1. Din tot ce-aduni c-o ne-ncetată
dorință de-a fi mai bogat,
nu stai tu să te-ntrebi vreodată
ce-i chiar al tău, cu-adevărat?
Când ochii tăi privesc la toată
nimica ce ți-ai strâns pe rând,
nu stai tu singur câteodată
să te întrebi ce duci plecând?

2. Și dacă vezi, din câte-s roată,
că n-ai nimic nedespărțit,
nu stai tu singur câteodată
să te gândești de ce-ai trăit?
Și dacă pân-acuma, iată,
de Dumnezeu te tot ascunzi,
nu stai tu singur câteodată
să te gândești ce-ai să răspunzi?

3. Și dacă dragostea-i curată
de-atâta vreme-o tot alungi,
nu stai tu singur câteodată
să te gândești unde-ai s-ajungi?
/: Și dacă moartea cu aripa
cea neagră azi ți-ar sta în drum,
nu vezi tu, om sărman, că-i clipa
să-ntorci la Domnul chiar acum? :/

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 311.
Autor text: Traian Dorz.