

4. O, voi cei mari răspunzători de gloate,
părinți și-ndrumători pentru urmași,
voi veți purta răspunderile toate,
voi creșteți sfinți, sau creșteți ucigași.
De-aceea pentru tot ce ne urmează,
la Marea Judecată de Apoi,
cu ochi uimiți, oricare o să vază,
cât rău sau bine a-nceput cu noi.

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 309.
Autor text: Traian Dorz.